Cum a reconstruit mareşalul Antonescu un sat din temelii cu ajutorul prizonierilor ruşi

Biserica şi satul Antoneşti FOTO:bentodica.blogspot.ro

În anul 1941, în urma unor inundaţii devastatoare, un întreg sat din comuna argeşeană Corbeni a dispărut sub ape. La ordinul expres al mareşalului Ion Antonescu, satul Căpăţâneni a fost reconstruit în întregime, între anii 1941 şi 1944, primind numele de „Antoneşti”. Sute de prizonieri ruşi au contribuit la ridicarea satului.

După cum spune istoricul Constantin Vişoiu, ”Ploile torenţiale căzute în iulie 1941 au format pe râul Argeş un blocaj natural format din buşteni colectaţi din apropierea comunei Arefu. Din cauza presiunii uriaşe, apele au sfârşit prin a se revărsa în cantităţi impresionante. Satul Căpăţâneni din comuna Corbeni a fost distrus aproape în întregime, aproximativ 30 de case fiind luate de ape.

Pentru ca dezastrul să fie complet, toate podurile din comunele Corbeni, Oeşti şi Albeşti de Argeş au fost distruse. Autorităţile sosite la faţa locului au constatat atunci enorme distrugeri materiale, 22 km de cale ferată au fost pur şi simplu rase de viitură, şoseaua naţională Corbeni- Oeşti- Curtea de Argeş a fost avariată pe porţiuni însemnate şi liniile telefonice de pe întreg traseul distruse. La locul dezastrului a venit însuşi vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, profesorul Mihai Antonescu. Astfel, Preşedinţia Consiliului de Miniştri a format de urgenţă o comisie însărcinată cu studierea soluţiilor şi propunerea unor decizii optime pentru ieşirea din criză. ”

Cel care a fost însărcinat pe lângă guvern cu refacerea regiunilor inundate a fost avocatul Constantin Popescu, care va fi numit prefect al Argeşului pe 15 noiembrie 1941. Mareşalul Ion Antonescu a dat ordin ca satul care urmează să se construiască să fie un sat model, cuprinzând un palat administrativ, o casă pentru Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale, organizaţie de binefacere care se ocupa cu strângerea de fonduri şi ajutoare pentru front. Maria Antonescu, soţia mareşalului, conducea atunci această organizaţie, alături de soţia mareşalului Prezan.

Ministerul de Interne a aprobat un fond de 2,5 milioane de lei, Ministerul Apărării a aprobat 15 vagoane cu ciment, 3 vagoane cu fier, un vagon de cuie, 1000 de sape şi cazmale, două betoniere şi mai multe roabe şi forje de campanie. Lucrările au fost efectuate în regie de către Prefectura Argeş din fondurile proprii şi din fondurile obţinute în acest scop.

800 de prizonieri de război au lucrat la ridicarea satului

Programul proiectului fixat de delegaţii Preşedinţiei Consiliului de Miniştrii şi de prefectul judeţului Argeş prevedea pentru acest sat un drum larg de acces, derivat din şoseaua judeţeană Corbeni- Arefu şi un număr de străzi principale şi secundare în sat care să asigure deservirea loturilor de case şi a cartierelor respective, cum şi a pieţelor şi instituţiilor publice. O piaţă centrală era pusă în legătură directă cu strada principală de acces, precum şi cu piaţa staţiei de cale ferată.

Apoi o piaţă alimentară, care să servească şi ca obor, de asemenea pusă în legătură cât mai directă cu străzile principale şi cu piaţa publică. O piaţă pentru postul de pompieri trebuia situată cât mai aproape de noul sat model cât şi de vechiul sat Corbeni. Un dig de beton urma să fie construit pentru apărarea malului râului Argeş în dreapta podului nou şi a staţiei de cale ferată. De asemenea, programul proiectului cuprindea şi o serie de instituţii publice cum ar fi o primărie, bancă şi cooperativă sătească care să formeze clădirea principală a palatului administrativ din piaţa publică, pe lângă care se vor mai adăuga în aceeaşi piaţă un local pentru dispensar, conţinând serviciul de asistenţă medicală, dispensarul propriu zis, o maternitate, o cantină de copii şi o secţie pentru băile populare, precum şi un alt local pentru un cămin cultural, prevăzut cu o sală de spectacole, sală de bibliotecă şi o grădiniţă de copii.

Proiectul se încheia cu 39 de loturi de case, în suprafaţă de 2000 mp. fiecare, cuprinzând câte o casă, o curte de acareturi cu grajduri şi coteţele respective, o fântână, o grădină de pomi fructiferi şi una de zarzavat. Costul pentru realizarea obiectivelor propuse era de peste 300 de milioane de lei în 1941, o sumă aproape imposibil de obţinut datorită greutăţilor războiului. În aceste condiţii s-a luat în calcul folosirea ca mână de lucru pe lângă meşteri şi muncitori cu ziua, căruţaşi adunaţi din localităţile învecinate şantierului.

Mai mult, Ministerul Apărării a instalat pe malurile Argeşului şi în imediata vecinătate a platoului pe care se construia satul un lagăr de circa 800 de prizonieri de război, sub comandament militar, iar însărcinată cu hrănirea prizonierilor era Prefectura Argeş.

Lucrările de construcţie ale satului au început în forţă la 15 mai 1942, când mareşalul Ion Antonescu a făcut o inspecţie amănunţită pe şantier. Apoi, în urma vizitei din 4 august 1942, de la Curtea de Argeş, mareşalul Ion Antonescu şi vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu, aprobă electrificarea regiunii Curtea de Argeş şi alocă fondurile necesare pentru construcţia unei uzine hidroelectrice pe râul Argeş.

La 17 octombrie 1943 au fost organizate festivităţile de inaugurare ale construcţiilor realizate până la acea dată, festivităţi la care au participat Mihai Antonescu, miniştrii şi personalităţi din Bucureşti alături de Maria Antonescu, preşedinta Consiliului de Patronaj şi soţia mareşalului Antonescu. În 1944 şantierul a fost reorganizat, iar lucrările au reînceput, accentul fiind pus de această dată pe hanul turistic şi căminul cultural. La puţin timp însă lucrările au încetat deoarece frontul era tot mai aproape de ţară şi nu se mai puteau obţine fonduri şi mână de lucru. Important de reţinut este şi că prefectul era foarte preocupat de găsirea unor soluţii optime pentru statutul juridic al construcţiilor din satul model, gândindu-se că în eventualitatea neterminării construcţiilor în timpul regimului Antonescu nu se mai întrevedea o continuare a lucrărilor. Astfel, el a făcut toate preparativele pentru trecerea construcţiilor în patrimoniul Prefecturii. Astfel, toate construcţiile terminate şi cele viitoare au devenit proprietatea Prefecturii judeţului Argeş.

Unchiul lui Mihai Erbaşu a donat terenul pentru mănăstire

Proprietarul unor importante terenuri din această zonă a fost Gheorghe Erbaşu, unchiul omului de afaceri Mihai Erbaşu. La 1 august 1943 el a donat 13.000 mp de teren pentru mănăstire şi pentru construcţia satului model Antoneşti. Băiatul latifundiarului Gheorghe Erbaşu, doctorul Ion Gheorghe Erbaşu, a donat şi el două hectare de teren tot în acest scop. În actul de donaţii se specifică că trebuia să se construiască biserica şi un cavou în cimitir pentru el şi familia sa, iar pe restul terenului să se facă locuinţe pentru sinistraţi. Tot acolo se preciza că dacă într-un an nu se vor aduna materiale pentru construcţii şi nu se vor începe lucrările, donatorul îşi rezervă dreptul de a îşi lua înapoi terenul.