Aristide Ionescu, deţinut politic trecut prin Experimentul Piteşti: avea 42 de kilograme la eliberare

Aristide Ionescu într-o vizită la fosta închisoare Piteşti în iunie 2006 FOTO: Denis Grigorescu

Unul dintre cei mai îndârjiţi luptători anticomunişti, Aristide Ionescu a stat patru ani şi patru luni închis la Craiova, Piteşti şi Gherla, iar după eliberare avea 42 de kilograme. Tot după eliberare a încercat fără succes să se angajeze la 22 de întreprinderi. Aristide Ionescu a fost cel datorită căruia a fost salvată de la demolare în 2006 închisoarea Piteşti.

Născut la 7 decembrie 1921 în comuna Ştefăneşti, de lângă localitatea Drăgăşani, Aristide Ionescu a fost al şaselea copil dintre cei opt ai familiei. Trebuie remarcat că dintre cei şase băieţi ai familiei Ionescu cinci au trecut prin regimul de teroare al închisorilor comuniste. Printre aceştia s-a numărat şi Aristide Ionescu, care a fost închis în total timp de patru ani şi patru luni la la Craiova, Piteşti şi Gherla.

Între 1938-1942, Aristide Ionescu a urmat cursurile Facultăţii de Agronomie din Bucureşti, iar în 1944 a cunoscut-o pe Lucia, viitoarea soţie, cu care s-a căsătorit în 1946, mirii purtând costum popular.

După ce a evadat, a fost prins de Securitate după trei ani

Prima acţiune notabilă a lui Aristide Ionescu împotriva regimului comunist s-a consumat în 1946, după cum îşi amintea într-o discuţie pe care am avut-o la Piteşti în mai 2009: ”Gândind că putem scăpa de sovietici m-am angajat în propagandă pentru PNŢ la alegerile din 19 noiembrie 1946. Nu am făcut propagandă în satul meu pentru că îmi interzisese tata, dar m-am dus în comuna Cârstăneşti, la soţie, unde, împreună cu tineretul ţărănist, am făcut propagandă. Pentru ca voturile să fie numărate corect şi să nu existe nici o implicare de la Bucureşti, am tăiat şi firele de la telefonul din comună. A fost atunci o majoritate covârşitoare pentru partidele democratice, însă după aceea a venit un camion cu muncitori forestieri îmbrăcaţi militari şi care s-au apucat să tragă cu mitralierele. Ne-am împrăştiat şi am fugit fiecare pe unde am putut. În acea atmosferă de teroare s-a schimbat şi rezultatul alegerilor din comună, ca de altfel din întreaga ţară. A doua zi am fost arestat şi, până am ajuns cu duba la Horezu, m-au bătut numai în faţă. La Horezu m-au închis în toaletă, însă am reuşit să evadez pe gemuleţul mic de aerisire de la toaletă. Din 20 noiembrie 1946 şi până pe 27 decembrie 1948 am fost fugar. În 1948 am crezut că, dacă trecuseră doi ani, Securitatea nu mă mai caută şi am mers acasă, unde vroiam să-mi petrec revelionul. Nu m-am mai ferit şi aşa am fost iarăşi arestat. Am ajuns la Securitatea din Craiova, unde a început ancheta. După câteva zile m-au eliberat pentru că nu erau siguri dacă sunt Bebe Ionescu din Cârstăneşti, deoarece, conform datelor de stare ivilă, pe mine mă chema Aristide şi eram din Ştefăneşti. Nu ştiau însă că aşa îmi spuneau apropiaţii, Bebe, şi că eu am acţionat în Cârstăneşti, pentru că în Ştefăneşti nu m-a lăsat tata”.

Chiar dacă a fost eliberat, Aristide Ionescu a continuat să se manifeste împotriva regimului comunist. Timp de două luni, i-a ajutat cu alimente pe partizanii din munţii Arnota. Ulterior, partizanii au fost prinşi şi după bătăi şi torturi l-au indicat pe Aristide Ionescu ca fiind cel care îi aproviziona cu alimente. Aristide Ionescu a petrecut un an la închisoarea Craiova. Un alt coşmar. „Primeam 200 de grame de pâine pe zi şi, foarte rar, fasole. În două luni, am slăbit 20 de kilograme”.

L-a cunoscut pe Coposu

În detenţia de la Craiova, Aristide Ionescu l-a cunoscut pe Corneliu Coposu: ” Am avut şansa să fiu la celula numărul 13, acolo unde toţi deţinuţii spălau tinetele în care ne făceam nevoile. Am intrat în contact cu toţi, bineînţeles pe rând şi doar la geam. La un moment dat, mi-a făcut semn Corneliu Coposu, care a profitat de neatenţia gardianului şi mi-a spus: ”O să vă vină un pachet pe care să mi-l aduceţi la etajul III, camera 74. Acolo să băteţi de trei ori în uşă”. Peste vreo două zile m-am trezit cu un pachet la geam şi, imediat cum am ieşit la plimbare, m-am dus sus, în loc să ies cu ceilalţi. A fost un gest destul de riscant. Cu lingura ascuţită, Coposu decupase din perete două bucăţi dintr-un parchet dublu, iar pachetul pe care i l-am adus a intrat perfect acolo. Ce a fost în pachet, nu am ştiut niciodată”, spunea Aristide Ionescu acum câţiva ani.

După finalizarea anchetei de la Craiova, Aristide Ionescu a fost mutat la Jilava, unde a stat numai o lună pentru că acolo era o închisoare de triaj.

”Într-o zi am fost bătut cu picioarele şi biciuit de 10 gardieni timp de câteva ore fără pauză”

La sfârşitul lui 1949, împreună cu alţi deţinuţi, a fost încărcat într-un vagoan camuflat şi adus la Piteşti, unde a stat mai multe săptămâni, trecând prin torturile Experimentului Piteşti, după care a fost mutat la Gherla. Aici a fost cel mai rău pentru că autorităţile comuniste şi-au perfecţionat mijloacele de tortură.

Aristide Ionescu a fost bătut teribil la închisoarea Gherla. „Într-o zi, am fost bătut cu picioarele şi biciuit de 10 gardieni timp de câteva ore, fără pauză. După ce am leşinat, au început să mă bată folosind curelele. Am trăit o altă experienţă teribilă în celula cu numărul 99, unde 100 de deţinuţi stăteau înghesuiţi într-un spaţiu strâmt. În acea celulă, gardienii ne-au ordonat la 50 dintre noi să stăm timp de o oră în spatele celorlalţi 50. După o oră, am fost forţaţi să schimbăm locurile. Iar ei ne făceau asta săptămâni în şir… În altă celulă, trei deţinuţi au trebuit să stea în picioare 24 de ore cu faţa la zid pentru că au refuzat să vorbească”, îşi amintea Aristide Ionescu acum zece ani.

Unii deţinuţi nu au rezistat torturilor. „Şi acum îmi amintesc când am văzut un deţinut sărind de la etajul 2 al închisorii şi sinucigându-se. Moartea era o uşurare în închisorile comuniste.”

Aristide Ionescu mai spune la un moment dat într-una dintre cele trei cărţi-amintiri scrise după 1990 că „un alt deţinut a înnebunit la închisoarea de la Gherla. Într-o zi, a chemat gardianul să-i scoată un dinte imaginar. Deţinutul a desenat un dinte pe zid şi a încercat să îl extragă cu un cleşte imaginar. Apoi a râs o jumătate de zi. A murit la câteva zile după aceea”.

Când a ieşit din închisoare, pe 25 iulie 1953, Aristide avea doar 42 de kilograme…”. După puşcărie n-a putut fi angajat, din cauza ”antecedentelor” sale. A încercat să lucreze în agricultură, dar a renunţat şi a venit în Piteşti la un cumnat, medicul pediatru Davidescu, fratele soţiei sale. A încercat să se angajeze la nu mai puţin de 22 de întreprinderi, dar a fost respins din cauza certificatului de fost deţinut. În ianuarie 1954 a reuşit să intre la o tâmplărie, ca muncitor necalificat, apoi s-a transferat tot ca muncitor, la Vinalcool Piteşti, unde a lucrat până în 1970. În 1969 s-a înscris la Academia de Studii Economice, absolvind astfel cea de-a doua facultate, după cea de Horticultură. După absolvire, s-a angajat la Uzina de Autoturisme de la Colibaşi. Pe 4 ianuarie 1990, Aristide Ionescu a fost cel care a reînfiinţat PNŢ Argeş.

În 2006, graţie intervenţiei sale şi mai multor personalităţi şi ziare din Europa de Vest, s-a împiedicat demolarea fostei închisori Piteşti. O firmă de construcţii dorea să construiască în loc un bloc de locuinţe, însă reacţia opiniei publice a împiedicat această tentativă.

Şi, deşi a scăpat de ororile din trei temute închisori comuniste, Aristide Ionescu s-a stins din viaţă pe 25 ianuarie 2013, la vârsta de 91 de ani, la scurt timp după ce căzuse pe gheaţă şi îşi fracturase piciorul.