Tragedie la Colegiul Roman-Vodă. Un profesor a murit sub ochii elevilor, răpus de infarct

Mircea Gligor între elevii olimpici la fizică de la Colegiul Naţional Roman- Vodă FOTO Monitorul de Neamţ

Unul din cei mai apreciaţi profesori ai Colegiului Naţional Roman-Vodă din Roman a murit miercuri dimineaţă în timpul orei de fizică pe care o preda elevilor.

Profesorul Mircea Gligor (52 de ani) a murit în această dimineaţă în timpul orei de fizică. Dascălul s-a simţit rău, s-a aşezat la catedră şi a rămas nemişcat, cel mai probabil în urma unui infarct. Scena s-a petrecut în faţa elevilor de clasa a VI-a unde profesorul îşi preda ora de curs. 

Mircea Gligor era unul din cei mai apreciaţi profesori ai liceului romaşcan. În urmă cu doi ani şi-a luat doctoratul în domeniul fizicii aplicate în economie şi ştiinţe sociale. Pentru teza de doctorat a lucrat între anii 1997-2003, perioadă în care a publicat lucrări în reviste de specialitate din ţară şi străinătate. A fost admis apoi cu o bursă postdoctorală la Universitatea din Liege, având ca îndrumător un nume celebru în lumea ştiinţifică, profesorul Marcel Ausloos.

În decembrie 2003, Mircea Gigor a câştigat premiul „Ştefan Procopiu“ al Academiei Române pentru munca sa de cercetare în fizică şi econofizică.

„Principiul Vieţii trăite altfel”

Cadrele didactice de la Colegiul Naţional Roman-Vodă au ţinut să aducă un omagiu colegului lor care a murit subit miercuri, 25 februarie, în timpul orei de curs pe care o preda elevilor de clasa a VI-a. Gândurile profesorilor au fost sintetizate într-un articol intitulat „Principiul vieţii trăite altfel“, postat pe site-ul oficial al instituţiei de învăţământ din Roman.  

„Acum câţiva ani, la un simpozion al şcolii, un profesor tânăr vorbea despre un principiu al fizicii, aplicabil şi în modul de a ne trăi viaţa. Spunea domnul profesor doctor Mircea Gligor că atunci când majoritatea se simte bine, când are sentimentul că i se oferă ceea ce îşi doreşte, câţiva se retrag, stabilindu-şi propriul orizont de aşteptare, propriul cerc în care îşi refac lumea interioară, departe de agitaţia şi normele impuse de exterior. În cei 52 de ani, profesorul Mircea Gligor a repetat traiectoria formării unei personalităţi: anii de şcoală, de facultate, integrarea în sistemul de învăţământ, gradele didactice, doctoratul, postdoctoratul.

S-a născut la 13 mai 1963 în Sărmaş, judeţul Mureş. A absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca ca şef de promoţie în anul 1986. Din acelaşi an este profesor de fizică la Liceul „Roman-Vodă” Roman. În perioada 1997-2003 îşi pregăteşte doctoratul în fizică aplicată în economie şi ştiinţele sociale. În 2004, susţine lucrarea Modele termodinamice şi statistice pentru studiul sistemelor socio-economice disipative sub îndrumarea doamnei profesor universitar doctor Margareta Ignat, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Obţine distincţia Summa Cum Laude.

În 2003, este recompensat cu Premiul „Ştefan Procopiu” de Academia Română. Obţine o bursă postdoctorală pentru cercetare în ecofizică la Universitatea din Liege, avându-l ca îndrumător pe profesorul doctor Marcel Ausloos. Participă la conferinţe naţionale şi internaţionale: Econophysics and Conplexity, în 2005, în S.U.A. şi din 2008 la Workshop International EDEN – Exploratory Domains of Econophysics News la Piteşti.

Biografia seacă a fişei postului nu acoperă imaginea profesorului de la catedră, a colegului de cancelarie, a prietenului, a soţului, a tatălui.

Mircea Gligor? O prezenţă discretă, o fire deschisă, atent la ce e în jur şi distant cu tot ce l-ar putea distrage, un zâmbet cald, înţelegător, uşor amuzat de spectacolul cotidian ale cărui fire nevăzute le întrezărea cu iuţime. Se străduia să fie optimist pentru copiii lui, de acasă şi de la şcoală, gândindu-le viitorul în parametrii dezvoltării personale şi unicităţii umane. Îşi simţea discipolii, intuia felul în care te poţi adresa pentru a-i câştiga de partea ta, le vorbea despre limbajul universal al fizicii şi despre dimensiunea ei reală în spaţiul mintal intelectual al fiecăruia. Ştia să fie convingător, riguros, fără rigiditate şi inflexibilitate, demonstrând, prin fluenţa gândirii proprii că fizica este un poem al viziunii divine asupra universului.

Mircea? Colegul căruia i te puteai adresa cu orice rugăminte, colegul care nu îşi refuza colegii, indiferent pentru ziua din săptămâna pentru care era solicitat, colegul discret, retras în timpul orelor libere în faţa ecranului calculatorului pregătind materiale pentru elevi, pentru conferinţe, pentru comunicări.

Mircea? Mintea bogată, cultura de tip enciclopedic pe baza căreia realiza sinapse între noţiuni şi domenii multiple, lecturile beletristice şi filosofice care îl făceau un minunat partener de discuţii şi un adversar redutabil în polemică.

Mircea? Soţul şi tatăl care a lăsat nescrise paginile cărţii de amintiri în care Liliana, Iolanda şi

Cosmin îi vor adăuga prezenţa, zâmbetul, privirea fără ecranul despărţitor al veşnicilor ochelari.

Mircea Gligor, profesorul, îşi începea orele de fizică la clasa a VI-a printr-un clip în care

macrouniversul se dezvăluia ca parte a fiecărui element din microunivers.

Din timpul orei de fizică de la clasa a VI-a, Mircea Gligor a plecat să-şi predea principiul Vieţii

trăite altfel în dimensiunea lumii în care a crezut.

Dumnezeu să îl ierte!

Colectivul Colegiului Naţional „Roman-Vodă” Roman