Neamţ: Mărturii de la carnagiul din beci

Nemţenii de la munte care au supravieţuit atrocităţilor de după 23 august 1944 au încă în minte imaginea războiului. Ana Vatamanu, din Poiana Largului, povesteşte despre tragedia care a avut loc în beciul din gospodăria părinţilor ei.

Imaginile carnagiilor care au avut loc după 23 august 1944, când România a trecut de partea Aliaţilor, îi urmăresc încă pe supravieţuitorii evenimentelor de acum 66 de ani.

La Poiana Largului, populaţia a fost prinsă între trupele germane şi ruseşti. Aici au avut loc unele dintre cele mai crâncene încleştări din ţinut. „Ruşii veneau prin Pasul Petru Vodă, pe de o parte, şi prin depresiunea Cracăului şi Hangu, pe de altă parte. Aici, la Gura Faurului din Poiana Largului, nemţii s-au forţat să-i ţină în loc, pentru a asigura trecătorile peste munţi spre Ardeal“, spune profesorul Dorel Rusu, care a studiat întâmplările de atunci.

25 de suflete în pivniţă

Una dintre cele mai grave crime s-a produs în beciul din curtea familiei Tărâţă, din Poiana Largului, în care se adăposteau 25 de femei, copii şi un singur bărbat. Doar trei femei şi patru micuţi au scăpat cu viaţă, după ce mâini criminale au aruncat cu grenade aici. Ana Vatamanu are acum 67 de ani şi este unul dintre copiii de care nu s-au atins schijele. Avea atunci doar nouă luni şi era adăpostită la sânul mamei, alături de tată şi încă şase surori. Relatările mamei sale, una dintre supravieţuitoare, îi sunt încă vii în minte.

„Era duminică, 3 septembrie 1944, în cursul amiezii. Înainte cu o zi, a venit o echipă nemţească la beci, i-a văzut pe cei care se ascundeau, i-a numărat şi a plecat. Oamenii şi-au dat seama că o să se întâmple ceva, dar unde să pleci?! Că era totul minat... Acolo era linia întâi a războiului“, povesteşte Ana.

Şi-a pierdut tatăl şi şase surori

După câteva ore, moartea s-a abătut peste beci. „Au mai venit şi a doua zi, când au aruncat în beci opt grenade, dintre care şase au explodat. Din familia noastră au murit atunci tata şi şase surori, dintre care cea mai mare avea 14 ani“, mai spune femeia. Mama i-a povestiti că uniformele atacatorilor aveau un cap de mort. Ana a locuit toată viaţa în casa de lângă beci, în care acum ţine cartofi. O cruciuliţă băgată între pietrele din care este zidit beciul stă mărturie şi astăzi pentru tragedia de atunci. „Mama mi-a arătat locul în care a stat, cam în gârlici. A avut noroc, probabil, că nemţii au aruncat grenadele mai la fundul beciului şi că purta o bundiţă din piele de miel. Credea că am murit, când m-a acoperit cu un ţol ca să nu ţip. M-a lăsat şi s-a dus în păpuşoi. Era foarte rănită şi a rămas o noapte în porumb“, spune supravieţuitoarea.

Tratată de nemţi

Norocul a făcut ca fetiţa de doar nouă luni să îşi revină, fără să fi fost rănită. „Eu m-am trezit când m-oi fi trezit şi am ieşit afară de-a buşilea. M-au găsit nemţii care stătuseră la noi în casă. M-au recunoscut, m-au luat şi m-au dus la mama. Ea ajunsese la o casă“, explică femeia, care nu ştie nici acum cine au fost atacatorii.

Ea şi mama au primit îngrijiri la spitalul nemţesc. Morţii au rămas în beci până când în sat au revenit oamenii din pribegie, după care au fost mutaţi temporar într-o groapă comună. 

Între timp, unchiul ei s-a întors de pe frontul din Rusia, a dezgropat cadavrele şi le-au făcut sicrie. „Au găsit un preot undeva prin pădure, că se ascunsese. Au dus morţii la cimitirul de la biserică şi i-au înmormântat“, relatează femeia.

_________________

Misterul capului de mort
Colonelul Octavian Mancu, preşedintele cadrelor militare în rezervă şi retragere din judeţul Neamţ, spune că după 23 august a existat o perioadă foarte tulbure pe front, ca urmare a hotărârii României de a trece de partea aliaţilor. „În acea vreme, ţări vecine României, care au rămas aliate Germaniei, acţionau alături de nemţi şi au săvârşit atrocităţi“, a spus Mancu. Despre capul de mort pe care îl ţin minte supravieţuitorii de la Poiana Largului, acesta spune că „era însemnul trupelor speciale, constituite pentru represiune, diversiune şi cercetare“.