Împăratul, şeful unei bande de interlopi din Irlanda, a fost prins. El a comandat uciderea „cuscrului“ lui Adi Minune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Anton a fost arestat în urma unui denunţ. FOTO Poliţia Română
Ioan Anton a fost arestat în urma unui denunţ. FOTO Poliţia Română

Urmăritul internaţional coordona o grupare de criminalitate organizată şi a cerut eliminarea unui adversar, tatăl fostului iubit al fiicei manelistului Adi Minune.

Ioan Anton, cunoscut prin Irlanda ca „Împăratul“, un individ de 43 de ani, din Boteşti, judeţul Neamţ, figura până zilele trecute în scriptele judiciare ca un infractor deosebit de periculos, inclus în categoria „Most wanted“. 

Conducea în statul străin menţionat o grupare de criminalitate organizată, exploatând prostituate românce, alte activităţi ilicite constând în perceperea taxelor de protecţie, spargerea de bancomate prin aruncarea lor în aer cu ajutorul explozibililor sau comiterea de tâlhării. 

Pentru o crimă extrem de violentă, petrecută în anul 2014, pe care o ordonase în Irlanda, Ioan Anton fusese dat în urmărire internaţională, iar pe 28 septembrie 2020 a fost identificat în ţara unde-şi avea „afacerile“, în urma cooperării dintre autorităţile române şi irlandeze. Asta după ce, anul trecut, Tribunalul Bucureşti emisese un mandat de arestare preventivă în lipsă. 

„În luna aprilie 2014, în timp ce se afla  pe teritoriul Irlandei, bărbatul, în calitate de lider, împreună cu alţi cetăţeni români, s-ar fi constituit într-un grup de criminalitate organizată, cu scopul obţinerii de venituri financiare din fapte ilegale şi ar fi săvârşit acte materiale ale infracţiunilor de şantaj, instigare la omor calificat, instigare la tentativă la omor calificat şi instigare la tâlhărie calificată“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române. 

Victima crimei a fost Virgil Buşă, tatăl lui Franco, prietenul de la acea vreme a fiicei manelistului Adi Minune. În urma unei reglări de conturi între bandele de români din Irlanda, care a plecat de la  prostituate, bucureşteanul deceda pe 13 aprilie, la un spital din oraşul Blanchadstown. 

În primă fază, autorităţile străine bănuiau că infracţiunea este rezultatul unui jaf, au fost reţinuţi câţiva suspecţi, dar au fost eliberaţi. Omorul avea să fie rezolvat în România, câţiva ani mai târziu, în urma unui denunţ, se pare a unui membru al reţelei interlope. 

Astfel, pe 28 septembrie 2016, ample descinderi ale procurorilor DIICOT aveau loc la Roman, Vaslui şi Dâmboviţa. Cu ocazia descinderilor au fost ridicate sume în euro şi lei, un laptop, cinci smartphone, 47 de comprimate cu efect anabolizant, înscrisuri şi obiecte cu valoare probatorie. Apoi, au fost arestate patru persoane din Neamţ şi una din Vaslui, pentru implicarea în omor, dar şi pentru alte fărădelegi.

Victima crimei, filată chiar din imobilul unde locuia

„S-a înregistrat un denunţ în care a fost descris modul în care a fost ucisă o persoană de sex masculin, în aprilie 2014, în localitatea Navan, Irlanda. În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că la data de 10 aprilie 2014, în jurul orei 01.45, la ordinul liderului grupării, membrii acesteia au acţionat în mod concertat pentru uciderea unui bărbat care ar fi încercat să-şi impună autoritatea în zona de acţiune a grupării infracţionale. La aceeaşi dată, suspecţii au exercitat acte de violenţă (cu răngi şi cuţite) asupra a două persoane vătămate, lovindu-le în zona capului“, comunica DIICOT Bucureşti.

Anchetatorii mai precizau că autorii au acţionat în mod premeditat în vederea uciderii victimei, aceasta fiind urmărită şi supravegheată chiar din imobilul unde locuia, autorii închiriind o locuinţă la parterul clădirii: 

„În timp ce victima se afla acasă, membrii grupării, înarmaţi cu arme albe, au pătruns în interior prin efracţie, spărgând uşa de acces şi procedând la lovirea cu cruzime a tuturor persoanelor aflate în locuinţă, în special a persoanei vătămate şi sustrăgând aparatură electronică“. 

Imagine indisponibilă

Virgil Buşă a sfârşit violent, în Irlanda. FOTO Stiri diaspora

Cercetările au arătat că Virgil Buşă a încercat să se salveze, sărind de la etajul II, dar agresorii l-au prins când încerca să fugă, continuând să-l lovească, în special în zona capului. Bucureşteanul a reuşit să ajungă într-un garaj, acolo unde a fost găsit de poliţiştii alertaţi de violenţa încăierării. A fost transportat la spital, dar leziunile suferite au provocat decesul. 

Ancheta a mai stabilit că, înainte de agresiune, Ioan Anton l-a ameninţat pe Buşă, cât şi pe o altă persoană vătămată, o prostituată, că vor avea de suferit dacă nu i se achită, periodic, sume de bani cu titlu de taxe de protecţie, respectiv 7.000 de euro, plus 350 de lire la fiecare două zile. Investigatorii spun c Buşă, sau „Gil“, cum îi spuneau prietenii, încerca să pătrundă pe piaţa prostituatelor, două dintre „fetiţe“ aflându-se în apartament cu el în momentul atacului. 

Procurorii DIICOT mai precizau că, la un moment dat, cel care a ordonat crima era în arest la domiciliu pe teritoriul Irlandei de Nord, pentru atacarea unor bancomate prin folosirea de explozibili. Profitând că nu era arestat preventiv, Anton a dispărut de la adresa unde era consemnat, reuşind să mai stea ascuns încă un an şi jumătate.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Sentinţă pentru şantaj în cazul fratelui „rectorului Academiei Infractorilor“. De ce îl caută autorităţile slovace

Descoperire macabră lângă o locuinţă incendiată intenţionat. Ce le-a fost dat pompierilor să vadă în timpul misiunii

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite