Icoana Grabnic Ascultătoarea, de la Athos, la o mănăstire seculară pe care „spurcaţii de turci o au ars“

Zestrea spirituală a Mănăstirii Pângaraţi, ce-i are ctitori pe voievozii Ştefan cel Mare şi Alexandru Lăpuşneanu, s-a îmbogăţit cu o icoană făcătoare de minuni.

Pe 3 noiembrie, la Mănăstirea Pângăraţi a sosit o delegaţie

de prelaţi de la un aşezământ de la Muntele Athos, Dohiaru (cunoscută şi ca Dochiaru), aducând un dar pentru obştea nemţeană. 

Este cumva un gest de curtoazie, dacă nu e prea mult spus, pentru că ambele mănăstiri, şi cea din România, şi cea din Grecia. îl au printre ctitori pe Vodă Alexandru Lăpuşneanu. 

Mănăstirea Pângăraţi poartă „pecetea“ voievodului de la 1560, iar cea din Elada opt ani mai târziu. Iar la Pângăraţi a fost adusă o copie în mărime naturală a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic Ascultătoarea - Gorgoepikoos, care a fost  întâmpinată cu mare cinste de monahi, alături de câţiva credincioşi. 

După aşezarea în mijlocul bisericii mari a Mănăstirii Pângăraţi, icoana a fost sfinţită, desprea ea spunându-se că este cinstită în întreaga lume ortodoxă ca ocrotitoare a familiei şi ca ajutătoare pentru femeile care nu pot procrea. 

Potrivit tradiţiei, icoana originală a fost zugrăvită în tehnica fresco în secolul al XI-lea, în timpul stăreţiei egumenului Neofit, iar la Dohiaru este expusă în exteriorul peretelui vestic al trapezei mănăstirii, fiind printre cele mai căutate şi renumite ale Maicii Domnului, din întreg Sfântul Munte  Athos. 

În prezent, sunt doar câteva copii ale icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare, dintre care trei în Grecia, una în Georgia şi două în România. Una a fost adusă, pe data de 23 iulie 2006, de la Mănăstirea Dohiariu la Mănăstirea Lainici, iar pe 29 iulie 2019 alta ajungea la Botoşani, la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Istoria Mănăstirii Dohariu e legată de voievozi şi boieri români

Cutumele bisericeşti menţionează şi de ce icoana ar avea puteri miraculoase şi că este fătoare de minuni. În 1664, un călugăr, Nil, care obişnuia să treacă zilnic cu o făclie aprinsă printr-o capelă către

trapeză, a auzit o voce cere-i spunea să nu mai afume icoana. Călugărul a crezut că este o glumă a vreunui frate şi a ignorat acea cerere, continuând să treacă cu făclia fumegândă, dar câteva zile mai

târziu aceeaşi voce l-a mustrat şi apoi a orbit. 

Mănăstirea Dohiaru a fost prădată de piraţii agareni şi catalani. FOTO calatorsauturist.ro

Pocăindu-se, Nil s-a rugat  în faţa icoanei Maicii Domnului şi a implorat-o să-l ierte şi să-l vindece, minunea petrecându-se, tot o voce stranie anunţându-l că a fost iertat şi că i s-a redat vederea. Dar i s-a mai spus următoarele: „Spune, deci, fraţilor că eu sunt îngrijitoarea şi ocrotitoarea mănăstirii. Toţi cei care vor avea nevoie de ajutor să alerge către mine şi nu-i voi trece cu vederea. Drept aceea, să se numească această icoană a mea «Grabnic Ascultătoare»“. 

Prima menţiune a aşezământului Dohiariu apare în secolul al X-lea, într-un hrisov din 1038 fiind menţionată ca Mănăstirea Sfântului Nicolae, a Dohiariului sau Dafni. A doua denumire provine de la ascultarea de dohiar (chelar), pe care a îndeplinit-o ctitorul ei, Cuviosul Eftimie, care s-a nevoit împreună cu Sfântul Atanasie Athonitul. 

Al treilea nume se referă la aşezarea mănăstirii, care a fost întemeiată pe culmea de deasupra portului Dafni. În 1044, mănăstirea a fost jefuită de piraţii agareni, distrugeri suferind şi după incursiunile piraţilor catalani. A fost refăcută în 1568, cheltuielile pentru reînnoirea mănăstirii fiind suportate de domnitorul moldovean Alexandru Lăpuşneanu şi de soţia Ruxandra, care au răscumpărat metoacele mănăstirii pe care le luaseră turcii. 

Mănăstirea a fost ajutată şi de alţi domnitori români, precum Vlad călugărul, Radu cel Mare şi Radu Paisie, la care se adaugă boieri, între care postelnicul Ianache Caragea, Apostolache Caragea sau jupânesa Stana Doiceasa.

„Şi spurcaţii turci o au ars, când au venit la Valea Albă“

Mănăstirea Pângăraţi, aflată la vreo 20 de kilometri de Piatra Neamţ, pe drumul ce duce spre Bicaz, este o ctitorie voievodală a lui Ştefan cel Mare şi a lui Alexandru Lăpuşneanu. Se pare că numele provine de la acela al eremitului Pangrate, venit de la Muntele Athos. Primul ctitor cunoscut a fost cuviosul Simeon, despre care se spune că a fost şi primul duhovnic al voievodului Ştefan, domnitorul construind o biserică din lemn şi chilii. 

Mănăstirea Pângaraţi este atestată de pe vremea lui Ştefan cel Mare. FOTO Facebook

Al doilea sfânt pentru hram este Dimitrie Izvorâtorul de Mir, de care se leagă numele voievodului Alexandru Lăpuşneanu. Conform hrisoavelor mănăstirii, domnitorul l-ar fi visat pe Sfântul Dimitrie de trei ori, acesta poruncindu-i să zidească o biserică. Şi aşa se face că vodă Lăpuşneanu, după unele ezitări, din cauză că locul era foarte abrupt, pe un versant, a ridicat o biserică unicat în Europa, de

fapt două lăcaşuri supraetajate, cea de jos servind ca trezorerie voievodală. 

Sfinţirea bisericii s-a făcut în 1560, după cum istoriseşte cuviosul Amfilohie. După 1642 s-a înălţat un impresionant turn clopotniţă, care s-a prăbuşi în anul 1996. O relatare despre Ştefan cel Mare şi Cuviosul Simeon este în manuscrisul „Cuvânt pentru zidirea sfintei Mănăstirii Pângăraţi“, scris de Cuviosul Anastasie de la Moldoviţa în 1570: 

„Iar el pre amăruntul i-au povestit pentru viaţa Sfântului Simeon preotul, şi cum că avea biserică mititică de lemn întru numele sfântului Dimitrie Izvorătoriul de Mir, făcută de bătrânul Ştefan Voievod şi spurcaţii turci o au ars, când au venit la Valea Albă“. 

Viaţa monahală a fost înfloritoare, dar a cunoscut şi perioade de decădere, fiind prădată de turci. Înainte de Primul Război Mondial, aşezământul a fost transformat în închisoare, apoi în spital militar şi sanatoriu. În perioada comunistă a fost preluat de o staţiune de cercetare, iar imobilele au servit ca magazii pentru plante medicinale.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Icoanele făcătoare de minuni de la mănăstirile din Munţii Stânişoarei. De ce li s-a mai spus „Lidianca“ şi „Axioniţa“

Procesiune istorică. Moaştele Sfintei Parascheva au fost scoase din catedrala din Iaşi pentru a treia oară în 380 de ani