FOTO Domnişoara P.V., amorul târziu şi misterios al scriitorului Calistrat Hogaş
0
Povestea de dragoste dintre scriitorul aflat la Iaşi şi tânăra plecată la Bucureşti a ieşit la lumină în urma publicării corespondenţei de către fiica cea mică, Sidonia Hogaş.
Sidonia, ultimul copil din familia lui Calistrat Hogaş a publicat în lucrarea de memorii „Tataia” o parte din corespondenţa scriitorului cu o misterioasă domnişoară „P.V”. Pentru a nu dezvălui prea multe detalii despre acestă iubire târzie a tatălui, Sidonia nu datează scrisorile cu exactitate, dar reiese că acestea au fost redactate de la Iaşi la începutul anilor 1900, perioadă în care familia se mutase de la Bucureşti, cu excepţia fiului Aetiu care rămăsese la studii în Capitală.
„Se pare că această domnişoară P.V. fusese colegă de generaţie cu Sidonia şi aşa a ajuns să o cunoască Hogaş. Chiar s-a găsit o însemnare a unei tinere care semna <Paulina> într-un fel de oracol al Sidoniei, cum aveau adolescenţii în acele vremuri. Ar putea fi numele real al domnişoarei din scrisori”, spune Emil Nicolae, scriitor şi critic de artă, fost muzeograf la Muzeul Memorial Calistrat Hogaş din Piatra Neamţ.
Diferenţa de vârstă dintre cei doi reiese şi din modul de adresare în corespondenţă. Hogaş începea scrisorile cu formulări de genul „Draga tatii”, „Puişoru’ tatei”, „Mititica tatei” .
Relaţia de iubire începuse înainte ca tânăra să plece la Bucureşti. Domnişoara P.V. se îmbolnăvise şi a plecat la tratament, dar după doi ani a murit.
„După ce ai plecat tu am stat trei zile în pat; acum am ieşit dar sunt o umbră şi devin mai umbră din zi în zi.Constat că, departe de tine, viaţa mi-e cu neputinţă, viaţa mi se duce; numai tu mi-ai putea reda viaţa care simt cum se scurge ca o apă din întreaga mea fiinţă”, îşi descrie Hogaş trăirile în prima scrisoare.
„Mă-mpuşc!, mă-mpuşc!...Ei, şi?”
Scriitorul avea sentimente foarte profunde pentru tânăra de care s-a îndrăgostit şi suferea cumplit că aceasta nu i-a scris.
„Mie n-ai voit să-mi scrii; am simţit în suflet o zguduire care semăna a începutul nebuniei; şi că nu mi-am pierdut minţile mă mir şi acum când îţi scriu...mă aflu încă teafăr, dar cu deznădejdea şi cu amarul în suflet”.
Famila aflase însă la un moment dat de această idilă, dar soţia sa Elena a tratat cazul cu eleganţă.
„Hogaş ajunsese se se plimbe prin casă agitat ameninţând <Mă-mpuşc!, mă-mpuşc!>. Soţia, Elencu după cum îi spuneau în familie, i-a replicat atunci <Ei, şi dacă te-mpuşti, ce rezolvi?>”, spune Emil Nicolae.
Insomnii creatoare
După plecarea domnişoarei P.V. în Capitală, Hogaş nu mai avea somn. Noaptea era treaz, cu gândul la tânăra amantă şi îi scria rânduri pline de pasiune.
„Draga tatii, toţi dorm în jurul meu: copilele, nevasta, câinii, mâţele, întreg oraşul; şi sunt toţi fericiţi că pot închise ochiul şi îneca în uitare, pentru câteva ceasuri, zbuciumul amar al vieţii. Numai eu şi cocoşul din camara de lemne suntem treji; cocoşul îşi cântă eternul său cântec de deşteptare...eu...eu stau deştept, mă gândesc la tine şi vărs lacrimi asupra unui timp ce nu mai este, ce nu va mai fi...te văd, parcă, într-o zare depărtată şi-mi pari ca o lumină fâlfâietoare din alte lumi”.
Tată a şapte copii, cinci fete şi doi băieţi, scriitorul se arăta posesiv şi gelos pe posibilii pretendenţi ai iubitei.
„Ce vierme neîndurat e gelozia, cum îmi roade sufletul şi cum muşcă din inima mea cu dinţii ei de oţel! Ce nebun sunt...Aş tresări de durere în mormânt, când aş şti că buze străine zdrobesc cu sărutarea lor...Nu! Barba mea căruntă nu va fi insultată. Nu! Te voi ucide (înainte de a cădea în păcat, te voi scăpa de insultă şi injurie)! Amândoi nedespărţiţi pe lumea aceasta, amândoi uniţi în eterna linişte şi odihnă a lumii celeilalte”.
Misterul acestei poveşti de iubire rămâne deoarece Sidonia, în lucrarea de memorii „Tataia” a preferat să păstreze o anumită discreţie legată de imaginea tatălui său pentru posteritate.
Inspiraţie pentru „Floricica”
Idila de la distanţă s-a reflectat şi în opera scriitorului. Astfel, într-una din scrisorile de dragoste Calistrat Hogaş i-a compus iubitei o poezie, al cărei început l-a întrebuinţat mai târziu pentru „Floricica”, publicată în numărul 2 al revistei Viaţa Românească condusă de bunul său prieten Garabet Ibrăileanu.
„Să las în urmă durerea astei lumi; Iar tu, etern aceeaşi, frumoasă şi senină/ Să luneci fericită pe undele vieţii/Şi farmecele tale de Venere păgână/ De-a pururi să rămână în floarea tinereţii”.
„Această Floricica a existat în realitate. Era o femeie care locuia la Agapia pe care Hogaş a cunoscut-o. Calistrat avea multe femei în casă, şi îi plăcea ca din când în când să plece. Avea o faimă de cuceritor, dar iubirile lui erau platonice. Când scria la Viaţa Românească primea multe scrisori de la femei, cititoare din Piatra Neamţ, din Iaşi sau din alte locuri”, mai spune Emil Nicolae.
În romanul „Adela“, Garabet Ibrăileanu îi face o descriere prietenului său, identificat în personajul Dumitru (numele de familie al tatălui lui Calistrat). Acest Dumitru este prezentat înconjurat de femei, toate îndrăgostite de farmecul lui.
„Era un vestit excursionist, un bărbat de vreo şaizeci de ani, dar superb de sănătate şi veselie(…) era dezgheţat, onctuos, curtezan în stil şi maniere <48>, plin de umor şi de spirit(…) Originalul personaj a fost prevenitor şi galant cu doamnele. A făcut curte doamnei M…, coanei Anicăi, Adelei şi maicii şi, cu un instinct sigur, a ştiut să varieze tonul cu fiecare din ele”. („Adela“, Garabet Ibrăileanu)
Se încarcă comentariile...
