Cuza, un domnitor bălăcărit în popor. Ce versuri scorneau ţăranii ca să critice rigorile regimului impus de Vodă
0
Folcloristul Simion Teodorescu Kirileanu a cules din satele Moldovei versurile unor cântece dedicate celui mai mare domn după Ştefan cel Mare.
În cursul istoriei românilor, Alexandru Ioan Cuza a rămas ca un domnitor iubit de popor pentru reformele pe care le-a promovat în scurta perioadă în care a condus Principatele Unite. Percepţia asupra măsurilor luate de Cuza nu a fost însă întotdeauna favorabilă în acele vremuri, regimul său fiind privit uneori cu neîncredere de românii din Moldova şi Ţara Românească.
„În inima şi sufletul Moldovanului, nici un chip de Domn n’a pătruns aşa de adânc şi de cu putere, ca viteazul vitejilor, Ştefan cel Mare, care ne-a stăpînit ţara Moldovei, de-atîtea veacuri de om; iar acum, mai în urmă, alt chip de Domn s’a înrădăcinat, tot aşa de puternic, în firea Moldovanului: Cuza Vodă. Cel întîi îi pomenit ăi va fi într’una pomenit, pentru vitejiile sale, pentru numărul mare de biserici şi pentru dărnicia sa; iar ista-l’alt va dura iarăşi pentru veşnica pomenire, căci el a fost care a împămîntenit ţăranii, cea mai mare faptă a sa – pentru că a îndulcit vieaţa şi schimbat întru cît-va vremurile nevoioase ale trecutului – afară de aceasta îl mai pomenesc şi pentru oca sa cea mare, care arăta a belşug!“, spune cărturarul Simion Teodorescu-Kirileanu în nr. 3 al revistei Şezătoarea, din mai 1902.
Focloristul a publicat într-un articol din revista amintită o serie de creaţii populare în versuri care circulau în timpul domniei lui Cuza prin care domnitorul era ridicat în slăvi sau, dimpotrivă, era aspru criticat.
„Ceea ce n’a cam venit la socoteala ţăranului a fost că prea a luat’o din aspru cu armata, a stîrnit cîte şi mai cite şi gospodariul era stinghirit în multe ale lui“, rezumă autorul articolului nemulţumirile poporului faţă de Cuza.
De ce nu era plăcut Cuza: punea prea mult preţ pe militărie
Pentru a exemplifica această atitudine, Simion T. Kirileanu publică un cântec scornit de popor, cules de învăţătorul Mihai Luopescu, din Broşteni, din care se poate observa necazul ţăranilor faţă de interesul domnitorului pentru întărirea armatei ţării cu tinerii luaţi la oaste:
„Frunză verde de marari
s-o stîrnit un ghenerari
cu 300 de sorţari
sorţari’s tinerei,
tot rămaşi de la femei.
Frunză verde de măr dulce
sui măicuţa’n deal la cruce,
să vezi Cuza cum ne duce;
că ne duce ca pe boi,
şi ne tunde ca pe oi,
şi ni dă păru’n gunoi“
Într-un alt cântec popular, cules de Fl. Marian şi inclus în volumul II al lucrării „Poezii populare romîne din Bucovina“, lui Al. I. Cuza I se impută, pe lângă recrutarea masivă a tinerilor, şi scumpirea produselor de pe piaţă:
„De cînd Cuza s’a ivit,
mulţi feciori a cătănit
mulţi copii a sărăcit
multe fete-a ‘nbătrînit.
Căci flăcăii s’au rărit…
ocile s’au mai mărit
popuşoiul s’a suit (scumpit)
cinci şi opt lei de argint (fiorini),
dar şi banii s’au scumpit“
Ţăranii sărutau şinele trenului care-l aducea pe Cuza mort în ţară
Aşa cum existau voci nemulţumite de domnie, tot aşa mulţi oameni simpli îl apreciau pe Alexandru Ioan Cuza.
„Însă, dacă s’au găsit nişte guri rele să scornească cîntece de soiul acesta, s’au mai găsit alte suflete înţelepte şi alese, care au făurit cîntece cu totul alt-fel“, spune Simion T. Kirileanu.
O astfel de poezie populară, prin care Cuza Vodă era elogiat, a fost publicată de Elena Sevastos, în culegerea „Cântece Moldoveneşti“:
„Frunzuleană iasomie
Hai Mărie’n deal la vie,
să culegem floricele
să le facem mănunchele
să mergem la Ieşi cu ele;
la Ieşi la Curtea Domnească
să le svîrlim pe fereastră,
Domnul Cuza să trăiască,
şapte ţări să stăpînească!“
În final, folcloristul Simion Teodorescu-Kirileanu trage concluzia că primul domnitor al Principatelor Române a fost iubit de popor. Un argument este scena petrecută în ţară, atunci când trupul neînsufleţit al lui Cuza a fost repatriat din Germania:
„Murind Cuza în străinătate, şi cînd l’a adus în ţară, cu trenul, gospodarii, cu bogat, cu sărac, cu tînăr, cu bătrîn, năvăleau la drumuri, ori prin gări, cădeau în genunchi şi cu lacrimile’n ochi, sărutau şinele trenului pe unde trecuse trupul lui Cuza Vodă! Aşa că şi moartea lui Cuza se asamănă cu moartea lui Ştefan cel Mare“
Se încarcă comentariile...
