Copii abuzaţi sexual, fizic şi neglijaţi, îndeosebi în mediul rural. „Nepermis de multe cazuri“

0
Publicat:

Potrivit unei statistici, în acest an, Direcţia Generală de Asistenţă Socială Neamţ a instrumentat 172 de cazuri de abuz asupra copiilor, majoritatea dintre acestea petrecându-se în mediul rural.

O fetiță maltratată, consiliată după ce a plecat de acasă FOTO Poliția Neamț
O fetiță maltratată, consiliată după ce a plecat de acasă FOTO Poliția Neamț

Toate aceste incidente nedorite s-au înregistrat în perioada ianuarie-martie 2024, fiind vorba despre 57 de situaţii de neglijare, 14 abuzuri fizice şi 19 de abuz sexual. Diferenţa de cazuri este reprezentată de abuzuri emoţionale, copii dispăruţi sau comportament delincvent, şi acest din urmă aspect fiind monitorizat.

Urmare a anchetelor efectuate de specialiştii Serviciului de asistenţă şi intervenţie în situaţii de abuz din cadrul DGASPC Neamţ s-a decis ca 31 de copii, care au fost  victime ale abuzurilor, să fie preluaţi în regim de urgenţă şi instituţionalizaţi în centre rezidenţiale sau la asistenţi maternali profesionişti.

În aceeaşi perioadă din anul 2023 au fost instrumentate 193 de cazuri, 87 de neglijare, 13 abuzuri fizice şi 14 abuzuri sexuale, fiind instituite 37 de măsuri de protecţie. În acest moment, în Neamţ, sunt peste 1.100 de copii cu măsură de protecţie. Aproximativ 500 sunt în plasament la asistenţi maternali, aproape 600 în centre rezidenţiale şi în plasamente familiale.

„Chiar dacă datele arată o uşoară scădere a numărului de cazuri de abuz asupra minorilor, aceste situaţii rămân nepermis de multe. Din păcate, vorbim de o creştere a cazurilor de abuz sexual, o formă gravă de abuz ce are urmări dramatice, mai ales că, de multe ori, copiii sunt victime ale unor apropiaţi sau chiar ai propriilor părinţi“, a declarat Cristina Păvăluţă, director general DGASPC Neamţ.

O ultimă situaţie de maltratare a unui copil s-a petrecut în comuna Stăniţa din Neamț. Pe 28 martie 2024, o fată de 13 ani a fugit de acasă, de frica tatălui. Acesta o ameninţa continuu cu acte de violenţă, mai ales când era băut. Copila a fost descoperită, după trei zile, într-o livadă din apropierea satului, a fost instituţionalizată într-un centru social, iar părintele beţiv este cercetat penal.

În acest caz, culpabilă este şi mama, care a reclamat dispariţia fiicei după două zile. Pentru găsirea acesteia a fost fost format un amplu dispozitiv, la căutări participând poliţişti din Neamţ şi Iaşi, fiind folosiţi şi de câini de urmă, jandarmi nemţeni şi din Bacău, cadre de la ISU, poliţişti de frontieră, silvicultori, voluntari şi săteni.

Anul trecut, Direcţia Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ a cercetat 732 cazuri de abuz împotriva minorilor, iar în 130 de situaţii s-a decis internarea în centre sociale, cu 30% mai mult faţă de 2022. Cele mai multe cazuri de maltratare (323) s-au manifestat sub forma neglijării, dar au fost şi 199 de abuz emoţional, 67 de abuz sexual şi 47 de abuz fizic.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite