Sute de hectare de pădure, puse la pământ: „Trebuie luate măsuri cât mai urgente de exploatare pentru a nu se deprecia materialul lemnos“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Padure distrusa Foto-Romsilva
Padure distrusa Foto-Romsilva

Furtuna care a lovit Bihorul în urmă cu o lună a pus la pâmânt sute de hectare de pădure. Din păcate, lemnele doborâte riscă să nu poată fi valorificate din cauza accesului dificil în zonele cu probleme, în timp ce jandarmii patrulează pentru a evita furtul de lemne.

Direcţia Silvică Bihor  a înregistrat cele mai mari pagube în urma fenomenelor meteorologice extreme care au avut loc în luna septembrie  Cea mai afectată zonă este cea din depresiunea Beiuşului.

Potrivit estimărilor specialiştilor de la Romsilva vijelia  a pus la pământ în jur de 200 de mii de metri cubi de arbori din pădurile Bihorului. Inventarierea copacilor doborâţi se desfăşoară anevoios din cauza accesului dificil în zonele afectate.

"Sunt în zone în general greu accesibile, pe culmi, fără drumuri de scos apropiate. Arborii sunt suprapuşi, fiind foarte greu de inventariat", a precizat Ovidiu Lascu, de la Ocolul Silvic Remeţi. Mai multe păduri tinere de 30-40 de ani sunt distruse în proporţie de 90%.

"Avem inventariaţi peste 54 de mii de metri cubi, acţiunea va mai dura probabil încă 30-40 de zile", crede Adrian Jurcău, directorul Direcţiei Silvice Bihor.

Specialiştii susţin că, în mod sigur, întreaga cantitate de arbori doborâţi o va depăşi pe cea exploatată într-un singur an în tot Bihorul.

"Trebuie luate măsuri cât mai urgente de exploatare pentru a nu se deprecia materialul lemnos, mai ales lemnul de lucru poate fi supus deprecierii, sufocare putrezire, colorare, infestare", este de părere directorul Direcţiei Silvice Bihor.

În unele zone copacii rupţi de furtună reprezintă un adevărat pericol pentru maşini şi şoferi.

Autoritaţile silvice vor sa termine cât mai repede inventarierea pagubelor şi să scoată la licitaţie exploatarea copacilor doborâţi. S-ar putea ca prima licitaţie în care să se vândă masa lemnoasă să fie chiar în luna noiembrie.

Pentru a preveni furturile, jandarmii  patrulează în permanenţă în zonele afectate.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite