Lecţie de business pentru administraţia publică, din partea unui fost pieţar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La un an de la inaugurare, Piaţa West Market se extinde pentru a face faţă cererilor, în timp ce sectorul legume-fructe al Pieţei Obor este pustiu. Reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public (ADP), care se ocupă de pieţele din oraş, se scuză că nu au bani şi că trebuie să respecte proceduri, pentru a ţine pasul cu concurenţa.

Sectorul de legume-fructe al Pieţei Obor, care se întinde pe o suprafaţă de peste 5 ha, nu a mai văzut comercianţi de mai bine de cinci luni. „Nu se mai vând fructe şi legume, de când au fost mascaţii, în luna februarie", a spus Florin Alexandru, purtător de cuvânt la Administraţia Domeniului Public (fostă Regie Autonomă de Pieţe, Agrement şi Salubritate). Direcţia Agricolă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Garda Financiară au făcut atunci o razie, scoţând la iveală activităţi de comerţ ca-n lumea a treia. Cu marfa ascunsă, degradată din cauza condiţiilor insalubre, fără acte de provenienţă, astfel îşi comercializau marfa producătorii sau vânzătorii, în Piaţa Obor. Controlul s-a finalizat cu închiderea sectorului de legume-fructe al pieţei, până la finalizarea unor lucrări majore de modernizare. „Avem un proiect pentru realizarea unei platforme. Vom asigura apa, canalizarea şi vom asfalta perimetrul pentru desfacere, astfel încât comercianţii să revină la noi", a spus Florin Alexandru. Potrivit acestuia, înainte de controlul din februarie, aproximativ 600 de comercianţi şi producători îşi desfăşurau activitatea în Piaţa Obor, plătind 16 lei pentru câte un modul de 3/3 m. „Unde sunt spaţii comerciale, chiria e de 18 lei, pe mp", a mai spus Florin Alexandru.

Modernizare în ritm de melc

Referitor la planurile de modernizare a pieţei, Florin Alexandru a recunoscut că nu poate să spună cu exactitate când vor fi terminate lucrările. „Poate vor fi gata anul acesta, poate anul viitor", a spus reprezentantul ADP. Întrebat cum se face că, în apropiere, un investitor privat reuşeşte să ofere condiţii europene de desfacere a legumelor şi fructelor, acesta a explicat că lcururile în sistemul public stau puţin mai altfel. „Noi nu avem banii un investitor privat. Noi trebuie să respectăm nişte proceduri. Se va face modernizarea, chiar dacă se va face mai încet", a promis Florin Alexandru. Ca dovadă că şi administraţia publică „mişcă", consilierii locali au aprobat în şedinţă ordinară din data de 20 iulie, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea reparaţiilor capitale şi a împrejmuirii la Piaţa Obor. „În prezent piaţa dispune de împrejmuire din plăci de beton. În apropierea pieţei, înspre cartierul Europa, este în curs de execuţie proiectul de amenajare a unei noi străzi, denumită strada Islazului, care va face legătura între zona Real şi strada Toamnei. Investiţia se va derula pe parcursul a 30 de zile şi va presupune împrejmuirea pieţei cu 160 ml de gard, montarea a 81 stâlpi de beton şi a 400 de elemente prefabricate din beton armat", a spus Mirela Macra, consilier în cadrul biroului de presă al Primăriei Oradea. Aceasta a precizat că, prin realizarea acestor lucrări se va reface gardul din partea de sud a Pieţei Obor, iar noul gard va fi pe amplasamentul vechiului gard spre strada nou creată. „Valoarea totală a investiţiei este de peste 45.000 de lei", a spus Mirela Macra.

Investiţie pe termen lung

De incapacitatea administraţiei publice de a rezolva problema Pieţei Obor a ştiut să profite un fost pieţar, „şcolit" în pieţele din cartierele orădene. Rareş Ţicra, administratorul Pieţei West Market, a deschis anul trecut în luna iulie o piaţă de legume şi fructe în care a investit aproximativ zece milioane de lei. „Este o investiţie pe termen lung, pe care nu mă aştep să o recuperez mai devreme de cinci ani", a spus Rareş Ţicra. Cu toate acestea, el continuă să investească şi să extindă piaţa, pentru a răspunde cererii tot mai mari din rândul comercianţilor. În momentul de faţă are 80 de contracte de închiriere încheiate pentru o perioadă de un an şi o sută de persoane fizice şi juridice care plătesc zilnic sume între 20 şi 30 de lei pe zi, pentru a-şi vinde marfa în piaţa privată. „Pe o suprafaţă totală de 55.000 mp am amenajat 30 de spaţii prevăzute cu instalaţii de frig, toate fiind închiriate. Există deja cerere şi pentru cele 10 în construcţie.  Avem un francez cu fructe de mare, un producătoru cu ouă, unul cu flori şi unul cu carne", a spus Rareş Ţicra. Fiecare boxă are o suprafaţă de 72 mp şi este prevăzută cu vestiar, grup sanitar, birou şi instalaţie de răcire. „Chiria este de 500 euro pe lună, pentru spaţiile cu camere frigorifice. În zona micilor producători, cu 40 de căsuţe de lemn, chiaria este de 500 de lei pe lună", a spus Ţicra.

Direct interesat, fără birocraţie

Întrebat care este secretul succesului, de ce el reuşeşte să facă afacerea să meargă, în timp ce ADP a dat chix, acesta a spus că el este direct interesat de ceea ce se întâmplă în piaţă. „Am lucrat în piaţă, am pornit dintre comercianţi şi vorbim de la egal la egal. Dacă ei au o problemă, îmi spun direct şi o rezolv. Dincolo, în pieteţele ADP, totul e ierarhizat şi e o birocraţie foarte mare", a explicat Rareş Ţicra.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite