UPDATE Protestul medicilor de familie s-a încheiat la Iaşi. „Medicii îşi asumă rolul privind asigurarea serviciilor necesare asiguraţilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestul medicilor de familie din Piaţa Victoriei din noiembrie 2017 FOTO Inquam Photos
Protestul medicilor de familie din Piaţa Victoriei din noiembrie 2017 FOTO Inquam Photos

Ieşenii care au mers la cabinetul medicului de familie pentru eliberarea reţetei lunare au fost sfătuiţi să revină la o dată ulterioară, după încetarea protestului naţional.

Update 12.30: Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi a anunţat că, în urma unei întâlniri de joi, 4 ianuarie, cu reprezentanţii medicilor de familie din judeţ, protestul doctorilor s-a încheiat. Potrivit CJAS Iaşi, cei aproape 300 de medici din judeţ care nu au semnat actele adiţionale până pe 3 ianuarie le vor semna joi, 4 ianuarie.

„În urma discuţiilor purtate între reprezentanţii CJAS Iaşi şi ai SNMF şi FNPMF, în spiritul deschiderii şi transparenţei faţă de asiguraţi ale căror interese interese le reprezentăm, anunţăm că toţi medicii de familie din judeţul Iaşi îşi vor relua activitatea în cadrul cabinetelor de medicină de familie, începând cu data de 04.01.2017, asfel, asumându-şi rolul privind asigurarea serviciilor medicale necesare asiguraţilor”, au transmis reprezentanţii biroului de presă de la CJAS Iaşi. 

Ştirea iniţială: Protestul de amploare al medicilor de familie din toată ţara s-a resimţit la Iaşi din prima zi de la intrarea în vigoare a deciziei Societăţii Naţionale de Medicina Familie. Începând de miercuri, 3 ianuarie, doctorii ieşeni nu au mai oferit servicii medicale decontate. Medicii s-au prezentat la cabinet şi şi-au limitat activitatea la servicii oferite pro bono sau pe bază de chitanţă. 

Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi, de pe 28 decembrie 2017 până pe 3 ianuarie 2018, numai 120 de medici de familie din 415 aflaţi în evidenţele instituţiei au semnat actele adiţionale la contractele cu CJAS  încheiate anul trecut. În baza acestor acte adiţionale, un sfert din doctorii de medicină primară din judeţul Iaşi pot acorda în perioada ianuarie-martie 2018 servicii medicale decontate. 

„Îi invităm pe medicii de familie să fie responsabili faţă de pacienţii de pe listele lor. Instituţia noastră a făcut tot posibilul pentru ca asiguraţii să beneficieze de servicii decontate în 2018. În acest sens, actele adiţionale la contractele medicilor de familie au fost întocmite de pe 27 decembrie, iar de pe 28 sunt aşteptaţi pentru semnarea lor“, a declarat dr. Monalisa Artenie, purtător de cuvânt al CJAS Iaşi.

Dr. Anca Deleanu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie din Iaşi, a precizat că protestul medicilor este o reacţie la promisiunile în van ale guvernanţilor după protestul de anvergură din Capitală, organizat în noiembrie 2017. 

„Decizia medicilor de familie nu este deloc întâmplătoare, având în vedere că vine după o serie de demersuri susţinute pe care nimeni nu le-a băgat în seamă. După protestul din Piaţa Victoriei, din noiembrie 2017, s-au făcut promisiuni în van. Nu am văzut nicio modificare a legislaţiei care ne vizează de la acel protest până la finalul lunii decembrie. Când trebuie să te uiţi mai mult la protocoale decât la pacienţi, când trebuie să stai mai mult cu ochii pe un sistem informatic mai mult nefuncţional decât funcţional, când trebuie să te preocupe mai mult documentele decât bolnavii, pentru că fie CJAS nu decontează, fie Curtea de Conturi impută sumele de pe reţetele eliberate, atunci trebuie să luăm o atitudine“, a arătat dr. Anca Deleanu.

Din cauza protestului medicilor de familie, asiguraţii ieşeni care au o urgenţă sunt sfătuiţi de reprezentanţii CJAS să sune la 112, să se adreseze centrelor de permanenţă sau direct spitalelor. În cea mai mare unitate de primire urgenţe din judeţ, în UPU la Spitalul „Sfântul Spiridon”, s-au înregistrat miercuri 320 de prezentări. În două cazuri, ieşenii au adus în discuţie greva medicilor de familie.

„În primul caz, un domn a sunat în UPU să ne spună că vrea să vină aici să-i eliberăm concediu medical. Noi nu dăm concedii medicale şi l-am invitat să se adreseze CJAS. În al doilea caz, un pacient prezent în UPU a declarat că a venit direct la spital pentru că medicul său de familie nu oferă servicii decontate, ca urmare a acţiunii de protest a tuturor medicilor de familie din ţară“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Citeşte şi:

A doua zi de proteste ale medicilor de familie. Perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire a contractelor pentru servicii medicale s-a încheiat

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite