Puşcăria unde criminalii şi violatorii vorbesc la telefon ca la call center: „O să-ţi iei 50 la sută din ce se face, 20 mi le cardeşti la bosul tău“
0Cifre oficiale obţinute de corespondentul „Adevărul“ relevă că cel puţin un telefon în fiecare zi este descoperit de către reprezentanţii celui mai periculos penitenciar din Moldova, cel de la Iaşi. Multe mobile sunt folosite după gratii pentru a comite înşelăciuni pentru metoda „Accidentul“.
Potrivit unui răspuns remis de către reprezentanţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi, în cursul anului trecut, în medie, un telefon mobil pe zi a fost descoperit de gardieni fie în celulele deţinuţilor, fie înainte de a ajunge la aceştia. E vorba, în total, de un număr de 368 de celulare care au fost „interceptate“ de gardieni, 80 dintre acestea direct din buzunarele persoanelor private de libertate. Trendul este în creştere de la începutul acestul an. Până pe 22 februarie, alte 51 de telefoane fuseseră descoperite, doar în 2017, 13 dintre acestea asupra deţinuţilor. În total, din 2016 şi până în perioada menţionată din 2017, 93 de deţinuţi s-au bucurat efectiv de telefoane mobile, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii închisorii. Cifra îi cuprinde doar pe cei care au fost prinşi, nu şi pe cei care reuşesc prin diverse metode să îi păcălească în continuare pe gardieni.
„Confecţionarea, deţinerea, utilizarea de telefoane mobile constituie abatere disciplinară conform art. 82, lit. J din Legea 254/ 20013. Persoanele condamnate care săvârşesc astfel de abateri sunt sancţionate de către comisia de disciplină constituită la nivelul penitenciarului, cu una din sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 101, alin 1, din Legea 254/2013. Pentru toate telefoanele mobile descoperite asupra deţinuţilor a fost declanşată şi derulată procedura disciplinară“, ne-au transmis reprezentanţii Penitenciarului.
Aceştia ne-au mai precizat că persoanele care introduc telefoanele pot fi chiar trimise în judecată, întrucât fapta constituie contravenţie. „În toate cazurile în care în interiorul penitenciarului sunt descoperite telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor, administraţia penitenciarului procedează la sesizarea organelor de cercetare penală“. Nicio persoană care să fi introdus telefoane mobile în penitenciar, deci care să fi comis o infracţiune, nu a fost trimisă în judecată, potrivit datelor de pe portalul instanţelor de judecată. Surse juridice ne-au explicat că, de multe ori, chiar dacă se descoperă telefoane mobile asupra unui deţinut, rareori se poate stabili cu exactitate cine este cel care a introdus acel telefon în puşcărie. În puţinele cazuri dovedite care au ajuns în vizorul anchetatorilor, s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, deoarece cuantumul pedepsei pentru astfel de infracţiuni este redus.
Cum se apără reprezentanţii Penitenciarului
Conducerea închisorii ieşene ne-au mai transmis că nu a existat nicio situaţie în care un gardian sau un alt reprezentant al unităţii să fie reclamat la parchet. Mai mult, „niciun angajat al unităţii noastre nu a făcut obiectul unor cercetări disciplinare în acest sens“, spun aceştia.
„Menţionăm însă faptul că, în vederea prevenirii introducerii de obiecte interzise în locul de deţinere, administraţia penitenciarului a depus toate diligenţele în raport de resursele avute la dispoziţie, pentru a limita accesul deţinuţilor la astfel de obiecte şi a procedat de-a lungul timpului la adoptarea mai multor tipuri de măsuri, acestea dorindu-se a fi menţinute şi chiar îmbunătăţite, ca urmare a faptului că s-au dovedit a fi eficiente întrucât numărul obiectelor interzise, respectiv telefoanele mobile descoperite asupra deţinuţilor în penitenciar, a scăzut semnificativ în raport cu cele descoperite înainte de ajunge la deţinuţi.“
Discuţii din spatele gratiilor
Deţinuţii nu folosesc telefoanele mobile doar pentru a discuta cu cei dragi, ci şi pentru a înşela pensionari folosindu-se de metoda „Accidentul“. În rechizitoriile întocmite în ultima perioadă de procurorii ieşeni sunt ataşate şi conversaţii telefonice pe care deţinuţii le au din spatele gratiilor, aparent fără a fi deranjaţi de nimeni. Costel Jugravu, zis „Maimuţă“, un cunoscut proxenet din Iaşi, este unul dintre cei care au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune din spatele gratiilor. Iată ce fel de conversaţii avea acesta în penitenciar, în timp ce discuta cu o persoană din exterior despre cum să înşele bătrâni prin metoda „Accidentul“:
Discuţie din 1 februarie 2016:
Costel Jugravu: Asta..pe combinaţia asta o să mergi în continuare cu mine şi cu Nicu, ai înţeles?! O să-ţi iei 50 la sută din ce se face, 20 mi le cardeşti la bosul tău, înţelegi, adică la fetiţa mea... nu, 30 la fetiţa mea şi 20 pentru tine! Că te pun să-mi aduci chitanţă la ce-i cumperi! Ai înţeles? Şi 20 pentru tine!
(...)
Costel Jugravu: Hai că trebuie să fii şi bandită! Eşti bandită, de mică eşti bandită!
(....)
Costel Jugravu: A zis Nicu că te salută („Nicu“ este un alt deţinut, pe nume Nicolae Adumitroaie, ce avea şi el acces la telefon şi înşela din penitenciar pensionari)
Interlocutor: Salută-l şi tu din...
Costel Jugravu: I-auzi! Ţi-a spus sărut mâna...şi asta-i maimuţică, tu să fii pregătită când e cazul şi să fii sănătoasă să-mi creşti fetiţa aşa cum trebuie crescută ea!
Într-un SMS trimis unei persoane necunoscute din afara Penitenciarului, Nicolae Adumitroaie susţine că penitenciarul din Iaşi a ajuns „mai ceva ca la Rahova cu telefoanele“, fără a se putea înţelege dacă deţinutul se referă la faptul că e mai uşor sau mai greu de obţinut un telefon în închisoarea din Iaşi decât la Rahova. Redăm SMS-ul în forma sa integrală, fără corecturi şi diacritice: „Salut fratiorul meu si respect maxim nicu adumitroaie sunt! am fost plecat la iasi dupa ce am vorbit ultima data cu tine si aici a ajuns mai ceva k rahova cu tel. Acum am facut rost de unul simplu fara camera k ala de pe rahova! Si e 100 de milioane din kare mai am de dat 1000_e bine astea s de ale mele. Vroiam sa vad cum esti ce mai faci ce ai mai rezolvat suna ma oriknd dupa 8 seara sper k esti bine si tu si toi ai tai in special mama ta! te pup respect fratiorul meu.“