O universitate din România va cerceta în ce fel stimulează şahul inteligenţa copiilor. Federaţia Română de Şah, implicată în proiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Ziar Târgu Neamţ
FOTO Ziar Târgu Neamţ

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) a încheiat un contract de cercetare, în valoare de 11.000 de lei, cu Federaţia Română de Şah, pentru a evalua cum stimulează şahul inteligenţa elevilor din ciclul primar.

Studiul, propus de UAIC, va fi realizat de către specialişti din cadrul Centrului de Cercetări Interdisciplinare în Ştiinţa Motricităţii Umane, a Facultăţii de Psihologie şi a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. 

Aceştia vor urmări pe parcursul a doi ani două grupuri de copii, un grup care va învăţa şah şi un altul care nu va practica jocul, pentru a vedea dacă la finalul experimentului vor exista diferenţe la nivel intelectual.

„De săptămâna viitoare o parte dintre elevii dintr-o şcoală ieşeană vor începe să practice şahul, aceasta fiind prima dată când au contact cu acest tip de joc. Vor fi împărţiţi în două grupe, una care practică şah, iar cealaltă care nu, iar ambele grupe vor da o testarea iniţială, pentru a le fi verificat nivelul. Apoi, din şase în şase luni, noi vom reface testările acestea asupra inteligenţei elevilor şi vom vedea dacă grupa care practică şahul cu profesori specializaţi au căpătat anumite deprinderi”, a precizat conf. univ. dr. Cezar Honceriu, directorul proiectului.

Din suma acordată de Federaţia Română de Şah, UAIC va achiziţiona mai multe teste de inteligenţă specifice, numite Matrice Progresive Raven, recunoscute la nivel internaţional, pe care le va utiliza în cadrul cercetării, dar şi consumabile. Pentru realizarea studiului, UAIC a încheiat un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” şi Palatul Copiilor Iaşi. Rezultatele obţinute vor fi publicate în revistele de specialitate din ţară şi din străinătate.

Cercetătorii de la UAIC au în vedere şi o altă cercetare, centrată pe un lot de şahişti de top, pe care îi vor testa pentru a determina dacă au anumite particularităţi clinice şi dacă acestea ar putea să le influenţeze performanţa.

Citiţi şi:

Studenţii la Drept din Iaşi critică dur ordonanţa rectorului Tudorel Toader. „Ca viitori practicieni, privim cu îngrijorare şi indignare situaţia actuală“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite