Mărturii din maternitatea groazei: "În loc să mă dea cu un pic de iod, a aruncat o găletuşă. Mi-a ars toată zona inghinală"
0Un caz de neglijenţă medicală crasă reclamat la Maternitatea „Elena Doamna“ din Iaşi a şocat opinia publică din România la sfârşitul săptămânii trecute, după ce o gravidă în luna a IX-a reclamat că a fost abandonată în spital de medici, iar bebeluşul s-a născut mort. Istoria recentă arată şi că incompentenţa este normalitate în a doua cea mai mare maternitate din Moldova.
Cazurile de malpraxis semnalate la Maternitatea „Elena Doamna“ fac parte din folclorul urban al Iaşiului. Majoritatea gravidelor care au trecut pragul spitalului povestesc ulterior întâmplări de groază. Ultimul caz, al Ioanei Ciobanu, tânăra de 26 de ani care a pierdut sarcina pe 9 septembrie fiindcă din maternitate lipseau medicii de gardă, a stârnit revolta opiniei publice din România.
O cititoare a postat pe contul de Facebook „Adevărul Iaşi“ următorul comentariu: „Şi eu am fost tratată la fel, am stat în parcul spitalului de la ora 5.00 dimineaţă până la 10.00 pentru că nu era medic de gardă. Doamna doctor n-a mai răspuns la telefon şi am aşteptat până a venit şi nici atunci n-a făcut nimic. Am născut cu o altă doamnă doctor tânără. Am rămas traumatizată. În loc să mă dea cu un pic de iod, a aruncat cu o găletuşă plină şi mi-a ars toată pielea de pe picioare şi zona inghinală. Am umblat 3 luni cu răni şi nu mai puteam de durere“. Pe de altă parte, reclamaţii oficiale, precum cele înaintate de Constantin Ciobanu, soţul Ioanei, s-au făcut foarte rar.
Un alt caz de neglijenţă medicală gravă l-a avut în prim-plan chiar pe directorul medical, Răzvan Socolov. Pe 23 martie 2014 a secţionat din greşeală un vas de sânge în timpul unei operaţii pentru o sarcină extrauterină făcute unei tinere de 19 ani din Botoşani. Tânăra gravidă, Monica Neamţu, a fost salvată de la moarte abia după alte cinci operaţii, efectuate la Spitalul „Sf. Spiridon“ din Iaşi. A fost externată abia în luna mai, iar acum face şedinţe de kinetoterapie pentru a putea merge din nou.
Doina Iancu, medicul primar care şi-a părăsit garda pe 8 septembrie, a fost în centrul unei investigaţii „Adevărul“ publicată în august 2011. Iancu practica avorturi ilegale la clinică privată personală – „Doimed Plus“, făcute după termenul de 14 săptămâni, pentru suma de 1.000 de euro.
„Se poate chiar dacă e în 4 luni şi jumătate. Se poate, numele meu este Iancu şi pot. Ai numărul meu, dar la telefon nu discutăm de sarcină, nu discutăm de bani, nu discutăm de nimic, da?“, le-a declarat ziariştilor sub acoperire.
Medicul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, a spus atunci, ca şi zilele trecute, „că este o abatere gravă şi ne vom autosesiza“. Medicul Iancu a fost reclamată atunci chiar la Parchetul de la lângă Tribunalul Iaşi, dar a continuat să profeseze.
Conducerea Maternităţii „Elena Doamna“ din Iaşi, a doua ca importanţă din Moldova, neagă cu vehemenţă unul dintre cele mai grave cazuri de malpraxis semnalate în ultimii zece ani în România.
Ioana Ciobanu, o tânără de 26 de ani gravidă în luna a 9-a, a pierdut sarcina pe 9 septembrie dimineaţă, deşi fusese internată în maternitate cu o zi înainte, deoarece era pregătită să nască, şi asigurată că totul este în regulă.
Soţul femeii reclamă că, timp de opt ore, n-a putut lua legătura nici cu medicii de gardă din spital, nici cu doctorul curant. Tânăra a simţit că fătul nu mai mişcă în pântece în jurul orei 23.00 şi şi-a chemat soţul de acasă, panicată că nu găseşte niciun medic în spital. Constantin Ciobanu, soţul femeii, povesteşte că până dimineaţa, la ora 6.25, nimeni n-a răspuns apelurilor telefonice pentru a-i ajuta.
Bărbatul susţine că una dintre cele doctoriţe de gardă, Doina Iancu, a venit la muncă abia dimineaţă, cu taxiul. În spital se aflau doar portarul şi o infirmieră, care ar fi încercat la rândul ei în van să aducă medicii la spital. Ioana Ciobanu a fost supusă unei operaţii prin cezariană, iar fătul de sex feminin i-a fost extras mort din pântece.
„Triajul era, de asemenea, închis. În spital se aflau doar pacientele din saloane. Nu am dat de vreo urmă de personal. Am sunat-o pe doamna dr. Niculescu (n.r. – medicul curant al femeii) şi nu ne-a răspuns măcar o dată. Am sunat la 112, am menţionat că nu este medic în spital. Operatorii mi-au spus că sunt într-o unitate spitalicească, lucru pe care îl ştiam, şi nu mi s-a trimis niciun echipaj de poliţie. Credeau că este o alarmă falsă“, a declarat Constantin Ciobanu, soţul gravidei.
Mai mult, bărbatul a reuşit să obţină şi o înregistrare audio făcută pe ascuns cu portarul maternităţii. „Dacă spitalul nu este de gardă, în triaj nu este niciodată medic. Eu v-am arătat unde să mergeţi, dumneavoastră v-aţi dus. Am mers cu dumneavoastră, dar eu dacă mă duceam şi trezeam pe cineva din somn, eu a doua zi dimineaţă, aşa fac ăştia, eu a doua zi dimineaţă, când este raportul de gardă la ora 8.00, vine şi zice: «dom'le, eu vreau să fac un referat la portar!»“, a spus angajatul spitalului în înregistrare.
În replică, conducerea maternităţii că trei medici ar fi monitorizat-o în permanenţă pe femeie pe tot parcursul internării. În plus, printr-un comunicat de presă, au prezentat un raport stufos despre ce s-ar fi întâmplat în spital în noaptea de 8 spre 9 septembrie. Printre altele, în raport este strecurat că gravida ar fi fost supraponderală, diabetică şi fumătoare.
„În cadrul spitalului se desfăşoară o anchetă internă care va analiza activitatea şi implicarea cadrelor medicale şi nemedicale implicate, şi va propune sancţiunile şi recomandările pentru activitatea medicală viitoare. Legat de cauza decesului fetal, se aşteaptă rezultatul necropsiei care se va efectua la IML Iaşi“, se arată în comunictul semnat de conf. dr. Răzvan Socolov, directorul medical al maternităţii, care nu atinge subiectul lipsei medicilor din spital.
Medicul nu pomeneşte nimic nici de medicul ginecolog Daniela Bădoi, care ar fi trebuit să fie de gardă în noaptea respectivă, potrivit fişei publicate inclusiv pe site-ul maternităţii. În schimb, în comunicat se menţionează că tânăra ar fi fost tratată de medicul specialist Gabriela Şargu. Surse din maternitate spun că schimbarea turelor de gardă, prin înţelegere verbală, este o altă practică curentă.
Constantin Ciobanu a depus plângere la poliţie, care a confirmat începerea unei anchete, la Colegiul Medicilor şi la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi. Cinci medici şi două asistente ar fi vizate de anchetă. „Nimeni nu-mi aduce copilul înapoi, dar poate noi toţi, împreună, reuşim să trezim un sistem care a adormit“, a spus tânărul în timpul unui protest organizat sâmbătă, 13 septembrie, în faţa maternităţii, la care au luat parte aproape 100 de prieteni şi susţinători.
Constantin Ciobanu a fost sunat personal de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, care l-a asigurat de sprijin şi a cerut DSP Iaşi începerea anchetei.
Pe aceeaşi temă:
Doctoriţele ieşene care fac avorturi ilegale, cercetate de Colegiul Medicilor
Medicii care fac avorturi ilegale de la Iaşi au mai primit o reclamaţie la Parchet