Istoria manelelor: de unde se trag melodiile cu duşmani şi bani. „Oricine poate dansa pe muzica ei, dar experţi sunt doar romii“

Florin Salam şi Vali Vijelie, doi dintre cei mai cunoscuţi manelişti români FOTO Adevărul

Maneliştii au căpătat, mai ales la începutul anilor 2000, o popularitate crescândă în rândul românilor, ajungând, potrivit statisticilor, să fie ascultaţi cel puţin o dată de majoritatea populaţiei.

Maneaua este unul dintre genurile muzicale despre a cărui apariţie, dar mai ales expansiune, numeroşi muzicologi au realizat studii şi au venit cu explicaţii aparte. Considerată, în special de intelectuali, ca fiind un gen decadent de muzică, mai ales din cauza versurilor simpliste pe care le are, maneaua a cunoscut, începând cu anii 2000, o popularitate incredibilă în rândul populaţiei din România. Şi nu numai. Muzicieni străini foarte cunoscuţi în lumea internaţională a muzicii s-au arăta şi ei interesaţi de acest gen muzical, unii dintre ei – cum este Goran Bregovici, realizând şi duete cu manelişti cunoscuţi din ţara noastră.

În 2010, reprezentanţi ai Muzeului Ţăranului Român realizau un studiu în care încercau să explice celor interesaţi de acest gen muzical de unde provine şi, mai ales, ce înseamnă în zilele noastre cuvântul „manea”. Potrivit studiului amintit, această denumire a apărut pentru prima dată într-o scriere modlva de la mijlocul secolul al XIX-lea. Pe atunci, ar fi desemnat un cântec de dragoste turcesc.

„Maneaua este cântată la «chefuri » de muzicanţi ţigani sau de boieri, din voce şi tambur. Cândva forţaţi să adopte la curţile lor muzica turcească iar apoi grecească, boierii rămăseseră ataşaţi de amândouă, chiar şi după ce coerciţia dispăruse. Singura mărturie privitoare la maneaua secolului 19 este o piesă în notaţie psaltică (rescrisă mai târziu în notaţie lineară), al cărei original datează din 1880 (fiind consemnat în paginile finale ale volumului Euterpē, publicat cu 50 de ani în urmă)”, se precizează în studiu amintit, la care, potrivit reprezentanţilor Muzeului Ţăranului Român au lucrat Anca Giurchescu, Margaret Beissinger, Victor Stoichiţă, Costin Moisil, Florin Iordan, Mirela Radu şi Speranţa Rădulescu.

În acelaşi document se preciza că la finele secolului XIX şi începutul secolului XX, maneaua este cântată este cântată tot mai rar, de o mână de lăutari bătrâni pentru clienţii lor consevatori. „În 1949, doi folclorişti descoperă totuşi o manea turcească instrumentală într-un sat dunărean (Clejani) (Alexandru 1956). Melodia sa lentă se transformă mai târziu – sau poate chiar atunci ? – într-un joc ţărănesc dinamic (sârbă). În anii 60, câţiva muzicanţi bucureşteni aruncă pe piaţă o muzică percepută ca total nouă: maneaua. Aceasta pare să fi fost adusă de la turcii din Dobrogea, în acea vreme încă numeroşi în regiune. Elementul său distinctiv este formula ritmică cifteteli din acompaniament. Câteva piese se sustrag cenzurii naţional-comuniste şi sunt incorporate pe discuri comerciale. Noua manea se răspândeşte în mediile ţigăneşti din oraşele şi satele României meridionale, după cum consemnează în anii 70 Anca Giurchescu şi Robert Garfias (Garfias 1984). Dar muzica sa, suport al unui dans în care excelează doar femeile, pare departe de muzica lascivă a manelei aristocratice din veacul anterior”, se mai arată în studiul amintit.

Specialiştii au mai aprecizat că la începutul anilor mneaua se răspândeşte în rândul unei categorii mai largi a popolaţiei fiind numită generic „muzică orientală”.

„Maneaua este acum o muzică de sărbătoare dinamică şi agresivă, cu melodii bogat ornamentate şi acompaniate de instrumente electrice. Ea îi cucereşte pe românii de rând, indiferent de originea lor etnică. Oricine poate dansa pe muzica ei, dar experţi sunt doar romii. Maneaua poate fi auzită oriunde : pe străzi, în case, parcuri, autobuse, restaurante şi magazine. Apar şi specialiştii ei: maneliştii. Se pune pe picioare o adevărată industrie a creării, comodificării, difuzării şi consumului de manele. Ca şi în secolul 19, intelectualii o detestă”, se mai arăta în studiu.

Popularitatea manelelor a crescut fulminant odată cu apariţia posturilor TV ce difuzează doar acest tip de muzică. În prezent, în România, multe dintre posturile generaliste promovează manelele sau persoanele care cântă acest gen de muzică.