Iaşiul, noul Silicon Valley al României. Giganţii IT s-au mutat in corpore în Capitala Moldovei, iar spaţiile de birouri s-au dublat comparativ cu 2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laptopuri aliniate în sediul unei companii de IT FOTO: Adevărul
Laptopuri aliniate în sediul unei companii de IT FOTO: Adevărul

Un raport al companiei de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle plasează Iaşiul în topul oraşelor de provincie din România interesante pentru investitori. Industria IT aduce un aport uriaş economiei judeţului.

Potrivit studiului întocmit de experţii Jones Lang LaSalle, începând cu luna iunie 2013 Iaşiul are una dintre cele mai consistente oferte de spaţii de birouri din România. Suprafaţa totală de birouri închiriabile în Iaşi este estimată la 142.200 de metri pătraţi, ceea ce înseamnă că oraşul a ajuns la o cotă istorică de 490 de metri pătraţi la mia de locuitori. Spre comparaţie, Bucureştiul, primul oraş la acest capitol, are o cotă de 1.083 de metri pătraţi la mia de locuitori. Oferta Capitalei Moldovei este considerabil mai mare comparativ cu anul 2007, atunci când suprafaţa totală de spaţii de birouri era de 65.000 de metri pătraţi.

Creşterea spectaculoasă a ofertei de spaţii de birouri a venit odată cu darea în folosinţă a mai multor clădiri din cadrul complexului Palas.

"Poziţia Iaşiului pe primul loc între oraşele de provincie din România interesante pentru investitori urmează un traseu natural, având în vedere că, în 2005, cei de la Amazon au ales să-şi deschidă aici o filială în detrimentul Bucureştiului. Interesul arătat de mari companii internaţionale i-a determinat pe oamenii de afaceri locali să investească în ultimii ani în clădiri de dimensiuni mici şi medii", se arată în studiul Jones Lang LaSalle.

În total, există în Iaşi 45 de clădiri de birouri întinse pe trei arii, delimitate în studiu drept centrale (16), non-centrale (19) şi periferice (10). Şi nivelul mediu chiriilor, între 12-14 euro/metru pătrat/lunar, este competitiv, comparativ cu celelalte oraşe de provincie. Doar Braşovul stă puţin mai bine la acest capitol cu o chirie medie între 11 şi 13 euro/metru pătrat/lunar.

Schiţa detaliată a clădirilor de birouri din Iaşi:

Oferta birouri iasi bun

Se estimează că, în acest moment, doar 15-16% din spaţiile de închiriat sunt neocupate. În plus, specialiştii Jones Lang LaSalle spun că, anual, numărul de clădiri de birouri va creşte cu 10.000-12.000 de metri pătraţi.

Lista giganţilor IT care au ales, în ultimii ani să-şi deschidă filiale la Iaşi include nume precum: Amazon, Endava, Synygy, Ness, Centric, Movial, Bentley Systems, Travel Tech, EBS, AROBS, Teamnet, Basware, XEROX, Yonder, Infineon Technologies, Pentalog, PwC, EY, Capgemini, Continental Automotive.

O statistica furnizată de Consiliul Judeţean Iaşi arată o dublare a profitului declarat în 2012 de firmele IT înregistrate în judeţ comparativ cu 2010.

Raportul pe 2012 indică un profit total de 100.338.297 de milioane de euro al celor 734 de companii cu profil IT cu sedii în Iaşi, care funcţionează cu aproximativ 4.000 de angajaţi.

În 2010, profitul înregistrat în IT la Iaşi a fost de 51.238.984 de milioane de euro, realizat de 463 de firme, cu 1.866 de angajaţi.

Pe aceeaşi temă:

Industria IT, noua perlă a economiei Moldovei: profit anual de 100 de milioane de euro înregistrat la Iaşi

IT-ul, puntea de legătură între Iaşi şi regiunea chineză Jilin

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite