Fructele preferate de români, cu valori periculoase, peste limita admisă. „Asta înseamnă că au fost folosiţi nitraţi, pesticide“
0În Iași, de câteva zile, toate produsele din pieţe sunt testate cu un dispozitiv special. Potrivit verificărilor, opt din zece căpşuni aduse de la Satu Mare nu sunt sigure pentru consum.
Ne aflăm în plin sezon al fructelor și legumelor de vară, iar autoritățile din întreaga țară au început monitorizările în piețe.
La Iași, de exemplu, au fost controlate roşiile de pe tarabe, castraveţii, dar şi fructele de sezon. Dacă în cazul cireşelor aparatul a indicat valori normale, căpşunile ascund, se pare, cantităţi de pesticide şi de două ori mai mari faţă de limita maximă admisă.
„Am dat să verific pe cireşe. Îmi dă cantitatea care ar trebui să fie. 50. Luăm o cireaşă. Şi-mi iese mai mic de 30, deci nu e o valoare care să fie apropiată de valoarea maximă. Sunt perfecte şi dacă ne uităm şi la preţ sunt cam jumătate faţă de supermarketuri”, explică Radu Botez, director Eco Piaţa Iaşi.
Comercianții din piețele din Iași, Nicolina și Alexandru cel Bun, spun că fructele sunt aduse de la Satu Mare. Peste 50 de comercianți de căpșuni sunt în cele două piețe mari din municipiu.
Aparatul folosit de Eco Piața nu este omologat, motiv pentru care nu poate fi interzisă vânzarea produselor depistate cu probleme. Cu toate acestea, rezultatele obținute ar putea reprezenta un prim semnal de alarmă, care ar putea duce ulterior la verificări detaliate și riguroase.
Clienţii spun că detectorul de pesticide, deşi neomologat, este o idee foarte bună. Oamenii vor să ştie ce mănâncă, mai ales după scandalul izbucnit în luna mai în Buzău, acolo unde mai mulţi fermieri au stropit legumele cu substanţe chimice pentru a le grăbi coacerea. În timp ce unii vânzători nu văd cu ochi buni aceste teste, alţii au încredere în marfa lor şi nu au nici o emoţie.
„Problemele s-ar rezolva dacă s-ar face controale. Dar cine să le facă? Trebuie duse analize la laborator, mai mulți angajați care să se ocupe de treaba asta. Sunt angajați în plus în multe instituții, dar pe partea de alimentație publică nu se pune accent. Ar trebui mii de angajați puși să verifice“, spun ei.
Una dintre instituțiile care verifică nivelul pesticidelor din fructele și legumele de pe piață este Oficiul Fitosanitar. Probele prelevate sunt trimise la București. „Avem un program național și ne conformăm pe acest plan. Probele le trimitem la București. Există două laboratoare, la București și Târgu-Mureș. Urmează să prelevăm probe la căpșuni”, susține Aurora Diac, coordonatorul Oficiului Fitosanitar din Iași.