Fotomodelul din scaunul cu rotile. Povestea Biancăi, studenta imobilizată după un accident rutier: „Nu mi-a fost greu să-mi accept condiţia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bianca Alexandra Spînu, studentă în anul V la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”din Iaşi (UMF), şi-a acceptat cu demnitate condiţia de tânără cu dizabilităţi. Medicinista ajunge la cursuri cu ajutorul mamei care o însoţeşte şi o ajută să se deplaseze. În ultimii doi ani, Bianca a reprezentat judeţul Iaşi în cadrul unui eveniment aparte, Atipic Beauty, care promovează imaginea femeilor cu dizabilităţi.

Viaţa Biancăi s-a schimbat brusc în 2011. Până atunci, tânăra a fost o fată sănătoasă, ca oricare alta. După un accident rutier petrecut în luna aprilie, lumea tinerei din Vaslui s-a schimbat radical.

Un traumatism sever al coloanei vertebrale a făcut ca Bianca să devină dintr-o fire independentă, obişnuită să-şi asume provocările pe care viaţa i le punea în faţă, o persoană dependentă de scaunul rulant şi de un însoţitor.

Studenta a avut nevoie atunci de aproape două luni de spitalizare şi, cu toate că la început medicii nu-i acordau şanse de supravieţuire, s-a salvat, însă de la mijloc în jos a rămas paralizată. 

„Având în vedere leziunea, teoretic, nu mai am şanse. Practic, orice este posibil. Medicina ştie foarte puţin despre sistemul nervos central şi automat este dificl să spună dacă ai sau nu şanse. Nu pot spune că a fost greu să mă adaptez la noua condiţie pentru că am susţinere din partea familiei şi a colegilor. Mai greu a fost să accept scaunul. O lună şi ceva am refuzat să-l accept”, a povestit Bianca. 

În ciuda stării de sănătate şubrezite, tânăra nu şi-a încetat studiile, ci după câteva luni de recuperare, în care a reuşit să-şi găsească echilibrul în şezut astfel încât să poată folosi scaunul cu rotile, Bianca a revenit printre studenţi.

bianca spinu facebook

Mai întâi printre cei de la prima facultate la care a fost admisă, cea de Medicină Dentară, şi apoi alături de colegi noi, la Facultatea de Medicină Generală, acolo unde s-a transferat începând cu anul al II-lea. În tot acest timp, alături i-a fost familia şi colegii. Fără sprijinul mamei care, practic, s-a mutat la Iaşi ca să-i fie alături Biancăi, studenta spune că nu s-ar fi descurcat. 

„M-aş îmbăta cu apă rece să spun că mă pot descurca singură. La începutul anului V am spus că încerc singură, dar nu am reuşit. Nu pot ieşi singură în oraş, la plimbare, să traversez de pe un trotuar pe altul pentru că toate bordurile sunt foarte înalte. În instituţii lipsesc rampele, ori acolo unde sunt unele au unghi şi de 45 de grade. În facultate, în anul al II-lea, făceam cursuri în institutul de anatomie, unde nu sunt rampe şi nici lift, şi colegii mei o ajutau pe mama să mă urce până la etajul al II-lea. Niciodată nu mi s-a întâmplat să-mi spună cineva că nu poate să mă ajute”, a povestit Bianca.

bianca spinu facebook

Tânăra a fost întotdeauna printre cei mai bine pregătiţi studenţi din an, din toamna trecută fiind beneficiara unei burse de studiu. La început, unii profesorii care nu ştiau că în liceu Bianca a ajuns la olimpiada naţională de chimie i-au spus că trebuia să se mai gândească înainte de a da admiterea la medicină.

Alţii, însă au încurajat-o şi au apreciat-o pentru responsabilitatea de care a dat dovadă nelipsind de la ore şi pregătindu-se pe măsură. Cuvintele lor i-au sporit încrederea de sine şi au încurajat-o să meargă mai departe.

bianca spinu facebook

Din 2013, Bianca a căpătat şi mai multă încredere în capacităţile sale, după ce a acceptat să fie voluntară pentru un proiect atipic. Studenta a fost de acord să urce pe un podium de modă în scaunul cu rotile în cadrul unui eveniment numit „Atipic Beauty” care  promovează frumuseţea femeilor cu dizabilităţi prin organizarea anuală a două sau trei prezentări de modă cu fotomodele altfel. 

Personajele principale ale defilărilor de la „Atipic Beauty” sunt femeile dependente de scaunul cu rotile. Iniţial, organizatorul evenimentului a fost Alin Gălăţescu, în prezent fiind realizat de Magda Coman. „În total, la fiecare defilare participă cam 12-13 fete din diferite judeţe. Conceptul presupune să urcăm pe scenă alături de persoane publice. Eu am prezentat, la un moment dat, alături de Dana Săvuică. Evenimentul m-a făcut să fiu mai sigură pe mine, să am încredere în mine şi în calităţile mele de femeie”, a povestit Bianca. 

Citeşti şi:

Calvarul persoanelor cu dizabilităţi din Iaşi. Instituţiile de cultură şi mijloacele de transport nu au rampe de acces

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite