Doctorul Botez, de la medic reputat la inculpat. Chirurgul care a făcut operaţii în premieră mondială, acuzat de corupţie, avea o avere în seiful din birou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscut în lumea medicală ca un chirurg ortoped de excepţie, medicul Paul Botez, şef de clinică la Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi, a fost prins în flagrant cu 5.000 de lei luaţi de la un pacient. În biroul său luxos de la spital Botez mai ţinea în jur de 65.000 de euro. El a ajuns cunoscut după ce a realizat operaţii în premieră mondială. Joi noapte, judecătorii Tribunalului Iaşi l-au pus în libertate după ce procurorii îl reţinuseră.

Drumul de la faimă la un simplu inculpat a fost scurt pentru profesorul doctor Paul Botez din Iaşi. Cunoscut ca unul dintre cei mai buni chirurgi de ortopedie din ţară, Botez a fost încătuşat după ce, în urmă cu două zile, în biroul său au fost găsiţi 5.000 de lei inscripţionaţi cu “mită”.  Banii au fost primiţi, spun procurorii ieşeni, de la un pacient căruia medicul i-ar fi condiţionat actul medical de plata importantei sume de bani. Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi l-a reţinut pe doctorul ieşean în urmă cu două zile însă joi noapte, 11 iulie, la ora 22.30, instanţa a decis să-l pună în libertate pe Botez acesta având interdicţia de a părăsi ţara.

Ajuns la 61 de ani, doctorul Paul Botez are un CV impresionant, el fiind, totodată, şi profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” din Iaşi. Botez s-a născut în 1952, fiind, practic, aproape de finalul carierei. El a absolvit Liceul “Vasile Alecsandri” din Iaşi, obţinând, în 2001, doctoratul în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie.  A devenit titular ca asistent universitar la această instituţie de învăţământ în 1982, iar în 2003 a devenit profesor. Potrivit CV-ul său, Botez a publicat nouă cărţi, monografii sau materiale de studiu având, de asemenea, şi zeci de articole de specialitate în ortopedie.

În mai 1998 a introdus în premieră în centrul universitar din Iaşi tehnica artroplastiei protetice de genunchi. La capitolul de premiere, potrivit CV-ului, se mai numără şi realizarea atroplastiei totale de şold cu utilizarea cuplului metal-metal. Pe 29 mai 2007, Paul Botez a primit diplomă de merit “pentru sprijinul acordat în cadrul procesului de formare a absolvenţilor specializării balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală din cadrul facultăţii de bioinginerie medicală a UMF Iaşi”, potrivit aceluiaşi document.

60.000 de euro găsiţi în birou

Doctorul Paul Botez este acuzat de luare de mită. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Botez ar fi condiţionat actul medical în cazul unui pacient în vârstă, de la care ar fi cerut 5.000 de lei, pe 9 iulie. Pacientul a mers la anchetatori iar pe 10 iulie, aceştia au descins în biroul medicului de la Spitalul de Recuperare, acolo unde au găsit cei 5.000 de lei, în cupiuri marcate. De asemenea, în urma percheziţiilor, au mai fost găsite sumele de 44.000 de euro, 65.000 de lei şi 2.500 de dolari, despre care procurorii bănuiesc că ar putea proveni tot în urma unor infracţiuni de corupţie.

“Toţi aceşti bani erau puşi în plicuri şi se aflau în diverse locuri din cabinetul medicului. Suma a fost indisponibilizată şi se fac verificări pentru a stabili provenienţa banilor”, Carmina Pascal, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Potrivit declaraţiei sale de avere, Paul Botez nu are terenuri sau depozite bancare însă conduce un Lexus al cărui preţ minim este de 65.000 de euro. Din salarii, acelaşi document relevă că Botez a câştigat, în 2012, 67.000 de lei din funcţia de profesor universitar de la UMF Iaşi şi alţi 45.000 de lei din cea de şef de secţie de la Spitalul Clinic de Recuperare.

Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, a precizat, pentru ziaruldeiasi.ro că, prin lege, medicilor le este interzis să pretindă bani sau alte bunuri de la pacienţi. Dar, a continuat el, „în lege există un punct în care se precizează că dacă un pacient vrea să răsplătească un medic îi poate oferi cadouri, dar numai după operaţie“. În cazul în care se va dovedi ca medicul Paul Botez a luat mită şi există o decizie judecătorească definitiva sub acest aspect, i se poate retrage dreptul de liberă practică.

"Doctorul Botez a spus ca nu stie ce e cu acel plic. Pana acum, nu am avut la spital sesizari oficiale din partea pacientilor care sa se declare nemultumiti sau sa acuze un medic ca ar cere bani. Din ce am inteles, pacientul a facut de unul singur. Nu ne-a spus nimic si s-a dus la Parchet", a spus Doru Baltag, director medical la Spitalul de Recuperare, pentru Ziarul de Iaşi.

Citeşte şi: Paul Botez, cel mai cunoscut medic ortoped din Moldova, a fost reţinut pentru luare de mită. Procurorii i-au găsit în birou peste 60.000 de euro
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite