Adolescent de 14 ani, acuzat că lua taxă de protecție de la colegi. A ajuns în fața anchetatorilor
0Un adolescent în vârstă de 14 ani, elev la un important liceu din Iași, a ajuns în fața anchetatorilor după ce a vrut să fie ,,cel mai tare din curtea școlii".

Acesta este acuzat că a solicitat taxă de protecție de la alți colegi de școală, pe care i-a amenințat pentru a obține sumele cerute.
Cum încerca să obțină bani de la alți adolescenți
Totul i-a mers ca pe roate până când, într-o zi, un alt coleg nu s-a lăsat intimidat de amenințări și a decis să apeleze la ajutorul polițiștilor. Totul s-a întâmplat anul trecut, imediat după festivitatea de început de an școlar. Tânărul, în vârstă de 14 ani, i-a solicitat unui alt adolescent suma de 50 de lei, pe care a refuzat să i-o dea. Astfel, i-a smuls banii din mână, iar victima a sunat la 112. Conform informațiilor oferite de bzi.ro, pe fir au intrat polițiștii, care au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar minorul a ajuns în atenția anchetatorilor.
„În data de 05.09.2022, în jurul orei 12:00, după încheierea festivității organizate cu ocazia deschiderii noului an școlar, persoana vătămată era înscrisă în clasa a IX-a. Aceasta s-a deplasat cu trotineta personală în parcul din spatele blocului Y5, situat pe B-dul Independenței nr. 30, loc în care s-a întâlnit cu mai mulți prieteni, printre care și martorii. La un moment dat, în zona băncii pe care se afla persoana vătămată a venit inculpatul, în vârstă de 14 ani, acesta din urmă abordându-l și întrebându-l pe minorul dacă are bani asupra sa. Persoana vătămată i-a confirmat că are bani, dar nu i-a specificat o sumă exactă, context în care, în prezența martorilor, inculpatul i-a cerut, pe un ton răstit, persoanei vătămate o așa-zisă taxă de protecție. Considerând cele zise de inculpatul drept o glumă, persoana vătămată și-a continuat discuția cu prietenii săi, inițial neacordând prea mare importanță solicitărilor acestuia", se arată în raportul întocmit de oamenii legii.
I-a smuls banii din mână
,În continuare, observând că persoana vătămată nu se conformează cerințelor, inculpatul a început să îl amenințe cu bătaia, dar și că îi va lua toți banii pe care îi are asupra sa, inclusiv trotineta. Fiindu-i frică de inculpat și necunoscându-i cu adevărat intențiile, persoana vătămată a încercat să îl evite pe acesta prin aceea că s-a concentrat asupra discuției pe care o avea cu martorul.
,,În circumstanțele date, considerându-se a fi în siguranță în preajma martorului, persoana vătămată s-a apropiat de acesta cu intenția de a-i oferi drept cadou o sumă de bani cu ocazia zilei de naștere, sens în care și-a scos portofelul din buzunarul pantalonilor, luând, totodată, din interior o bancnotă de 50 de lei. Imediat după ce persoana vătămată a scos banii din portofel, inculpatul s-a apropiat și mai mult de aceasta şi, profitând de neatenția persoanei vătămate, a smuls din mâinile acesteia bancnota de 50 de lei pe care persoana vătămată dorea să i-o dea martorului, ulterior îndreptându-se într-o direcție necunoscută", mai precizează oamenii legii.
Inculpatul a fost audiat atât în calitate de suspect, cât și de inculpat, în prezența tatălui său, și a recunoscut vina sa. Oamenii legii au propus efectuarea unei expertize medico-legale, însă în acel moment a avut discernământ față de fapta pe care a comis-o.
Modelele din mediul online, o cauză pentru violența adolescenților
Conform psihiatrilor, modelele negative din mediul online, pe care tinerii aleg să le urmeze, pot fi o explicație pentru violența de care adolescenții dau dovadă.
,,Există persoane cu un trecut sau mai puțin dubios, care au influență asupra tinerei generații. Totodată, lipsa educației convenționale este un alt factor. Bazele educaționale sunt foarte importante, ceea ce acumulează un copil acasă, la școală. Carența constă în faptul că tot ce înseamnă educație nu aduce modele, tipologii suficient de puternice încât să influențeze tânăra generație, copiii. Este mai ușor să găsești modele pe TikTok, să identifici oameni de succes. În realitate, aceste persoane sunt departe de succes, de noțiunea de emblemă", precizează dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru.