Secretul „orașului fantomă” al minerilor, ascuns între munții de uraniu, fier și marmură VIDEO
0Rușchița, o fostă localitate minieră din Munții Poiana Ruscă, a ajuns o umbră a așezării în care mii de oameni au lucrat în minele de fier, plumb și uraniu, și în cariera de marmură.
Munții Poiana Ruscă, o punte de legătură între Carpații Meridionali și Munții Apuseni, întinsă pe teritoriile județelor Hunedoara (în cea mai mare parte), Caraș Severin și Timiș sunt cunoscuți din cele mai vechi timpuri pentru bogatele lor resurse minerale.
Aici se află ținutul fierului din România și tot aici sunt „Porțile de Fier” ale Transilvaniei, faimoasa trecătoare prin care romanii au traversat Dacia pentru a-i cuceri capitale Sarmizegetusa Regia.
Rămășițele celor mai vechi exploatări miniere datează din secolul al doilea, când ținutul „rustic” – toponimul care dă numele masivului - aflat în afara centrului urban Sarmizegetusa a devenit unul dintre districtele miniere importante ale Daciei Romane.
Pe teritoriul comunei Teliucu Inferior şi în împrejurimi (Ghelari, Ruda, Cinciş, Alun) au fost descoperite cariere minere antice, unelte folosite de mineri în Antichitate, necropole dacice ale minerilor, rămăşiţe ale unor cuptoare de reducţie a fierului şi ale unor galerii antice, dar şi o inscripţie faimoasă, care arăta importanţa aşezărilor miniere: „Natus Ibi Ubi Ferum Nascitum”, tradusă în „Născut acolo unde se naşte fierul”.
Ținutul minier s-a dezvoltat începând din secolul al XVIII-lea, în epoca austro-ungară, când în mai multe zone sălbatice din munți au fost înființate așezări de mineri, unde au fost aduși coloniști care au început exploatarea pădurilor și a zăcămintelor de fier, apoi a marmurei, aurului, plumbului, argintului și zincului.
Resursele bogate ale subsolului au dus la dezvoltarea mai multor localități în secolul XX, însă după 1990, toate centrele miniere au intrat într-un declin abrupt.
Orășelul minier - fantomă
Un astfel de loc este satul Rușchița, devenit o umbră a așezării în care în urmă cu patru decenii peste 2.000 de oameni lucrau în minele de fier, plumb și zinc, în cariera de marmură dar și în exploatarea de uraniu și thoriu de pe vârful Boului (1.225 metri) – învecinat spectaculoasei carieră de marmură de la Rușchița. Priveliștea pe care o oferă localitatea minieră este dezolantă. Cel puțin zece blocuri ridicate în trecut pentru românii aduși să muncească în minele și carierele Rușchiței au fost părăsite.
„Oamenii au început să plece din anii ´90, când s-au închis minele. E greu să vă imaginați forfota care era pe aceste strzi pustii, în trecut și cât de aglomerate erau blocurile în care locuiau familiile de muncitori din minele de plumb și fier, cele destinate nefamiliștilor și cele pentru lucrătorii de la marmură. Acum, blocurile stau să se prăbușească, iar locatarii lor pot fi numărați pe degete”, spune Gigi, un fost miner care are în grijă spațiul de la parterul unuia dintre blocuri, unde în trecut funcționa o măcelărie.
În trecut, spun localnicii, numărul mare al blocurilor, barurile, cinematograful, parcurile, cantina minerilor și întreprinderile din împrejurimi îi făceau pe oameni să se simtă ca într-un oraș muncitoresc.
Unii dintre foștii mineri din Rușchița și din localitatea învecinată Rusca Montană deplâng soarta minelor din zonă și a foștilor muncitori, nevoiți să plece odată cu închiderea exploatărilor. Despre mina de uraniu din vârful Dealului Boului, puțini dintre ei mai vor să audă ori să vorbească. Exploatarea a fost și ea închisă la începutul anilor ´90, iar acum, spun oamenii, locul unde a funcționat este acoperit de o pădure vastă.
„Mulți dintre cei care au lucrat la uraniu au plecat definitiv din zonă. La acea mină era, oricum, un du-te, vino continuu. Nimeni nu stătea prea mult să muncească acolo. Vedeam zilnic camioanele cu minereu negru – cum îi spuneam, trecând prin sat spre gara Voislova. A fost și cale ferată până în 1975. Atunci am venit aici, la Rușchița și am văzut militarii lucrând la desființarea”, își amintește Maria, o pensionară din sat.
Mina de uraniu și thoriu de pe vârful Boului
În anul 1950, a început exploatarea magnetitei în masivul Boul, arată inginerul Mircea Goloșie, în studiul „Calitatea mediului în zona Rusca – Rusca Montană”. De atunci au fost cunoscute și zăcămintele de uraniu și thoriu – în cantități mici, spun localnicii care au lucrat în zonă.
„Se construieşte chiar o colonie în vârful muntelui. Dar geologii îşi dau seama că ceva nu este clar, iar medicul de atunci din zonă constată anomalii în sănătatea lucrătorilor. În 1963, la revizia radiometrică s-au găsit roci radioactive, cauzate de prezenţa minereurilor radioactive. S-a găsit minereu de brannerit. Acest minereu este sub formă lenticulară în zăcământul de fier şi de aceea nu a fost localizat la faza de prospectare pe verticală”, arată studiul realizat de Mircea Goloșie.
Din primele decenii de exploatare, sunt puține date despre modul în care muncitorii au fost expuși la radiațiile cauzate de munca în minele de pe vârful Boului. Minerii erau rotiți permanent dîn diferite sectoare ale exploatărilor, fie din decizia conducerii de a nu-i expune prea mult timp, fie din dorința lor de a căuta câștiguri mai mari, sau datorită plecărilor din zonă. De asemenea, exploatările au funcționat cu mai mulți ani de întreruperi. Thoronul, un gaz radioactiv emant de thoriu, ar fi cauzat cele mai mari probleme de sănătate localnicilor.
„Medicul care avea în supraveghere minerii ne-a spus că doza de contaminare pulmonară cu Thoron a fost de 20 – 40% mai mare decât Concentraţia Maximă Admisă (CMA). Tot medicul ne-a explicat cauzele imposibilităţii stabilirii mortalităţii. Ele au fost: fluctuaţia muncitorilor, răspândirea şi mutarea sectoarelor de lucru, caracterul temporar al lucrărilor în subteran, verificarea medicală numai la angajare, neinformarea personalului medical despre riscul radioactiv al locurilor de muncă, titluri derogatorii date de Ministerul Muncii din RSR, fişele de protecţia muncii care nu conţineau rubrici asupra instructajului personalului angajat. Abia în 1973 s-au făcut primele analize asupra incapacităţii de muncă sau a mortalităţii”, informa studiul publicat de Mircea Goloșie.
Măsurătorile realizate de inginer au arătat că în unele locuri unde au funcționat minele de uraniu, nivelul radiațiilor a rămas ridicat.
În Rușchița și Rusca Montană, minele au rămas pentru cei mai mulți localnici, doar în amintiri. În schimb, la capătul drumului care traversează cele două localități funcționează, de la mijlocul secolului al XIX-lea, faimoasa carieră de marmură de Rușchița.
Se încarcă comentariile...
