PORTRET: Deveanul Ioan Bolog a cucerit munţii şi peşterile României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Bolog
Ioan Bolog

Hunedoreanul a participat la sute de expediţii pe traseele celor mai periculoşi munţi din ţară. A escaladat vârfuri de peste 2.500 de metri şi a coborât în cele mai întunecoase peşteri.

Bărbatul are la activ peste 50 de ani de expediţii montane şi o poveste care poate aduce aminte cunoscuţilor săi de aventurierul hobbit Bilbo Baggins, din „Stăpânul Inelelor”. În anii în care a evadat din „comitatul” situat la poalele Munţilor Orăştiei şi ai Retezatului, Ioan Bolog a parcurs mii de kilometri pe poteci de munte şi cărări ciobăneşti, iar paşii l-au purtat către cele mai inaccesibile locuri.

Ioan Bolog spune că a cutreierat toţi munţii României, dar nu s-a rătăcit niciodată. Cel mai lung traseu montan pe care l-a străbătut pe jos a fost de la Herculane la Sinaia. Pentru a ajunge pe Valea Prahovei, a mers pe jos 25 de zile. „Am pornit de pe Valea Cernei, apoi am ajuns în Retezat şi în Parâng. Am tăiat munţii, am trecut Oltul şi am urcat în Făgăraş. Pe munte drumul este mai scurt, pentru cei care nu se tem de el, deşi e mai greu”, a pus deveanul, care a cucerit vârfurile Omu, Negoiu şi Moldoveanu, de peste 2.500 de metri, între cele mai înalte din Carpaţi.

Întâlniri cu sălbăticiunile

Ioan povesteşte că, deşi în multe dintre expediţiile sale nu a fost însoţit de nimeni, a avut norocul ca viaţa să nu îi fie pusă în pericol în sălbăticie. „O dată mi-a fost teamă, la Obârşia Lotrului. Treceam pe o potecă şi, pe nesimţite, dintre tufişuri mi-a apărut în cale un urs imens. S-a ridicat în picioare. Eu am încremenit, deşi voiam să o iau la fugă. Dar ursul şi-a văzut de treabă, întorcându-se la fructele de pădure pe care le căuta”, şi-a amintit Ioan.

Tiberiu Rugea dă cele mai crude verdicte

Claudiu Toader, antrenorul micilor fotbalişti

Andreea Crepcia este megastarul din Hunedoara

 Dintre toţi munţii, cel mai mult i-a plăcut Masivul Retezat. Ioan Bolog cunoaşte cele mai ascunse locuri ale Retezatului. „Ani la rând, fiecare sâmbătă era dedicată plecărilor pe munte. Îmi luam cortul şi mâncarea de campanie şi porneam în aventură pe jos de la Ohaba de sub piatră, pe traseele montane de aproape fiecare dată alegân alte cărări”, a povestit bărbatul.

Pasionat de speologie

În afara Retezatului, deveanul s-a îndrăgostit de Apuseni, din cauza peşterilor şi a văilor din zonă. Dintre cele peste 50 de peşteri pe care le-a trecut, cea mai frumoasă i s-a părut Pojarul Poliţei din Munţii Apuseni, un adevărat muzeu natural al fosilelor, stalactitelor şi stalagmitelor, loc unde intrarea publicului a fost interzisă cu o poartă imensă de fier. Tot în Apuseni, Ioan Bolog a cutreierat Cetăţile Ponorului, iar în Parcul Retezat a petrecut o noapte întreagă în întunericul peşterilor Ponorici – Cioclovina, legate printr-o galerie subterană.

Întrebări şi răspunsuri
Cu ce suveniruri v-aţi întors din aventurile în subteranurile munţilor?
Nu am luat niciodată nimic din peşteri, pentru că mi-am dorit ca totul să rămână intact, pentru ca şi cei care îmi urmau drumul prin galerii să se bucure de aceleaşi privelişti.

Când e momentul potrivit pentru a pleca într-o expediţie montană?
În special toamna. În Retezat, luna septembrie este cea mai potrivită, pentru că sunt ploi mai puţine. Peisajul este extraordinar şi se văd piscurile munţilor în depărtare. Se spune că de pe Retezat poţi vedea Dunărea.

Ce vă rămâne în urma aventurilor pe munte?
Rămân cu satisfacţia că am văzut pe viu locuri unde puţini oameni au avut posibilitatea să ajungă.

Ce-i place
În afara munţilor, deveanul mai este pasionat de puzzle-uri. A completat peste 50 de astfel de jocuri. „Peisajele montane sunt temele mele preferate. La unele dintre puzzle-uri am lucrat luni întregi”, a spus Ioan Bolog. El mai adaugă că a călătorit în mai multe ţări din Europa, Berlinul fiind unul dintre oraşele sale preferate.

Ce nu-i place
„Nu îmi place faptul că oamenii care ne conduc nu se înţeleg între ei şi că fiecare îşi urmăreşte propriul lui interes, în loc să se gândească şi la binele celorlalţi”, a spus Ioan. Deveanul mai este deranjat de turiştii care nu respectă muntele şi pădurea şi îşi arată dispreţul pentru natură, murdărind-o.

Profil
Născut. 7 octombrie 1944, Orăştie
Familie. Văduv
Experienţă. Participă la expediţii montane de la vârsta de 9 ani

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite