Ororile lagărelor din Al Doilea Război Mondial: experimentele macabre ale lui Mengele şi sadismul ofiţerilor SS
0Milioane de oameni au murit în lagărele de concentrare înfiinţate în anii celui De-al Doilea Război Mondial, în toate colţurile lumii. Cele mai cutremurătoare mărturii dezvăluie atrocităţile care au dus la moartea nenumăraţilor prizonieri din lagărele naziste.
Auschwitz-Birkenau a rămas în istorie drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist şi locul în care peste un milion de oameni, cei mai mulţi evrei, au murit în anii războiului mondial. A fost înfiinţat în 1940, în localitatea Auschwitz din sudul Poloniei, în apropierea unui nod feroviar important care făcea mai accesibil transportul deţinuţilor.
Experimente inumane
În anii următori, până în 1944 când a fost descoperit de Aliaţi, complexul de lagăre a fost extins, pentru a face faţă numărului tot mai mare de prizonieri. Cei mai mulţi dintre ei nu aveau nicio şansă de supravieţuire, la sosirea în lagăr, fiind trimişi direct în camerele unde erau ucişi prin gazare. Alţii au fost supuşi unor experienţe cutremurătoare. Joseph Mengele, medic militar şi comandant SS, rămas în istorie pentru atrocităţile săvârşite, a fost unul dintre cei care se ocupau de selecţia noilor veniţi. El decidea cine urma să devină „cobai” în laboratorul său şi cine urma să moară rapid, în camerele de gazare.
„Îngerul morţii”, aşa cum era numit Mengele, injecta substanţe chimice în ochii copiilor, în dorinţa de a le schimba culoarea, încerca să transforme gemeni în siamezi, prin sutura venelor lor, introducea deţinuţii în cazane cu apă fierbinte pentru a vedea până la ce temperatură pot rămâne în viaţă sau îi supunea şocurilor electrice şi radiaţiilor X, din acelaşi motiv. Cei supuşi experimentelor erau apoi trimişi în camerele de gazare, atunci când medicul considera că nu mai are nevoie de ei. Mengele a fost doar unul dintre sutele de medici care, potrivit istoricilor, au participat la experimente pe deţinuţi. A reuşit, după război, să se refugieze în Argentina, la fel ca alţi ofiţeri nazişti.
Camerele de gazare
Belzec a fost considerat primul lagăr de exterminare nazist. A luat fiinţă în toamna anului 1941,în vecinătatea gării oraşului Belzec din Polonia ocupată de germani, iar în timpul războiului aici au murit între 500.000 şi 600.000 de oameni, cei mai mulţi evrei, dar şi polonezi şi ţigani. Camerele de gazare a victimelor, aflate la capătul unui culoar amenajat din garduri de sârmă ghimpată era camuflate de vegetaţie. Convoaiele de deţinuţi erau trimise spre încăperile morţii, crezând că se află într-un lagăr de tranzit.
Când camerele de cazare, care semănau nişte băi imense cu duşuri erau umplute cu deţinuţi, uşile le erau închise şi monoxidul de carbon era introdus în cameră, astfel încât în 30 de minute, oamenii erau ucişi. Pe o altă uşă, prizonieri evrei scoteau cadavrele pentru a fi îngropate sau arse în gropi comune, nu înainte de a se verifica dacă au dinţi de aur. Urmele erau şterse apoi, în aşteptarea următoarelor convoiae. Până la 1.200 de oameni puteau fi ucişi o dată în camerele de gazare de la Belzec. După închiderea lagărului, în 1943, locul a fost arat şi transformat într-o fermă. Puţini prizonieri au supravieţuit.
Moartea prin înfometare
Una dintre metodele de exterminare comune celor mai multe lagăre a fost înfometarea. Prizonierii trăiau zilnic în foamete, raţia obişnuită de hrană fiind mai puţin de 200 de grame de pâine, făcută din făină amestecată deseori cu rumeguş, şi supă de ierburi. În cazul unor abateri, oamenii erau privaţi chiar şi de aceste porţii. Foametea a dus la epuizarea totală a prizonierilor, la răspândirea tuberculozei şi a altor boli şi în final la moartea acestora, potrivit istoricilor.
„Oamenii resimţeau foametea tot timpul. Peste tot puteai observa epuizarea enormă prin foamete şi moartea adusă de aceasta. Prizonierii mâncau măruntaie, pisici şi câini, iar majoritatea arătau a nişte schelete ambulante, acoperite cu piele sau umflate neplăcut de foame”, relata Tomasek, un fost prizonieri al lagărelor naziste. Unii prizonieri nu erau hrăniţi deloc, astfel încât mureau în câteva zile, relata caporalul Reznik al armatei poloneze, fost prizonier într-un lagăr nazist. Muncile epuizante şi bătăile se adăugau pedepsei înfometării şi făceau la rândul lor numeroase victime.
Ucişi pentru distracţie
În lagărul de concentrare Buchenwald, din Germania, mii de prizonieri au fost ucişi prin muncă, tortură, bătăi, înfometare şi lipsă de igienă. Una dintre metode a fost injecţia fatală. Mii de deţinuţi, în special prizonieri sovietici, au fost ucişi în infirmerie prin injecţii letale, în timp ce alţii au fost victimele unor experimente medicale, mulţi dintre ei fiind contaminaţi de bacilul tifos. Un alt mod de a ucide prizonierii a fost folosit în grajdurile taberei. Prizonierii trebuiau să intre într-o cameră falsă şi să se aşeze sub un ecartament. Atunci, un ofiţer SS deschidea focul asupra lor cu un revolver, trăgând printr-o mică gaură din perete. Zgomotul acestor execuţii era mascat de un radio dat la volum maxim. Mii de prizonieri au murit în timpul construcţiei drumului până la intrarea în tabără, numit de prizonieri „Strada sângelui”.
Alţi erau puşi să care bolovani întreaga zi, iar ofiţerii SS aveau dreptul să îi împuşte atunci când considerau că pietrele din mâinile deţinuţilor erau prea mici. La Buchenwald au fost efectuate experimente pentru a determina efectele otrăvurilor asupra fiinţelor umane. În 1943, otrăvurile au fost administrate secret deţinuţilor, unii murind pe loc, în urma consumului alimentelor otrăvite, alţii după o agonie prelungită.
Într-un alt lagăr de concentrare, la Mathausen (Austria), unde au fost aduşi circa 30.000 de oameni, ofiţerii SS adunau iarna grupuri de prizonieri în curte şi le ordonau să se dezbrace.
„La o temperatură exterioară de minus 12 grade, oamenii erau stropiţi cu apă şi lăsaţi în aer liber, până când mureau”, relata Franz Ziereis, comandantul lagărului.
„Dr. Kiesewetter ucidea deţinuţii prin injecţii cu benzină. Dr. Richter, în timp ce opera deţinuţii, indiferent dacă ei erau bolnavi sau sănătoşi, le extirpa o bucată de creier şi astfel le cauza moartea. Acest lucru s-a întâmplat la aproximativ 1.000 de deţinuţi. Comandantul SS Pohl trimitea deţinuţii bolnavi în pădure şi îi lăsa să moară de foame. Bolnavii încercau să rămână în viaţă mănâncând iarbă şi scoarţă de copaci, dar în cele din urmă mureau. Pohl a redus la jumătate raţiile de hrană ale deţinuţilor şi a ucis deţinuţii bolnavi şi slăbiţi prin gazare”, se confesa fostul comandant al lagărului.
Lagărul femeilor
Un lagăr de concentrare faimos pentru atrocităţile săvârşite a fost Ravensbrück, cel mai mare lagăr pentru femei. Aici îşi găseau sfârşitul nenumărate tinere şi mai ales copiii acestora. Unii erau condamnaţi la moarte chiar înainte de a se naşte. Mulţi nou-născuţi erau imediat separaţi de mamele lor şi înecaţi sau aruncaţi într-o încăpere unde erau lăsaţi să moară, uneori, chiar în faţa mamei. Alţii erau aruncaţi direct în crematoriu. Alţi copii au fost folosiţi la experimente sadice „medicale".
Sute de fetiţe, uneori de numai câţiva ani, erau sterilizate prin expunerea directă a organelor genitale la raze X. În alte cazuri, deţinutele care erau gravide erau silite să avorteze prin metode brutale. Mai târziu, copiii nou-născuţi au fost lăsaţi să supravieţuiască, dar din cauza lipsei de hrană şi a condiţiilor sanitare îngrozitoare, mulţi dintre ei mureau, potrivit mărturiilor consemnate de istorici.
Oameni transformaţi în săpun
Sute de deţinuţi aduşi în lagărul de concentrare de la Stutthof au fost transformaţi în meterie primă pentru producerea săpunului. Rudolf Spanner, un ofiţer SS, proprietar al unei mici fabrici de săpun din Danzig, ar fi inventat un proces prin care producea săpun din grăsime umană. Unii supravieţuitori relatau că ofiţerul nazist care se considera om de ştiinţă petrecea ore în şir pentru a-şi admira „invenţia”. La eliberarea lagărului, au fost descoperite camere pline de cadavre folosite pentru producţia de săpun, potrivit unor mărturii.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
