Modernizarea centrului Devei a intrat în impas. Construcţia celui mai mare pasaj subteran dintr-un oraş al Hunedoarei întâmpină "probleme tehnice"
0Anunţat în urmă cu un an ca unul dintre cele mai importante proiecte de reabilitare urbană planul de „reabilitare şi refuncţionalizare a spaţiului public din zona Parcului I.C. Brătianu”, din Deva, riscă să fie suspendat. Investiţia urma să fie realizată din fonduri de la Uniunea Europeană, iar valoarea proiectului se ridică la 38 de milioane de lei.
Un proiect care urma să transforme înfăţişarea zonei centrale a Devei într-una fantezistă a intrat în impas din cauza unor „probleme tehnice”, spun reprezentanţii Primăriei Deva.
În luna iulie a anului trecut, administraţia locală a municipiului Deva a semnat contractul de finanţare a proiectului „Reabilitarea şi refuncţionalizarea spaţiului public din zona Parcului I.C. Brătianu”, un proiect în valoare de peste 38 de milioane de lei, care urma să schimbe total înfăţişarea zonei Opera din municipiul Deva. Proiectul, care urma să fie implementat în perioada iulie 2013 – iulie 2015, ar fi beneficiat de o finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene în valoare de peste 30 de milioane de lei, iar restul cheltuielilor urmau să fie acoperite de statul român şi de Primăria Deva.
Proiect fantezist
Investiţia ar fi însemnat reabilitarea pe principii ecologice a spaţiului urban, prin construirea unei parcări subterane cu peste 180 de locuri, refuncţionalizarea spaţiului urban prin realizarea unui pasaj subteran în lunime totală de 270 de metri şi revitalizarea zonei prin realizarea unei pieţe (agora) de peste 3.500 de metri pătraţi, în zona Opera.
Aspectul zonei din centrul civic al Devei urma să fie înfrumuseţat, prin amenajări peisagistice şi de arhitectură urbană. Planurile administraţiei locale din Deva nu s-au concretizat, deşi a trecut un an de la semnarea contractului pentru realizarea investiţiei pe fonduri UE.
Între timp, contractul de execuţie a lucrărilor a fost scos la licitaţie publică, atât în luna septembrie a anului trecut, cât şi în luna aprilie 2014. Contractul nu a mai fost atribuit şi există riscul ca proiectul să fie suspendat. „O decizie în acest sens va fi luată în următoarele zile”, a precizat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva. Potrivit primarului reşedinţei de judeţ, proiectul ar putea fi suspendat din cauza unor probleme tehnice.
În acest caz, proiectul pe fonduri europene ar urma să fie depus pentru finanţare prin programul european Fondurile structurale 2014 – 2020.
Vă recomandăm şi:
Cum va arăta ştrandul de două milioane de euro, ce va fi construit în Hunedoara
Primăria Hunedoara a anunţat construcţia unui ştrand modern, în care vor fi investiţi peste două milioane de euro de la bugetul local. Execuţia proiectului va demara în următoarele zile şi va fi finalizată, potrivit conducerii administraţiei locale, în vara anului viitor.
Un cimitir înfiinţat în anii 1980 la Brănişca încurcă planurile constructorilor Lotului IV al autostrăzii Deva – Lugoj. Lucrările s-au oprit în faţa mormintelor. Soluţia iniţială de deviere a traseului autostrăzii pe lângă cimitir nu a fost viabilă, astfel că executanţii proiectului vor fi nevoiţi să ridice un pasaj de trecere al Autostrăzii A1 peste cimitir.
Cetatea Devei, restaurată cu întârziere. Va intra în circuitul turistic de anul viitor
Lucările de restaurare a cetăţii medievale a Devei, reluate recent, vor fi finalizate cu o întârziere de aproape şase luni, în decembrie, au precizat reprezentanţii Primăriei Deva. Administraţia locală intenţionează ca după finalizarea proiectului de reabilitare a două dintre cele trei incinte ale sitului istoric să depună un nou proiect pentru cetate.
Dedeman construieşte un hipermarket pe centura municipiului Deva
Retailerul Dedeman va înfiinţa un hipermarket în municipiul Deva. Lucrările de construcţie au demarat pe un teren de peste 30.000 de metri pătraţi, iar magaziul se va întinde pe o suprafaţă de peste 12.000 de metri pătraţi, potrivit proiectantului.