Dosarul scuturilor, kosonilor şi tăbliţelor antice traficate pe piaţa neagră. Dealerul comorilor a fost condamnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scutul antic de paradă.
Scutul antic de paradă.

Sentinţa definitivă în dosarul scuturilor antice, al kosonilor şi tăbliţelor epigrafice traficate pe piaţa neagră de Radu Horia Camil a fost pronunţată.

Curtea de Apel Alba Iulia l-a condamnat la patru ani de închisoare, cu suspendare, pe Radu Horia Camil, acuzat de spălare de bani într-un dosar privind traficul de comori dacice, furate din siturile arheologice din Munţii Orăştiei.

„Condamnă inculpatul Radu Horia-Camil la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de spălare a banilor prev. de art. 29 alin.1 lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal (trei acte materiale constând în: transferul proprietăţii a două scuturi dacice; respectiv dobândirea şi deţinerea a 145 de monede koson din aur şi actul material privind tablele/plăci epigrafice de bronz inscripţionate de la Troesmis). Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului Radu Horia-Camil, pe durata unui termen de încercare de 7 ani compus din pedeapsa aplicată şi un termen de încercare de 3 ani.

Magistraţii au mai dispus confiscarea specială a celor 145 de monede koson din aur, ridicate de la Radu Horia, şi a două plăci epigrafice de bronz, conţinând legile oraşului antic Troesmis (sat Igliţa, com. Turcoaia, jud. Tulcea), obiecte aflate în custodia Muzeului Naţional de Istorie al României. Sentinţa, definitivă, a fost pronunţată, joi, de Curtea de Apel Alba Iulia.

În 2018, în sentinţa penală pronunţată miercuri de Tribunalul Hunedoara, Radu Horia Camil a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru infracţiunea de spălare de bani în formă continuată, respectiv pentru tranzacţiile legate de kosonii de aur şi scuturile dacice.

Acuzat de spălare de bani

Radu Horia Camil a fost judecat pentru infracţiuni de spălare de bani, fiind acuzat că în perioada 2003 – 2010 a dobândit şi deţinut bunuri arheologice preţioase furate din patrimoniul cultural naţional, pentru a le restaura prin curăţare şi ulterior a le transfera prin vânzare, cunoscând că acestea provin din acţiunile de braconaj în siturile arheologice. Potrivit anchetatorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, două „scuturi” dacice din bronz cu o valoare de 45.000 de dolari, 145 de kosoni de aur estimaţi la peste 100.000 de euro şi două tabule din bronz în valoare de 28.000 lire sterline au fost traficate de clujean.

În anul 2003, susţin anchetatorii, Radu Horia Camil a primit două scuturi dacice în valoare de 45.000 dolari, sustrase din situl arheologic monument istoric Piatra Roşie, pe care le-a introdus în piaţa legală de antichităţi, transferându-le prin vânzare în 30 martie 2004 unui dealer din New York, SUA. Artefactele, sustrase în perioada 2001 – 2002 din sit, au fost recuperate în 2012, iar conform estimării din 2015 au o valoare de 80.000 de euro fiecare. În privinţa tezaurului de kosoni, Camil a fost acuzat că a dobândit un număr însemnat de monede Koson de aur, iar la data 4 septembrie 2010 a fost surprins în flagrant de către autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii în timp ce deţinea asupra sa 145 monede koson din aur în valoare de 101.500 euro, sustrase în iunie 2007 din Sarmizegetusa Regia. Se deplasa cu ele spre o casă de licitaţii din Osnabrueck, Germania.


Radu Horia Camil a fost acuzat de dobândirea în 2003, a două tabule din bronz, în valoare de 28.000 lire sterline, conţinând legile oraşului roman Troesmis, scrise în latină. Monumentele epigrafice, emise în timpul împăratului Marcus Aurelius (161 - 180 AD), erau furate din situl arheologic Troesmis din judeţul Tulcea. „După ce a încercat în mod repetat să le vândă le-a transferat prin vânzare către o casă de licitaţii din Londra (sens în care a utilizat şi o menţiune plăsmuitoare, respectiv că bunul ar proveni dintr-o colecţie privată)”, se arăta în dosar. În mai 2015, autorităţile române au reuşit repatrierea lor din Londra, unde fuseseră scoase la licitaţie cu 80.000 de lire sterline.

Clujeanul a mai fost judecat şi în alte dosare privind traficul de comori dacice. De asemenea, a colaborat cu muzeele cărora le-a oferit o parte din piesele provenite din siturile arheologice.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Sentinţă uluitoare în „Aurul Dacic“. Ce au păţit traficanţii comorilor de milioane de euro furate din Sarmizegetusa Regia

Cât valorează, de fapt, aurul din Sarmizegetusa Regia, scuturile de paradă şi bijuteriile dacilor, cele mai importante obiecte antice recuperate în ultimii ani

Închisoare pentru traficarea celui mai mare tezaur de monede dacice, furat din Sarmizegetusa Regia. Comoara de patru milioane de euro a rămas ascunsă

Marele secret al „eroului” care a predat 1,2 kilograme de Kosoni. Nemulţumit de oferta statului, bărbatul a traficat în Occident o comoară fabuloasă

VIDEO Secretul celor 139 de Kosoni din aur găsiţi de copii într-o vizuină a fost aflat în anchetarea lui Adrian Stoicoi

Secretele celui mai valoros tezaur de monede din Sarmizegetusa Regia: cum a dispărut comoara de 30 de kilograme de aur, vândută de traficanţi în Occident

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite