Cele mai vechi mărturii despre comorile uriaşe ascunse în Ardeal: locurile unde au fost scoase la iveală
0
Cele mai vechi mărturii despre comorile antice descoperite în Transilvania medievală datează de peste cinci secole. Cei care au găsit tezaurele preţioase au avut o soartă tristă.
Ţinuturile Transilvaniei au fost locurile unor descoperiri impresionante de tezaure. Puţine au fost satele în care au circulat de-a lungul timpului poveşti despre comori ascunse în ruinele unor cetăţi, în gorgane sau în peşteri, afirmau istoricii vremii. Comorile şi-au pierdut urma, iar locurile unde au fost găsite s-au învăluit în mister, însă mărturii despre marile descoperiri s-au păstrat din cele mai vechi timpuri.
Comoara găsită de „spălătorii de aur” lângă cetatea misterioasă
O astfel de relatare datează din anul 1491 şi a fost menţionată, trei ani mai tîrziu, într-un hrisov amintit de Gheorghe Şincai.
„Cu trei ani înainte (1491), spălătorii de aur din părţile Ardealului, lângă crăiasa cetate a Sebeşului, în locul unei cetăţi bătrâne şi stricate, sumă mare de galbeni amestecaţi, mari şi mici, cu ceară înveliţi şi îngropaţi, ar fi găsit din întâmplare, care vistieriei după legea cea bătrână şi primită şi obiceiul crăimei ungureşti ar fi trebuit să vină în mânile craiului nostru şi fiscului său, dar măritul şi răposatul comite Ştefan de Bator, judecătorul curţii numitului domnului nostru craiul şi voievodul Ardealului, trăind încă, comoara aceasta aşa aflată, de la cei care au găsit-o ar fi luat-o peste voia domnului Craiului nostru, lăsând găsitorilor numai ceara”, informa cronicarul, citat în volumul „Sarmizegetusa. Redescoperirea cetăţii”, de Aurora Peţan (Ed. Dacica, 2018). Nu se cunoaşte soarta comorii confiscate abuziv de comitele transilvan şi păstrată apoi în familie, „în batjocora dregătoriei regeşti”, afirma Gheorghe Şincai. Nu se cunoaşte nici locul unde a fost găsită, „cetatea bătrână şi stricată”, ce ar putea fi una dintre cetăţile dacice din regiune.
Comoara găsită de pescari, confiscată de cardinalul Martinuzzi
Mai cunoscută decât povestea spălătorilor de aur avea să fie istorisirea despre marele tezaur de galbeni descoperit în râul Sargeţia (Strei), o jumătate de secol mai târziu. Şi de această dată cei care au descoperit-o nu s-au putut bucura de ea. Wolfgang Lazius, un istoric vienez din secolul al XVI-lea, a consemnat povestea marii descoperiri, iar mărturiile sale au fost redate, două secole mai târziu de cronicarul Gheorghe Şincai. Comoara a fost găsită de pescarii care urcau cu luntrile pe cursul Streiului, iar la un moment dat au văzut sclipind aurul.
„Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat”, relata Gheorghe Şincai, în Hronica Românilor. Vestea găsirii tezaurului nu putea rămâne prea mult timp un secret. Cardinalul Martinuzzi, guvernator al Transilvaniei, a aflat despre cele petrecute şi „a început a căuta după pescari. A şi luat multe mii de la unii pescari şi multe mii au găsit în numita boltiţă. Dar ceilalţi pescari, prinzând de veste, au încărcat câteva care şi au trecut în Moldova”, relata Gheorghe Şincai. După moartea guvernatorului, aproape trei tone de aur s-ar fi găsit în castelele sale din Vinţu, Deva, Oradea şi Gherla, susţin unii istorici. Locul descoperirii tezaurului a rămas necunoscut, deşi unii istorici indică faptul că acesta a fost fie albia râului Strei, fie Sarmizegetusa Regia.
Comorile regelui Darius
Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când fenomenul căutătorilor de comori luase o amploare nemaiîntâlnită în ţinuturile vechilor cetăţi din Transilvania, au existat mai multe mărturii despre tezaure fabuloase, găsite din întâmplare de localnici. Unele dintre ele au fost menţionate de Emily Gerard, în „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”, un volum publicat în New York, în 1887. Autoarea vorbea că însuşi regele persan Darius şi-ar fi ascuns tezaurele în Transilvania, în urmă cu două milenii şi jumătate.
„Opiniile despre locaţia exactă a comorii lui Darius diferă. Într-una din versiuni, care plasează comoara într-o pădure din împrejurimile Amnaşului (judeţul Sibiu) oamenii relatează că în urmă cu 50 de ani un muncitor sărac, dormind în pădure într-o noapte, a descoperit comoara, şi a marcat locul cu bucăţi din îmbrăcămintea sa. Neavând încredere în ceilalţi săteni, a plecat în Germania, pentru a-şi aduce rudele care să îl ajute la ridicarea comorii. Dar, ajungând cu greu acasă, s-a simţit rău şi apoi a murit. Pe patul de moarte, a descris cu locul unde a văzut aurul şi le-a dat apropiaţilor săi indicaţii pentru a-l găsi, însă rudele sale nu au fost în stare să o facă”, relata autoarea britanică.
„Pentru a te apropia e comoară, spune legenda, căutătorii ei trebuie să treacă printr-o uşă puternică de fier, aşezată cu deschiderea spre vest. Această uşă poate fi deschisă, însă cei care nu îi ştiu secretul pot cădea printr-o trapă, care se află dincolo de ea, într-un abis teribil, tăindu-se în miile de săbii puse în mişcare de o maşinărie. Se ajunge apoi la o altă uşă masivă de fier, în faţa căreia au fost aşezaţi, în mărimea lor naturală, doi lei de argint masiv. Această a doua uşă duce într-o sală imensă, unde în jurul unei mese întinse au fost aşezate statuia regelui Darius şi a altor 12 regi pe care i-a învins în luptele sale. Darius, care a fost aşezat în capul mesei, a fost întruchipat în aur pur, în timp ce monarhii, aşezaţi câte şase de o parte şi de cealaltă a mesei, sunt construiţi din argint. Încăperea aceasta duce spre o altă cameră închisă unde se află 24 de cufere imense cu încuietori din argint. Jumătate dintre ele conţin piese de aur, iar cealaltă jumătate piese de argint”, scria Emily Gerard.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
