Anii de temniţă despre care Arsenie Boca nu a vorbit vreodată. Mărturiile care l-au transformat în „sfântul închisorilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arsenie Boca a rămas, de la mijlocul anilor 1940 până la sfârşitul vieţii sale, în 1989, o ţintă a autorităţilor opresive ale regimului comunist. Călugărul nu a vorbit vrodată despre cea mai neagră perioadă a vieţii sale, petrecută în temniţele anilor 1940 – 1950, însă în urma ei au rămas numeroase mărturii controversate, de la cei care şi-au interesectat destinele cu al său.

Considerat „duşman activ al regimului şi al clasei muncitoare” şi acuzat de numeroase infracţiuni prin care ar fi adus atingere intereselor autorităţilor comuniste, Arsenie Boca a fost de mai multe ori, între anii 1945 şi 1956, „client” al arestului şi închisorilor vremii.

Au urmat alungarea definitivă din rândul călugărilor şi urmărirea sa de către Securitate, până la sfârşitul vieţii sale, din 28 noiembrie 1989. Arsenie Boca nu a lăsat mărturii despre timpul petrecut în temniţele regimului comunist, iar zecile de mii de file ale dosarelor informative despre fostul duhovnic au oferit puţine detalii despre viaţa sa în detenţie. În lipsa unor informaţii verificabile, au rămas posterităţii o serie de relatări controversate despre anii de închisoare ai lui Arsenie Boca. În unele dintre acestea i-au fost atribuite puteri miraculoase, în altele, publicate de oameni care l-au cunoscut, era portretizat ca un „sfânt al închisorilor” devenit ţinta celor mai mari barbarii săvârşite de angajaţii acestora şi ai Securităţii.

Bătut în închisoare

Victor Roşca, autor al cărţii „Moara lui Kalusek. Începutul represiunii comuniste” (Bucureşti, 2007) informa că Arsenie Boca era bătut crunt, până la schilodire, în arestul din Braşov, unde fusese închis în 1948. Bătăile aveau loc noapte de noapte şi erau întâmpinate de călugăr cu rugăciuni. „Atunci, toţi demonii lui Kalusek se năpusteau asupra lui; fiecare vroia să dea măcar un pumn unui «sfânt», ca să-şi arate fidelitatea faţă de doctrina Partidului. Dar, spre deosebire de ceilalţi deţinuţi, ce urlau în timpul torturii, părintele se ruga pentru bătăuşi”, relata Victor Roşca. Şi alţi autori de cărţi biografice despre Arsenie Boca relatau că fostul preot fusese bătut în închisori, în mărturii completate de descrieri ireale: uşile închisorii se deschideau automat la 12 noaptea, sau „călăii” paralizau la atingerea duhovnicului.

Fenomenele paranormale
Dan Lucinescu, fost deţinut politic, afirma în volumul „Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre” (2009), că duhovnicul ar fi dispărut din celula sa din arestul Braşovului, chiar din faţa gardienilor.

„Veni în inspecţie ofiţerul de serviciu, însoţit de gardianul de pe secţia respectivă, ridicând capacul vizetei de la celula Părintelui Arsenie, au văzut cum se ruga. Când deschiseră uşa celulei, imediat după vizionarea prin vizetă, văzură cu stupoare şi groază, ca aceasta era complet goală. Cu cât se uitau mai atent în celulă, cu atât aceasta apărea complet goală. (...) Revenindu-şi treptat din acel şoc groaznic, au început să se uite pe rând, prin vizetă, nevenindu-le să creadă că deţinutul lor, părintele Arsenie Boca, stătea nemişcat în genunchi, lipit de măsuţa pe care era aprinsă lumânarea şi având alături Sfânta Evanghelie.

Teleportarea la înmormântare
Una dintre cele mai faimoase povestiri despre perioada petrecută în detenţie, de Arsenie Boca, informa despre aparţia sa la înmormântarea mamei sale. „Când era la canal, părintele muncea din greu şi îşi depăşea întotdeauna norma şi era foarte apreciat de cei care îl păzeau. Odată a terminat mult mai devreme norma şi a zis celui ce-l păzea: «Îmi dai voie să mă odihnesc puţin?». Acela l-a lăsat să se odihnească. A văzut apoi că trece o oră, trec două şi au intrat în panică cei cel păzeau pe Părintele. L-au căutat şi nu l-au găsit nicăieri, le era frică de faptul că, fiind pedepsiţi pentru neatenţie, o să intre în locul lui. La un moment dat, Părintele a apărut. A spus că a fost la înmormântarea mamei sale! S-au interesat şi într-adevăr la orele acelea părintele fusese la înmormântare!”, informau autorii volumului „Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca”.

Nicuna dintre aceste relatări nu a fost întărită de mărturiile duhovnicului.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Fotografii unice de la înmormântarea părintelui Arsenie Boca au fost publicate în premieră după 25 de ani

Două fotografii rare care înfăţişează înmormântarea părintelui Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop (Hunedoara) au fost publicate în premieră, la 25 de ani de moartea duhovnicului.

Zece învăţături ale părintelui Arsenie Boca despre ispită: "Avem sămânţa ei în noi din cauza poftei trupeşti în care am fost zămisliţi"

Au trecut mai bine de 25 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, iar între timp duhovnicul a devenit un adevărat fenomen al ortodoxiei. Pelerinaje impresionante au loc în fiecare sfârşit de săptămână la mănăstirea Prislop, unde se află locul său de veci, iar învăţăturile sale au ajuns la fel cunoscute ca personalitatea sa. Unele dintre ele au menirea să îi ajute pe oameni să nu cadă pradă ispitelor.

Zece profeţii ale părintelui Arsenie Boca: moartea Ceauşeştilor, vărsarea de sânge de la Revoluţie, cutremure şi năpaste

Arsenie Boca, duhovnicul intrat în rândul marilor personalităţi ale ortodoxiei româneşti, ar fi prevestit că preşedintele comunist Nicolae Ceauşescu va muri în ziua de Crăciun a anului 1989. Profeţiile părintelui sunt susţinute de foştii săi apropiaţi şi de cei care l-au cunoscut, iar li se adaugă alte prorociri despre sfârşitul comunismului, războaie şi viitorul României.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite