560 de ani de la victoria oştilor lui Ioan de Hunedoara împotriva otomanilor. Bătălia care a schimbat soarta Europei
0Se împlinesc 560 de ani de la Bătălia de la Belgrad, în care armatele creştine conduse de Ioan de Hunedoara au alungat de la porţile cetăţii puternica oaste otomană a sultanului Mohamed al doilea. Ioan de Hunedoara este omagiat în aceste zile la Hunedoara, locul castelului său.
Ioan de Hunedoara a fost unul dintre marii eroi ai Bătăliei de la Belgrad din 1456, în care armatele otomane ale lui Mohamed al doilea, Cuceritorul Constantinopolului, au fost oprite în planul de invazie al Europei. Zilele acestea se împlinesc 560 de ani de la evenimentul care a marcat istoria Europei. Evenimentul este celebrat şi de hunedoreni, la Zilele Hunedoarei, desfăşurate în acest sfârşit de săptămână.
Povestea asediului de la Belgrad a fost mai mult decât un simplu motriv de mândrie a urmaşilor lui Ioan de Hunedoara. Ea a intrat în istoria Europei ca unul dintre marile triumfuri ale armatelor creştine împotriva invadatorilor turci – armatele de peste 100.000 de oameni ale sultanului Mehmet al doilea, Cuceritorul Constantinopolului.
În primele zile din iulie ale anului 1456, oastea de aproape 100.000 de oameni a sultanului Mehmed al doilea Cuceritorul Constantinopolului a ajuns la porţile Belgradului, apărat de o armată de 5.000 – 7.000 de oşteni. Cetatea era considerată o poartă a regatului ungar, care o dată cucerită ar fi lasat cale liberă otomanilor în expansiunea lor spre Buda şi apoi spre vestul Europei. Potrivit istoricilor, otomanii au preferat să ajungă prin teritoriul actualei Serbii în Câmpia Ungariei, ocolind Transilvania, considerată greu de cucerit chiar şi pentru numeroasa armată a sultanului.
Cetatea înconjurată de otomani
Asediul otoman a început în 4 iulie, după ce oastea şi flota sultanului înconjuraseră oraşul, oprind astfel aprovizionarea acestuia. Peste 300 de tunuri au fost folosite la bombardarea zidurilor fortăreţii.
„În ultimele zile din iunie, turcii apărură în văzul Belgradului. înconjurară oraşul din toate părţile, revărsând în jurul său o mare de corturi albe. Îşi aşezară în poziţie de tragere tunurile, din care vreo douăsprezece măsurau 32 de coţi lungime, începând bombardarea zidurilor în ziua de 4 iulie 1456. Pe Dunăre, mai în sus de Belgrad, fu împinsă flota turcească. Erau vreo 60 de galere şi cam 150 de vase mai mici. Ele trebuiau să împiedice aprovizionarea oraşului pe calea apei”, relata academicianul Camil Mureşan.
Deşi apărată de o armată mult depăşită numeric faţă de cea a invadatorilor, cetatea a rezistat asaltului în aşteptarea oştilor lui Ioan de Hunedoara, datorită modului în care fusese construită şi întărită.
„Belgradul era o fortăreaţă deosebit de puternică. Mai înfruntase şi în 1440 un asediu turcesc. Era aşezat pe o înălţime, la confluenţa Dunării cu Sava, fiind astfel apărat din trei părţi de obstacolul natural format de cele două râuri. Înspre sud avea un şir dublu de şanţuri şi întărituri de pământ. Ziduri masive îl apărau din toate părţile. În imediata apropiere a fluviului, pe o înălţime, era clădită fortăreaţa centrală”, informa Camil Mureşan.
Prima victorie, pe Dunăre
În primele zile din iulie 1456, Ioan de Hunedoara a ajuns la Belgrad, cu o oştire numeroasă, dar formată în cea mai mare parte din oameni simpli, prea puţin instruiţi din punct de vedere militar. Flota lui Ioan de Hunedoara a atacat vasele turceşti în 14 iulie, pe Dunăre, scufundând trei galere şi reuşind să captureze patru vase mari şi douăzeci mai mici.
În zilele următoare, asediul purtat de turci a continuat, iar prin zidurile fisurate de bombardamente o parte a armatei invadatoare a intrat în Belgrad. În seara de 21 iulie, atacul otoman din afara oraşului a fost respins de soldaţii conduşi de Szilagyi, în timp ce turcii care reuşiseră să intre în cetate au fost măcelăriţi. Luptele grele au continuat şi a doua zi. Simţind avantajul, oastea ţărănească venită în sprijinul militarilor lui Ioan de Hunedoara a atacat tabăra turcilor, aflată pe celălalt mal al râului Sava. Şi cei din cetate au trecut la un contraatac neaşteptat, sprijinit de flota lui Ioan, iar în cele din urmă, prin pierderile provocate turcilor, i-a forţat pe aceştia să se retragă. În bătălia finală însuşi Mehmed al doilea, implicat activ în luptă, a fost rănit de o săgeată, susţin istoricii.
A murit la câteva zile după victorie
În noaptea de 22 spre 23 iulie, armatele sultanului s-au retras definitiv de la porţile Belgradului, părăsindu-şi imensa tabără.
„În lagărul turcesc pătrunse oastea învingătoare. O aştepta o pradă imensă, părăsită de armata otomană în retragere. In mijlocul vălmăşagului cumplit al taberei pustii, printre căruţe răsturnate, corturi, animale rătăcind slobode, răniţi uitaţi în frigurile plecării, se puteau recunoaşte locurile unde stătuseră sultanul şi ceilalţi comandanţi musulmani. Miasme grele pluteau peste câmpul de bătaie, ce văzuse aşternându-i-se, în câteva zile, atâtea mii de cadavre. Începuseră să bântuie molime în rândurile armatei”, scria Camil Mureşan. Între timp, vestea victoriei oştirii lui Ioan de Hunedoara s-a răspândit cu repeziciune. „Europa sărbători ca niciodată izbânda. Procesiuni avură loc la curtea imperială germană, la Veneţia şi până în îndepărtata Anglie, la Oxford. Papa Calixt III înălţa în laude „până deasupra stelelor” numele ilustrului voievod Ioan, ca unul din cei mai slăviţi oameni care trăiseră până atunci pe lume”, relata Camil Mureşan, în volumul „Ioan de Hunedoara şi vremea sa”, publicat de Editura Tineretului, în 1957. În 11 august 1456, însă, la doar trei săptămâni după victoria asupra armatei sultanului, Ioan de Hunedoara a murit, în tabăra lui de lângă Belgrad.
Vă recomandăm şi:
Matia Corvin a fost căsătorit de trei ori, însă niciuna dintre soţii nu i-a adus un moştenitor. În schimb, a făcut-o amanta Barbara. Două dintre consoartele lui au murit în jurul vârstei de 15 ani, Elisabeta de Cilli din cauza unei boli, iar Ecaterina de Podebrady, în urma unor complicaţii din timpul naşterii. Beatrice de Aragon, ultima soţie a regelui, a intrat în conflict cu acesta, refuzînd ca fiului său nelegitim să-l urmeze la tron.
Strămoşii noştri aveau voievozi cumpliţi, femeile le erau frumoase, dar multe dintre ele uşuratice, iar „ghiaurii” erau răi din fire. Sunt câteva dintre descrierile pe care cronicarii turci din secolele trecute le ofereau locuitorilor Moldovei, Munteniei şi Transilvaniei. Mărturii istoricilor otomani din anii Evului Mediu prezintă detalii inedite despre viaţa strămoşilor noştri.
Numeroase scrieri din Evul Mediu arată cât de preţuită era virginitatea femeilor în secolele trecute, dar şi cum, o dată pierdută, acestea încercau să ascundă soţilor lor faptul că nu mai erau fecioare. O serie de reţete ciudate erau folosite de femei în dorinţa de a-şi masca pierderea virginităţii.
Un savant din secolul al nouălea, cunoscut prin lucrările sale în întreaga Europă medievală, a fost autorul unora dintre cele mai populare reţete menite să trateze problemele de natură sexuală din cuplu. Remediile lui Al-Jazzar preced inventarea viagrei moderne.
Femeile din Evul Mediu aflau cum pot redeveni fecioare, dacă foloseau poţiunile misterioase ale contesei Caterina Sforza. Celebra autoare a unei lucrări ştiinţifice didicată performanţelor sexuale şi modului de redobândire a virginităţii, a intrat în istorie datorită reţetelor sale controversate.
Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri.