Studenţii din Galaţi îşi cer dreptul de a fi ascultaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 60 de membri ai Ligii Studenţilor, s-au adunat într-o aulă şi cer să li se rezolve revendicările care vizează suplimentarea finanţării învăţământului.

În principal, cererile lor vizează creşterea finanţării prin alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie, asa cum prevede legea, includerea studenţilor în pondere de 25% din electori în alegerea rectorilor, a decanilor şi includerea acestora în aceeaşi proporţie în Consiliile Departamentelor din facultăţi, dar şi creşterea investiţiilor în servicii pentru studenţi: creşterea burselor, în special a burselor sociale, investiţii în construcţii de noi cămine şi cantine şi investiţii în repararea şi modernizarea celor existente.

„Pentru început, ne-am adunat 60 de studenţi, dar de mâine vom fi mai mulţi. Este bine pentru început. Vom face permanenţă, nu vom pleca de aici până nu ne asigurăm că solicitările nostre sunt luate în calcul. De altfel, domnul rector de la Universitatea Dunarea de Jos din Galaţi ne-a asigurat că susţine revendicările noastre”, spune liderul Ligii Studenţilor, Ionuţ Dumitraşcu. 

Studenţii discută despre problemele din învăţământul superior, vizionează filme cu mesaje motivaţionale şi chiar au invitat profesori să fie alături de ei. 

„Pentru multe dintre revendicările studenţilor, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi acţionează de multă vreme în spiritul rezolvării problemelor. Referitor la primele două, alocarea a 6% din PIB pentru educaţie şi asigurarea reprezentativităţii studenţilor în forurile care aleg rectorii, este normal ca studenţii să aibă astfel de cereri, şi noi ne dorim acest lucru. În ţările dezvoltate, educaţia beneficiază de 7%, chiar şi de 8% din PIB. În România, pentru 2015 este alocat 3,54% din PIB, mai puţin chiar şi decât în Bulgaria”, spun reprezentanţii Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Potrivit unui comunicat de presă al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti, decizia de a demara acest protest are la bază dezastrul din mediul universitar şi lipsa de respect cu care au fost trataţi studenţii în ceea ce priveşte deciziile din sistemul de învăţământ superior. Potrivit liderilor acestei organizaţii, studenţii sunt nemulţumiţi de faptul că opiniile lor nu mai sunt ascultate în universităţi, că subfinanţarea educaţiei a produs efecte catastrofale asupra calităţii şi relevanţei studiilor universitare şi că taxele din universităţi au devenit insuportabile pentru studenţi, rata de abandon universitar ajungând la 40%.

Primele universităţi care în acest moment sunt ocupate de organizaţii studenţeşti sunt Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Maritimă din Constanţa şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Studenţii s-au baricadat în amfiteatre, dezbat problemele sistemului universitar românesc şi refuză să părăsească universităţile până când revendicările lor nu vor fi acceptate. ANOSR face apel la studenţii din toată ţara să se alăture mişcărilor de ocupare începute azi în cele trei universităţi, pregătind în acest moment acţiuni similare în alte centre din ţara.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite