S-a stabilit. Primăria Galaţi cheltuieşte 3,8 milioane de euro pe un studiu de fezabilitate pentru construirea unui tunel dublu pe sub Dunăre
0Investiţia în tunelul de la Galaţi nu este inclusă în masterplanul aprobat de Guvern şi nici nu are finanţare, însă autorităţile locale se încăpăţânează să facă studiul de fezabilitate din bugetul local, în condiţiile în care municipalitatea trăieşte pe datorie, având deja contractate credite bancare ce depăşesc 20 de milioane de euro.
Primarul oraşului Galaţi, Marius Stan, a anunţat că tocmai a fost finalizată licitaţia pentru desemnarea executantului studiului de fezabilitate în vederea construirii unui tunel rutier dublu care să lege malul gălăţean de malul tulcean al Dunării.
Potrivit lui Marius Stan, licitaţia a fost câştigată de consorţiul internaţional Louis Berger, cu o ofertă de 3,8 milioane de euro, preţ care presupune efectuarea unui studiu geologic, identificarea celor mai bune soluţii de amplase şi, eventual, găsirea unui finanţator al lucrărilor.
Dacă acest finanţator nu va fi găsit, suma ce va fi plătită de municipalitate pentru studiu va fi de doar 1,9 milioane de euro. Evident, este foarte posibil ca studiul geologic să indice că tunelul nu se poate realiza (nimeni nu ştie care este configuraţia solului pe sub fundul Dunării), caz în care consorţiul ar primi suma integral, nefiind responsabil de găsirea finanţatorului.
Deocamdată se ştie că principala condiţie a investiţiei (de care trebuie să şină cont studiul) este ca tunelul dublu, cu câte două benzi pe fiecare sens, să lege municipiul Galaţi (cu legătură rutieră la drumul DN 2B - E78 - E584) şi malul drept al Dunării, în localitatea I.C.Brătianu, judeţul Tulcea (cu legătură rutieră la DN22E).
Negocierile contractuale (există multe aspecte neclarificate în caietul de sarcini) vor demara în cursul săptămânii viitoare.
Un consorţiul cu nume grele
Din consorţiul amintit fac parte de Louis Berger Franţa (lider al consorţiului), The Louis Berger Group, Inc. (SUA), S.C.A. Ţuca Zbârcea & Asociaţii Bucureşti, Ernst & Young SRL Bucureşti şi Ernst and Young Societe Anonyme For The Provision Of Advisory Services (Grecia). Toate sunt nume foarte „grele” pe plan internaţional.
În privinţa preţului studiului de fezabilitate, Marius Stan a ţinut neapărat să precizeze că este mult mai mic decît se estima iniţial.
„Vă aduc aminte că, de la 10 milioane de euro, cât am avut bugetaţi pentru tunel, am ajuns, în urma caietului de sarcini făcut de PricewaterhouseCoopers la 5,6 milioane preţ de plecare şi cei care au câştigat licitaţia au câştigat cu 3,8 milioane. Mai departe, dacă nu vin şi cu banii pentru construcţia tunelului, trebuie să se mulţumească cu jumătate, adică 1,9 milioane de euro”, a declarat Stan.
Primarul a evitat să vorbească despre posibilele surse de finanţare a proiectului (mai ales că municipalitatea trăieşte pe datorie, având deja contractate credite bancare ce depăşesc 20 de milioane de euro), şi nu s-a arătat impresionat de faptul că Guvernul a anunţat că nu dă niciun leu pentru tunelul de la Galaţi, fiind interesat să finanţeze un pod peste Dunăre la Brăila.
„Mergem pe drumul nostru, un drum care mi se pare cel mai simplu, cel mai rapid şi, pentru Galaţi, cel mai de dorit. Proiectul este al Galaţiului, nu-i al lui Stan. Este salvarea Galaţiului! Când va fi gata studiul se negociază acum”, a mai spus Stan.
El a ironizat, încă o dată, proiectul brăilenilor, pe care îl consideră „nerealist”, având în vedere că termenul de implementare este 2030.