Promisiunea Guvernului Ciucă. Podul suspendat peste Dunăre va fi dat în circulaţie în decembrie 2022
0Premierul Nicoale Ciucă a vizitat şantierul podului suspendat peste Dunăre, de la Brăila, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani din România. Premierul a anunţat că obiectivul va fi dat în circulaţie în decembrie 2022.
Premierul Nicolae Ciucă a efectuat vineri, 15 aprilie, prima vizită la şantierul podului suspendat peste Dunăre, care este construit în proporţie de peste 60 la sută.
Prim-ministrul a primit asigurări de la constructor că, în luna decembrie, podul va fi dat în circulaţie.
„Am discutat toate elementele de detaliu şi data de finalizare. Este evident că, deşi ne aflăm în întârziere, proiectul trebuia predat anul trecut, în decembrie, avem garanţii în acest moment de la constructor şi beneficiar că se vor întreprinde toate demersurile şi se vor executa lucrările astfel încât în luna decembrie, anul acesta, podul să poată fi dat în circulaţie. Este un proiect cu care ne mândrim. Am stat de vorbă cu constructorii. Practic, prin această lucrare România face un pas înainte în ceea ce priveşte construcţia de poduri suspendate. Este singurul pod suspendat pe teritoriul ţării noastre. Noi avem datoria să putem să putem să asigurăm finanţarea, dumnealor să dezvolte lucrările. Este un aport al mai multor companii, din mai multe ţări. Ca atare, în decembrie vom da acest pod în circulaţie”, a declarat premierul Ciucă.
Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani.
Podul de la Brăila va fi ultimul pod peste Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa ca dimensiune.
Investiţia presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri.
Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) şi două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila şi de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte şi de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.
Drumul principal va avea două benzi pe sens şi va lega judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecţii giratorii, 33 de poduri, podeţe, pasaje şi o staţie de taxare.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Podul suspendat de la Brăila: În ce stadiu sunt lucrările la cel mai mare pod din România VIDEO
Podul suspendat peste Dunăre, la răsărit. Imagini superbe realizate de un fotograf profesionist FOTO