Minerul cu rădăcini româneşti care a modernizat Australia. Un oraş şi un cartier al capitalei îi poartă numele
0
Edward Granville Theodore a fost vicepremier al Australiei şi unul dintre personajele istorice marcante la Antipozi. Provenind dintr-o familie de români, dar născut în Adelaide, Theodore a muncit în mină de la 12 ani şi a reuşit, la maturitate, să promoveze reforme esenţiale pentru muncitori şi ţărani.
Edward Granville Theodore a fost unul dintre cei mai importanţi lideri politici ai Australiei în prima jumătate a secolului trecut. Român la origini, dar australian get-beget, aşa cum îl clasifică şi biografii săi oficiali, Ted a avut o poveste de viaţă impresionantă.
Provenind dintr-o familie mixtă – tatăl român şi mama irlandeză, şi-a croit drumul în politică pornind din galeriile minelor australiene, unde lucra ca salahor, s-a implicat spectaculos în mişcările sociale şi apoi în politica înaltă. A fost membru al Partidului Muncii şi premier în Queensland – apropierea de mişcarea socialistă aducându-i porecla „Red Ted“, adică Ted cel Roşu.
Viaţa şi faptele lui Ted Theodore au fost dezvăluite publicului românesc de munca migăloasă a profesorului Dumitru Găină – care a trecut la cele veşnice acum câteva luni –, preot misionar ortodox, care a publicat în 2007 volumul „Ortodoxia Românească în Australia“.
Curioasele decizii ale tatălui său
Povestea înaintaşilor lui Ted Theodore este, de fapt, o dramă: un lung şir de dezrădăcinări, de morţi
premature şi de îndepărtări iremediabile de familie. Biografia sa oficială arată că Edward s-a născut pe 29 decembrie 1884, în oraşul australian Adelaide, într-o familie româno-irlandeză.
Tatăl său, Vasile Teodorescu, era stabilit în Australia de vreo patru ani, dar încă nu dobândise cetăţenia, iar mama lui, irlandeza Annie Tanner, era sosită de puţin timp pe continent. Aşadar, Ted s-a născut Teodorescu, iar schimbarea numelui de familie s-a produs doi ani mai târziu, în 1886. Împrejurările căsătoriei dintre Vasile Teodorescu şi Annie Tanner nu sunt tocmai clare, mai ales că s-a produs la numai câteva săptămâni de la sosirea acesteia în Australia.
Nu este clar nici motivul pentru care Vasile Teodorescu a părăsit definitiv România şi a abandonat o promiţătoare carieră în marina comercială – era absolvent al prestigiosului colegiu al Marinei Comerciale Britanice din Londra, după ce înainte făcuse şi doi ani de seminar teologic. Cert este că, aflat în Australia încă din 1880, tatăl celui care avea să devină vicepremier al ţării, a preferat să trăiască în condiţii modeste, din mici angajamente în exploataţiile miniere.
Vestitul bunic din Galaţi
Paradoxal, în România, Vasile lăsase o situaţie financiară foarte bună. Dintr-o excepţională lucrare biografică din colecţia Bisericii Mavramol aflăm că era al treilea fiu al preotului Gheorghe Teodorescu (1826-1901), protopop de Galaţi şi proprietar de clădiri şi de terenuri în oraşul de la Dunăre.
Gheorghe Teodorescu a lucrat o vreme şi ca ofiţer de stare civilă al Eforiei Galaţilor, fiind însărcinat şi cu evidenţa divorţurilor. Bunicul marelui om politic australian a fost primul catihet şi apoi protopop al ţinutului Covurluiului (1858-1860),care îşi avea centrul în oraşul-port Galaţi. „La mijlocul secolului al XIX-lea, preotul Gheorghe Teodorescu, slujitor în Galaţi, era un cleric învăţat şi respectat. Originar din judeţul Botoşani, unde a văzut lumina zilei în anul 1826, rămâne orfan de ambii părinţi, fiind crescut de fratele său, Macarie, superiorul Mănăstirii Precista din Roman“, scria Dumitru Găină, având ca reper lucrarea biografică mănăstirească.
Preotul Gheorghe Teodorescu SURSA FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos
Absolvise seminarul de la Mănăstirea Socola, din Iaşi, fiind coleg, printre alţii, cu Iosif Gheorghian, mai târziu Episcop al Dunării de Jos (1879-1886) şi Mitropolit primat al României. După absolvire, a fost o vreme profesor la renumitul Institut Başotă din Pomârla, judeţul Botoşani – de fapt, primul liceu românesc înfiinţat într-o aşezare rurală.
Prin mijlocirea lui Gheorghe Dimitriu-Hogaş, tatăl scriitorului Calistrat Hogaş, protopop de Tecuci pe atunci, tânărul Teodorescu se căsătoreşte în anul 1848 cu Zoe, cea mai mică fiică a serdarului George Stanciu din Pechea. Despre viaţa celor doi, documentele au înregistrat scurt: „Au avut o căsnicie fericită şi trainică“. Zoe era soră cu Mărioara, a doua fiică a serdarului pechean, devenind astfel cumnat cu protopopul de Tecuci, Gheorghe Dimitriu-Hogaş. Din această căsnicie s-au născut cinci copii, două fete şi trei băieţi.
După ce se căsătoreşte, este hirotonit diacon, în revoluţionarul 1848, slujind vreme de un an la Biserica „Sfântul Spiridon“, care atunci avea funcţie de catedrală a oraşului Galaţi. A slujit ca preot şi la Biserica „Sf. Haralambie“ din Galaţi şi, până în anul morţii, la fosta Mănăstire Mavromol. Între 1846 şi 1858 a fost catihet, adică responsabil de pregătirea candidaţilor la seminarele teologice, iar între 1858 şi 1860 a fost protopop al ţinutului Covurluiului, calitate în care, pe lângă administrarea vieţii bisericeşti, îndeplinea şi funcţia de ofiţer al stării civile, judecând şi procesele de divorţ.
Fiul său, Vasile, s-a născut în 1856 şi avea doar 24 de ani când a renunţat la tot pentru a se stabili la Antipozi. Acest lucru pare să-l fi afectat grav pe Gheorghe Teodorescu, care după ce fiul a emigrat, a ales să trăiască într-o chilie a Mănăstirii Mavramol. Există indicii că în 1900 , când avea 74 de ani, ar fi decis să părăsească definitiv Galaţiul pentru a se stabili în Bucureşti. Există şi informaţii că preotul ar fi fost înmormântat, în 1901, într-un cimitir din Bucureşti, însă nu există nicio confirmare oficială în acest sens.
Salahor la 12 ani
Edward Granville, al doilea dintre cei şase copii ai cuplului româno-irlandez, a ajuns să trăiască pe picioarele lui la o vârstă fragedă. Din proprie voinţă, s-a angajat la numai 12 ani.
Familia a încercat să-i ofere o educaţie cu substrat religios – în spiritul tradiţiei –,înscriindu-l la şcoala catolică din Adelaide, însă acesta a abandonat studiile şi s-a angajat iniţial ca salahor în port, iar la scurt timp, ca miner. Condiţiile în care trebuia să muncească adolescentul sunt oribile. Ca salahor în minele australiene de aur, de zinc sau de wolfram, trăia la limită. Fără o casă şi un job stabil, adesea fără bani de alimente, călătorea mult – se pare că a străbătut, mai mult pe jos, în opt ani, 23.000 de kilometri, mereu în căutarea unui nou loc de muncă.
În 1900, la 16 ani, a suferit un cumplit accident de mină, din care a ieşit teafăr ca printr-o minune. A fost scos de sub o surpare după aproape o zi şi a rămas cu sechele care l-au urmărit toată viaţa.
Lider al mişcării sindicale
Inteligent nativ, la 20 de ani s-a impus deja ca o voce a minerilor, în permanenta lor luptă cu patronii. A fost primul contestatar important al regulii „master and servant”, pe baza căreia angajaţii nu-şi puteau cere drepta-tea în justiţie în litigiile cu angajatorii.
În Chillagoe, un orăşel din nordul statului Queensland, l-a cunoascut pe Bill McCormack, care îi va sta alături, în calitate de prieten şi consilier, o viaţă. Cei doi au înfiinţat Asociaţia Muncitorilor Australieni (AWA), organizaţie care a adunat rapid câteva mii de angajaţi din minerit şi din construcţia de căi ferate. Protestele organizate de ei au zguduit Australia şi au determinat schimbări importante.
În 1914, AWA a fuzionat cu Uniunea Muncitorilor Australieni (AWU), de unde a rezultat o nouă formă de organizare sindicală în Queensland: Sindicatele Unite. În acelaşi an, la nici 30 de ani, Ted a devenit preşedintele organizaţiei. De altfel, Sindicatele Unite – organizaţie de inspiraţie socialistă, fără îndoială – a fost nucleul de la care se va extinde apoi, în toata ţara, mişcarea sindicală a muncitorilor australieni.
Edward Granville Theodore şi soţia SURSA FOTO Muzeul Naţional al Australiei
În 1919, conform unei tradiţii a mişcării sindicale deja bine înrădăcinată, Edward Granville Theodore s-a înscris în Partidul Laburist, care era, desigur, o formaţiune politică de stânga. Avea 35 de ani când începea să se implice în reformele economice şi sociale din Queensland, care era al doilea cel mai mare stat al Australiei. În decursul a aproape şase ani, Ted a ajuns în elita politică australiană şi şi-a creat duşmani puternici şi aliaţi solizi.
„Noi n-am ştiut că avea dreptate!“
La vârsta de 43 de ani, în 1927, a câştigat un loc în Parlamentul Federal, iar peste alţi doi ani a devenit vicepreşedinte al Partidului Laburist. Ca urmare, a fost desemnat trezorier federal şi vicepremier al Australiei. A gestionat, în această calitate, marea criză economică de la începutul anilor ’30, venind cu o serie de idei strălucite de combatere a efectelor crahului.
Spre exemplu, a susţinut că soluţia propusă de consilierul adus de la Banca Angliei, de reducere drastică a cheltuielilor şi de tăiere a pensiilor, este greşită şi că salvarea ar putea veni din creditarea avantajoasă a micilor producători, astfel încât să fie generate locuri de muncă şi venituri, nu să fie îngheţată economia. Cele două planuri au fost expuse Parlamentului Federal, fiind adoptat cel al expertului de la Londra. Decizia a fost profund regretată ulterior, când toată lumea a recunoscut că aplicarea planului lui Theodore ar fi fost benefică pentru ţară.
„Noi n-am ştiut atunci că Theodore avea dreptate“, a declarat, câţiva ani mai târziu, conform scriitorului Irwing Young, în „Theodore, His Life and Times“, soţia premierului Joe Lyons, care a condus ţara între 1932 şi 1939.
Ca un Robin Hood politic
Potrivit biografilor australieni, „Red Ted“ a fost adeptul politicii „fără doctrine“, considerând că singurul scop al aleşilor unei comunităţi este să lupte pentru binele oamenilor simpli. De altfel, prin sistemul creat de Theodore, oamenii de rând au putut să devină proprietari de pământ şi de mine, efect al unei legi care stabilea că omul care lucrează şi exploatează pământul este proprietarul lui şi nimeni nu-l poate înlătura de acolo fără voia lui. Totodată, muncitorii australieni au fost cel mai bine plătiţi din lume timp de zeci de ani.
Omul de stat vorbea atunci despre un concept aparte – „paradisul omului mic“, cel care îşi poate face o viaţă decentă prin munca sa. Interesant este că sistemul spitalizării gratuite a bolnavilor, introdus de el în Queensland, este valabil şi în zilele noastre, spre deosebire de restul statelor australiene, unde asigurările medicale sunt suportate de salariaţi.
Un proiect revoluţionar, dar foarte controversat, al lui „Red Ted“ a fost „Actul pentru irigaţii“. Introdus în 1922, acesta încerca să colonizeze valea râului Dowson cu 8.000 de fermieri, care să lucreze într-un fel de sindicat al producătorilor şi să spargă monopolul magnaţilor din industria zahărului. A fost construită chiar şi o fabrică de zahăr, controlată de fermieri şi numită „Cooperativa“, însă după câţiva ani proiectul a eşuat. Nu de unul singur, ci sabotat insistent de marii industriaşi şi de politicieni, care au spus că ideea este de inspiraţie comunistă.
S-a întors la prima pasiune; mineritul
S-a retras din politică în 1931, pe fondul neînţelegerii cu Parlamentul în privinţa reformelor pe care politicienii le considerau ca prea curajoase şi prea de stânga. După ce a părăsit scena politică s-a dedicat mediului de afaceri. Alături de un asociat, a cumpărat un ziar, „The World“, pe care l-a redenumit „The Star“. Ulterior, a început să publice şi o revistă săptămânală pentru femei, „The Australian Women’s Weekly“.
Mai târziu, în 1933, a aflat că s-ar găsi aur pe o insulă din Fiji. Şi-a găsit imediat asociaţi şi a deschis trei mine de aur – Emperor, Dolphin şi Loloma. Se pare că aventura a fost profitabilă: până în 1943, numai în Loloma se găsise aur în valoare de 10 milioane de dolari.
În 1946, a fost diagnosticat cu o afecţiune a inimii, care l-a determinat să renunţe rapid la toate angajamentele sale profesionale. Din 1949, s-a pensionat, lăsându-şi copiii la conducerea afacerilor. După o comă de câteva zile, Edward Granville Theodore a decedat pe 9 februarie 1950, în apartamentul său din Edgecliff, la vârsta de 65 de ani. A fost înmormântat la Sydney, unde a avut parte de onoruri de stat. În semn de apreciere, un cartier din Canberra poartă numele Theodore, la fel şi mai multe şcoli australiene, precum şi un orăşel din Queensland.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
