Cum s-a dus lacul Tălăbasca pe Apa Sâmbetei. Povestea unui luciu de apă care a rezistat patru secole, dar a murit după ce l-a „protejat” statul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată acum cea mai mare parte a lacului Tălăbasca FOTO C Crângan
Aşa arată acum cea mai mare parte a lacului Tălăbasca FOTO C Crângan

Arie protejată, respectivul luciu de apă a trecut mai întâi pe mâna unor investitori, apoi a unor custozi desemnaţi de Ministerul Mediului, însă efectul a fost că lacul a secat în proporţie de 75% si s-a ales praful de el.

La circa 40 de kilometri de Galaţi (pe DN25, către Tecuci), între localităţile Tudor Vladimirescu şi Hanu Conachi, aproape de malul Siretului, se află un loc care, cel puţin la o primă analiză, ar putea să fie un colţ de rai pe pământ: lacul Tălăbasca. În acte, luciul de apă are 139 de hectare. Însă doar în acte. În realitate, apa de-abia dacă mai acoperă vreo 50 de hectare, restul fiind, secat, acoperit de stufăriş şi gunoaie, urât mirositor.

Cum s-a ajuns ca aria naturală protejată Tălăbasca (mai exact Arie de Protecţie Specială Avifaunistică, stabilită prin Hotărârea de Guvern nr.1.284 din 31 octombrie 2007) să ajungă o umbră a aceea ce a fost în ultimele secole, vom încerca să desluşim în articolul de faţă.

Atestat documentar la 1660

Oricât ar părea de greu de crezul polderul natural al râului Călmăţui, adică lacul (sau balta) Tălăbasca este atestat adocumentar din anul 1660. În lucrarea sa „Tradiţia, promotoare a pescuitului gălăţean”, Tudose Tatu scrie că, după 1660, „Tălăbeşti ar fi fost situaţi în partea de Est a actualei comune Tudor Vladimirescu, unde exista o Baltă Tălăbasca - cunoscută sub numele de balta Călmăţuiului - Movila Tălăbasca şi o gârlă Tălăbasca, gârlă cu un curs paralel cu al Siretului”.

Acelaşi autor notează însă şi că „înainte de 1658, o parte din cursul râului Bârladului vechi, devenit Bârlăzel în zona din jos, purta numele de Tălăbasca. Era cursul râului ce se vărsa în Dunăre, curs devenit în timp gârlă”, ceea crează o oarecare confuzie în ceea ce priveşte denumirile.

Timp de aproape trei secole, lacul Tălăbasca a fost un punct de referinţă pentru pescarii din judeţele Galaţi şi Vrancea. Chiar dacă apa a fost „în devălmăşie” (adică fără proprietar, fiind în administrarea obştii locale de la Tudor Vladimirescu), ea a găzduit mereu peşte de calitate, fiind foarte apreciată şi productivă.

De altfel, există mărturii scrise că prin 1920 aici funcţiona chiar şi o cherhana, unde se valorifica peştele prins, care apoi era livrat către târgurile Iveşti, Tecuci şi Focşani, semn că expresia „are balta peşte” nu era o simplă vorbă-n vânt la Tălăbasca.

În perioada comunistă, lacul a devenit exploataţie pisciolă cooperativizată, în amintita perioadă fiind ridicate digurile de apărare dinpre Hanu Conchi, dinspre Tudor Vladimirescu, dinspre Siret  şi dinspre calea ferată şi DN 25. Prin anii 70, balta este sectorizată cu diguri pentru a putea controla populaţia piscicolă în regim de crescătorie.

Abandonare, privatizare, renaturare şi apoi exterminare

După Revoluţie, lacul Tălăbasca a revenit în administrarea Primăriei Tudor Vladimirescu, însă numai despre administrare n-a fost vorba. Autorităţile locale a încercat câteva asocieri cu firme private, în vederea unor activităţi piscicole, însă de fiecare dată înţelegerile au eşuat.

Porţiune din Balta Tălăbasca unde mai este ceva apă FOTO C Crângan

Porţiune din lac unde mai este un pic de apă FOTO C Crângan

Marea problemă a lacului era reprezentată de faptul că debitul râului Călmăţui a scăzut permanent după 1990 (pe fondul irigaţiilor din zona Hanu Conachi), aşa că suprafaţa luciului de apă a scăzut permanent. Lovitura de graţie a fost dată de inundaţiile de pe Siret, din 2005, care au făcut praf digurile de la Tălăbasca, moment în care lacul s-a redus la aproximativ 50 de hectare, dintre care 80% are adâncime de doar un metru sau chiar mai puţin.

În 2007, lacul devine arie protejată şi, cel puţin teoretic, ar fi trebuit să renască. Din păcate, nu a fost aşa. Timp de trei ani, de aria protejată nu s-a ocupat nimeni. De-abia în 2010, este dată în custodia Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice (organizaţie cu sediul la Focşani).

De fapt, aceasta a devenit custode peste Tălăbasca la pachet cu situl Natura 2000 Lunca Siretului Inferior prin semnarea Convenţiei nr. 0046/din 23.02.2010. Este de spus că Lunca Siretului Inferior (ROSPA0071) este o arie naturală protejată situată în sud-estul României, în judeţele Brăila, Galaţi şi Vrancea, având o suprafaţă de 36.492 de hectare. Obiectivul de protecţie al acestui sit Natura 2000 îl reprezintă 47 specii de păsări, majoritatea dependente de existenţa zonelor umede.

Cât priveşte rezolvarea problemelor lacului (care din 2012 a început să sece şi mai agresiv) nu s-a ocupat nimeni. Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice anunţa, prin 2014, că va face nişte proiecte pentru ca lacul să fie umplut din Siret. Teoretic, unul dintre proiecte ar fi trebuit să fie funcţiona în 2016, însă nu este nici acum. Nu s-au găsit banii necesari pentru că Ministerul Mediului avea alte priorităţi.

Între timp, Tălăbasca aproape că a secat. Mai are nici 30 de hectare de luciu de apă, iar pescarii spun că nici peşte nu mai e. Apa mică, săracă în oxigen, a devenit o capcană mortală. Parafrazând o veche zicere românească despre risipă, se poate spune că lacul Tălăbasca s-a dus pe Apa Sâmbetei, iar cale de întors nu prea mai există.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite