Ce reguli trebuie respectate cu maşina în zilele caniculare. Greşeala care poate provoca o explozie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Există câteva greşeli banale pe care mulţi şoferi le fac odată cu venirea sezonului cald şi care duc la deteriorarea rapidă sau defectarea unor componente auto şi chiar la riscul producerii unor accidente rutiere grave.

Vă prezentăm mai jos câteva măsuri simple prin care vă puteţi proteja maşina de razele ultraviolete şi efectele căldurii ce pot produce în timp defecţiuni serioase la autovehicul.

Nu lăsaţi maşina în soare

Este de domeniul evidenţei că nu trebuie să parcăm maşina în soare, cu excepţia cazurilor în care nu avem de ales pentru că locurile de parcare la umbră, ca să spunem aşa, sunt deja ocupate. Dacă puteţi parca maşina la umbra unui copac sau a unei clădiri, faceţi-o, chiar dacă veţi fi nevoit să mergeţi pe jos puţin mai mult până la destinaţia dorită.

Protejaţi habitaclul

După cum bine ştiţi, pe fondul poluării şi a reducerii stratului de ozon, efectele razelor solare este din ce în ce mai puternic, iar acest lucru se reflectă, evident, şi asupra maşinilor. Este indicat să avem o folie solară care să protejeze habitaclul de efectul distrugător al razelor ultraviolete când temperaturile depăşesc 30 de grade Celsius. Dacă maşina are în dotare geamuri fumurii, cu atât mai bine. În cazul în care autovehiculul dumneavoastră nu are astfel de dotări, sunt eficiente şi parasolarele, inclusiv cele laterale, pentru că aduc un plus de protecţie.

Completaţi doar cu lichid de răcire, nu cu apă

Sunt conducători auto care nu văd o mare problemă în a pune apă în loc de antigel, însă vara, când temperaturile trec constant de 30 de grade Celsius, acest lucru poate constitui o problemă extrem de serioasă. Şi asta pentru că temperatura de fierbere a antigelului este de 130-140 de grade Celsius, pe când cea a apei este de 100 de grade Celsius. Prin urmare, dacă nu vreţi să vă treziţi că motorul începe să fiarbă când sunteţi pe serpentine, la munte, sau într-un loc izolat, păstraţi mereu o sticlă de antigel în portbagaj şi completaţi lichidul de răcire la nevoie.

Fără spray-uri în maşină

Nu faceţi greşeala să lăsaţi în maşină spray-uri, fie că vorbim de deodorante, odorizante, spray-uri de vopsea, de spumă sau silicon. Într-o zi cu caniculă temperatura în habitaclu se poate apropia de 50 de grade Celsius, iar în aceste condiţii există un risc major ca aceste spray-uri să explodeze, provocând daune importante. Dacă vă deplasaţi cu maşina când se întâmplă acest lucru, puteţi pierde controlul direcţiei pe fondul sperieturii pe care o trageţi şi riscaţi să produceţi un grav accident rutier. Când plecaţi de la maşină, amintiţi-vă să luaţi spray-urile pentru a evita astfel de situaţii neplăcute. Aveţi grijă, de asemenea, ca şi extinctorul să fie pus într-un loc ferit de lumină.

Verificaţi constant instalaţia de aer condiţionat

Pentru mulţi şoferi nu are importanţă dacă instalaţia de aer condiţionat mai are sau nu freon pentru că merg pe principiul că vor deschide geamurile şi astfel rezolvă problema. Ce te faci însă când eşti în oraş pe o căldură insuportabilă şi nu are importanţă dacă deschizi sau nu geamurile? În astfel de momente aerul condiţionat face diferenţa şi chiar te poate salva din situaţii extrem de neplăcute, în sensul în care ţie sau pasagerilor din maşină riscaţi să vi se facă rău de la căldura excesivă. Prin urmare, verifică măcar o dată pe un an la un service autorizat dacă instalaţia de aer condiţionat are suficient freon.

Protejaţi bordul

Parasolarele de parbriz sunt excelente în a anula efectele devastatoare ale căldurii şi razelor ultraviolete asupra bordului maşinii. Dacă lăsaţi autovehiculul în soare, temperatura bordului poate sări de 70-80 de grade şi nu va dura mult până când vor apare crăpăturile. Aceasta va fi însă cea mai mică problemă pe care o veţi avea. În timp, instalaţia electrică şi cea de răcire, dar şi componentele de cauciuc se vor deteriora rapid şi veţi regreta că nu aţi cumpărat un banal parasolar.

Verificaţi filtrul de polen

Nu neglijaţi filtrul de polen. Acesta se încarcă foarte repede cu praf, iar amestecul de polen, frunze şi noroi va forma o mâzgă care va bloca în bună măsură filtrul, astfel că în maşină vom simţi doar un miros urât în loc de aer rece şi curat atunci când dăm drumul la aerul condiţionat. Cel puţin odată pe an verificaţi personal sau la un service autorizat starea filtrului de polen şi dacă este necesar, faceţi şi o igienizare a instalaţiei de climatizare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite