ArcelorMittal Galaţi: Plătiţi ca să renunţe de bună voie la slujbă. Citeşte aici ce sume vor primi siderurgiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 800 de siderurgişti au ajuns să plece. Ei vor primi până la 30.000 de lei, plus între 8 şi 24 de salarii de fiecare. După terminarea noului val de autodisponibilizări, în ArcelorMittal Galaţi vor mai lucra doar în jur 8.000 de oameni.

Peste cinci zile se încheie perioada în care siderurgiştii gălăţeni pot să renunţe la locul de muncă în schimbul unor sume compensatorii care pot ajunge şi până la 50.000 de lei de fiecare, în total.
Sumele pe care le primesc muncitorii pentru a intra de bunăvoie în şomaj variază în funcţie vechimea în muncă şi de ultimul salariu de încadrare şi constau în 8-24 de salarii net, plus sume între 15.000 şi 30.000 de lei.


Înghesuială la înscrieri


Deşi în ArcelorMittal Galaţi au mai rămas doar în jur de 9.000 de angajaţi, aproximativ 10% dintre aceştia doresc să scape de locul de muncă.

„Nu sunt încă date oficiale, pentru că nimeni nu oferă aşa ceva. Însă din informaţiile pe care le avem, cel puţin 800 de angajaţi s-au înscrispe listele de autodisponibilizare", ne-a declarat Gheorghe Tiber, preşedintele Sindicatului Naţional al Metalurgiştilor "Solidaritatea".
Această cifră este una destul de importantă, dacă ţinem cont numărul de angajaţi de pe platforma siderurgică a scăzut deja foarte mult: aproape 18.000 de oameni au plecat de la momentul privatizării încoace.

„Combinatul siderurgic de la Galaţi, care era unul integrat, riscă să ajungă o făbricuţă metalurgică dacă se va continua în acest ritm al reducerilor de personal. După privatizare, s-au pierdut peste 17.500 de locuri de muncă", a explicat şi Mircea Scîntei, preşedintele FSS Metarom România,
Nu se poate spune că ar exista o anumită categorie de angajaţi care să prefere autodisponibilizarea. „Sunt foarte mulţi siderurgişti care vor să primească banii din plăţile şi salariile compensatorii, De la simplii muncitori la lideri de sindicat. Chiar şi chiar unii membri ai conducerii vor să se autodisponibilizeze",
ne-a declarat Gheorghe Tiber.

Se pare că mulţi dintre cei care ar vrea să ia banii şi să plece au lăsat depunerea cererii pentru ultima sută de metri. „Vineri cred că o să-mi depun dosarul. Încă nu sunt hotărât sută la sută. Cred că voi depune cererea de autodisponibilizare, iar cu banii mă voi muta la ţară", ne-a declarat Mihai Câmpean.
În anul 2001, la ArcelorMittal (ex-Sidex) Galaţi erau 27.597 de angajaţi, iar după noul val de plecări vor mai rămâne circa 8.000.
Potrivit conducerii ArcelorMittal, motivele pentru care se fac aceste autodisponibilizări sunt legate în principal lipsa comenzilor, dar şi pentru creşterea productivităţii.

Iată cum se acordă plăţile compensatorii
- Un siderurgist cu vechimea de până în 5 ani: va primi 8 salarii şi suma de 15.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea între 5 şi 10 ani: va primi 10 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea cu vechimea între 10 şi 15 ani va primi 12 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea cu vechimea între 15 şi 20 ani va primi 15 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea cu vechimea între 20 şi 25 ani va primi 18 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea cu vechimea între 25 şi 30 ani va primi 21 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea de peste 30 de ani va primi 24 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite