VIDEO Încălzirea globală condamnă România, în următorii zece ani, atât la secetă cât şi la inundaţii
0Directorul adjunct al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a vorbit la un simpozion desfăşurat la Adjud despre fenomenele climatice extreme din România, în contextul schimbărilor climatice globale.
Astfel, este de aşteptat ca ultima lună a primăverii să fie una normală din punct de vedere termic, dar mai caldă în Sud şi Sud-Est. Totodată, în primele două luni din vară datele estimează ca regimul de temperaturi să înregistreze valori mai ridicate în majoritatea regiunilor ţării, cu un plus pentru zonele de Sud-Est şi Vest, în care cantităţile de precipitaţii vor fi mai mici, sub media climatologică.
Prin urmare, va apare fenomenul de secetă pedologică în Sud-Est şi Vest, zone în care seceta poate fi extremă.
„Va fi foarte important în luna mai distribuţia cantităţilor de precipitaţii, pentru că în condiţii în care putem avea precipitaţii pe secvenţe foarte scurte de timp este posibil să avem excese de umiditate în sol urmate de perioade în care precipitaţiile absente sau nesemnificative să intensifice seceta. Pot fi fenomene extreme, cum ar fi căderi de grindină, vijelii, vânt asociate cu precipitaţii pe scurtă durată”, spune Elena Mateescu, director adjunct ANM.
FOTO: ELENA MATEESCU, director adjunct ANM
Scenariile climatice viitoare estimează însă o diminuare cu 10%-20% în medie a valorilor anuale de precipitaţii, ceea ce înseamnă că dacă astăzi vorbim de un regim pluviometric moderat secetos este posibil în perioada 2020-2030 să ne aşteptăm la un regim pluviometric secetos.
„În contextul încălzirii globale este de aşteptat la o intensificare a fenomenelor meteorologice extreme şi vorbim aici fie de cantităţi de precipitaţii foarte mari, ce pot depăşi 100-150 litri/mp, fie perioade de secetă sau valuri de căldură”, este prognosticul făcut de meteorologi pentru perioada următoare.
Mai puteţi citi:
Cultura de rapiţă, distrusă de secetă. Orzul şi grâul de toamnă sunt, de asemenea, afectate