FOTO VIDEO Primăria Focşani vrea să civilizeze localnicii cu taxe noi. De ce a aruncat edilul o pungă de seminţe pe jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua taxă de habitat ar urma să fie aplicată de la 1 ianuarie şi Primăria Focşani speră să încaseze în plus la bugetul local suma de opt milioane de lei.

De la 1 ianuarie, Primăria Focşani vrea să instituie taxa de habitat, care va fi folosită pentru curăţenia pe drumurile şi locurile publice, pentru întreţinerea sistemului de iluminat public precum şi pentru activitatea de deszăpezire a domeniului public.

Prin urmare, fiecare persoană fizică, minori sau majori, vor plăti 6 lei pe lună, iar toate firmele vor plăti pentru fiecare angajat în parte câte 10 lei pe lună.

Primarul Cristi Misăilă spune că la nivelul instituţiei pe care o conduce s-a făcut o analiză din care a rezultat că, anual, municipalitatea plăteşte în jur de opt milioane de lei pentru serviciile enumerate mai sus, bani pe care acum vrea să-i recupereze de la populaţie.

Edilul a acuzat localnicii că sunt certaţi cu legea bunului simţ şi aruncă mizeriile pe stradă, iar amenzile date de Poliţia Locală nu au fost eficiente. De aceea el speră că această taxă îi va conştientiza pe cetăţeni să fie mai ordonaţi.

"Sunt foarte mulţi cetăţeni din municipiul Focşani certaţi cu spiritul civic. Peste tot aruncă ambalaje, resturi, coji de seminţe, mucuri de ţigară. Am încercat să introducem nişte amenzi, dar nu sunt suficiente. Eu consider prin aceste taxe care să-i includă pe toţi cei care sunt cetăţeni ai acestui municipiu că trebuie să participăm proactiv la întreţinerea curăţeniei. 6 lei pe lună nu e o sumă extraordinară", a spus primarul Cristi Misăilă în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul a vrut să facă şi o demonstraţie privitoare ce înseamnă să faci curăţenie după cineva care aruncă mizeriea şi a aruncat pe jos în faţa ziariştilor, o pungă cu seminţe.

image

Ulterior, a chemat femeia de serviciu, care stătea pregătită la uşă pentru scenariul edilului, să măture.

VIDEO: Dan Palade, Jurnalul de Vrancea

Calculele arată că o familie formată din patru persoane va plăti într-un an aproape 300 de lei pentru taxa de habitat iar o fabrică cu 1000 de angajaţi 120.000 de lei/an.

În Focşani sunt 72.000 de cetăţeni şi 28.000 de angajaţi, iar din colectarea taxei de habitat se vor încasa opt milioane de lei.

Primarul Focşaniului a spus că taxa de habitat există şi în alte oraşe precum Galaţi, Constanţa, Tecuci, Bacău, Sibiu.

image

Acesta a uitat să explice că în oraşele enumerate taxa de habitat înseamnă de fapt taxă de salubritate şi are valori mult mai mici ca la Focşani. Astfel, la la Galaţi 67 de lei de persoană pe an, la Tecuci opt lei de persoană pe lună, la Sibiu 9,23 de lei de persoană pe lună.

În Focşani, localnicii mai plătesc 160 de lei de persoană pe an şi pentru gunoiul menajer.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite