FOTO Pământ de la mormântul din Panciu al scriitorului Ioan Slavici, depus la monumentul din localitatea natală Şiria
0
Primarul oraşului Panciu, Iulian Nica a participat la sfinţirea, de către Înaltpreasfinţitul Timotei Sevicu, Arhiepiscop al Aradului, a monumentului ridicat în memoria scriitorului Ioan Slavici, în cadrul caruia este depus pământ de la mormântul scriitorului, din cimitirul Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din Panciu.
Evenimentul a avut loc cu ocazia manifestărilor dedicate lui Ioan Slavici, derulate sub genericul „Întâlnire de suflet - Şiria cinsteşte înaintaşii“, în comuna Şiria, judeţul Arad.
Vizita delegaţiei păncene, condusă de primarul Iulian Nica, a fost efectuată la invitaţia primarului Valentin Bot şi a Consiliului Local al Comunei Şiria. În cadrul evenimentului au mai avut loc inaugurarea Teatrului de Vară „Ioan Slavici“, dezvelirea bustului lui Sigismund Borlea, amplasat în Parcul Central din Şiria, precum şi un parastas pentru pomenirea înaintaşilor, la Biserica Ortodoxă Şiria.

La „Întâlnirea de suflet“, desfăşurată la Muzeul „Ioan Slavici“ din Şiria au participat reprezentanţi de marcă ai culturii arădene, alături de Nicolae Iotcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Lizica Mihut, preşedintele Consiliului Academic al Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad, Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad, consilierii judeţeni Dorina Chambre şi Garofiţa Popa.

În cadrul evenimentului, domnul Iulian Nica a oferit omologului său din Şiria, domnul Valentin Bot, placheta oraşului Panciu, împreună cu volumele „Sfânta lumină a învăţăturii şi apostolii ei - Istoria şcolii păncene (1856-2011)“, semnat de Mihai Adafini, membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, profesor la Liceul Teoretic „Ioan Slavici“ din Panciu şi „Istoricul Oraşului Panciu“, al autorului Mihai Liviu Adafini. De asemenea, Iulian Nica a dăruit Muzeului „Ioan Slavici“ o icoană cu Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, ocrotitorul lăcaşului de cult şi patronul spiritual al oraşului Panciu.

Domnul Iulian Nica, a evidenţiat faptul că manifestările la care a participat marchează un moment deosebit de important în relaţiile dintre Şiria şi oraşul Panciu, care au, deja, o legătură de suflet, datorată marelui scriitor Ioan Slavici.
„Şiria e locul unde s-a născut, iar Panciu - locul unde a ales să-şi doarmă somnul veşniciei. Ioan Slavici a iubit, la fel de mult, atât Şiria natală, cât şi oraşul Panciu, unde a trăit în ultima parte a vieţii sale. Comunitatea pănceană are un adevărat cult pentru Ioan Slavici, al cărui bust, sculptat în piatră, se află chiar în centrul oraşului. O stradă, dar şi liceul teoretic îi poartă numele. Anual, pe 18 ianuarie, el este sărbătorit cu ocazia Zilelor Liceului «Ioan Slavici». Sunt organizate manifestări culturale, lansări de carte, întâlniri cu personalităţi importante, dar şi spectacole artistice. Tot atunci, dar şi pe 17 august, data trecerii în nemurire a scriitorului, la mormântul acestuia au loc slujbe de pomenire. Nu în ultmiul rând, ca urmare a implementării proiectului european «EDU PANCIU», vom înfiinţa şi «Muzeul Ioan Slavici». Toate acestea demonstrează faptul că, deşi Ioan Slavici nu s-a născut la Panciu, pentru comunitatea locală acesta rămâne un adevărat simbol şi noi suntem mândri de el“, a spus Iulian Nica.

Acesta a afirmat că dorinţa comunităţii pe care o reprezintă este ca, în viitorul apropiat, relaţia dintre oraşul Panciu şi comuna Şiria să fie consolidată prin organizarea unor evenimente culturale şi schimburi de experienţă prin care să evidenţieze respectul şi recunoştinţa pentru moştenirea literară lăsată României de marele scriitor.
