Focşani: (PORTRET) Ionel Simion Constantin este un savant al epigramei

Este profesor de istorie şi îşi ocupă timpul scriind epigrame, rondeluri, fabule şi proză. De asemenea, este un pasionat cinefil.

Profil
Născut. 10 februarie 1946, oraşul Odobeşti, jud. Vrancea
Studii. Facultăţile de Istorie-Arheologie şi Drept, Univ. Bucureşti
Ocupaţie. Profesor Liceul de Arte „Gh. Tattarescu" Focşani
Familia. Căsătorit, doi copii

Citiţi şi: Gheorghe Mocanu este poliţistul din Uniunea Scriitorilor

Epigrama este o specie literară foarte pretenţioasă, care nu se află la îndemâna oricui şi pentru care îţi trebuie nu numai talent, ci şi o vastă cultură.

Un personaj înzestrat cu toate aceste calităţi este focşăneanul Ionel Simion Constantin, profesor de istorie, care se poate lăuda că este deţinătorul unor arme ce s-au dovedit de multe ori necruţătoare cu cei care au fost luaţi în lunetă.

Satira şi ionia fină, preferatele sale

Spune că înclinaţia către acest curent o are din perioada studenţiei, când a publicat în mai multe reviste, amintindu-şi cu plăcere de celebra revistă umoristică „Urzica".

„Am scris poezie, epigrame, rondeluri şi proză. În perioada comunistă am strâns doar literatură de sertar, dar după 1989 am început să public. Am o mare recunoştinţă faţă de redacţia fostului ziar Milcovul, care m-a încurajat să scriu şi să ţin vreo şase ani o rubrică săptămânală de rondeluri ", povesteşte Ionel Constantin.

Stimulat de succesul de care s-a bucurat, în 1999 a participat la un festival naţional de umor, pe care l-a câştigat fără drept de apel. Consideră că umorul face parte din fiinţa poporului român.

„Umorul te ajută să treci peste clipele grele şi de aceea, mai ales în ziua de azi, avem nevoie de umor", spune Constantin.

Este o enciclopedie ambulantă

Aşa este caracterizat Ionel Constantin de către cunoscuţi, pentru că înglobează cunoştinţe din vaste domenii. Acest lucru l-a ajutat în urmă cu mulţi ani să câştige concursul de cultură generală „Robingo".
Crede fără discuţie că ar fi ajuns şi în finala concursului „Vrei să fii milionar?" dacă nu s-ar fi confruntat cu o problemă tehnică.

„Am fost singurul care am ştiut răspunsul la întrebare, numai că nu am apăsat pe butonul Enter cum mi se spusese în regie şi am fost descalificat. E unul dintre regretele vieţii mele, pentru că eram pregătit să câştig. Acum, după ce am învăţat să mânuiesc calculatorul, dau Enter şi când nu trebuie", spune glumind profesorul.

Ca dascăl, spune că are o relaţie foarte bună cu elevii, fiind adeptul stilului colocvial, astfel încât liceenii să aibă de învăţat de la ora de istorie.

Profesorul Constantin nu a vrut să încheie fără să-şi exprime gratitudinea faţă de câteva personalităţi din cultura vrânceană.

„Corneliu Fotea, Valeriu Anghel, Puiu Siru, Dumitru Pricop, epigramistul Sava Francu sunt doar câţiva din cei care au crezut în mine şi m-au onorat cu prietenia lor, iar eu le sunt profund îndatorat", conchide Ionel Constantin.

Întrebări şi răspunsuri

De ce vă semnaţi Ion Săracu?

Primele mele rondeluri pe care le-am scris au avut o tentă de revoltă, de protest împotriva sistemului, a îmbogăţiţilor peste noapte, astfel că am ales un pseudonim care să se potrivească posturii de om de rând. Aşa am ajuns să semnez cu Ion Săracu. Şi azi mă salută oamenii pe stradă „Ce mai faci măi, Săracule?"

Ne spuneţi şi nouă o epigramă?

Trecut-au ani de când tot scriu/Catrene ce împung cu acul/Aşa s-a vrut un „zavergiu"/Cel ce-a semnat Ion Săracu. Am o epigramă şi pentru redacţia voastră: „Sunt mulţi acei care susţin/Că Adevărul e în vin./Redacţiei, pentru-nceput, / Îi recomand...lapte bătut.

Ce-i place

Sunt un fan al cinematografiei, al marilor actori. Ca să zic aşa, mănânc filme pe pâine şi sunt la curent cu aproape tot ce ţine de acest domeniu. Am drogul lecturii, fiind posesorul unei biblioteci care numără peste două mii de volume. De asemenea, îmi place istoria artelor, în special pictura.

Ce nu-i place

Nu pot să sufăr oamenii cu două feţe. Nu-mi place impostura, diletantismul. Mă şi mir cum nişte oameni, neica nimeni, au avut curajul să acceadă la nişte funcţii ştiind că e căciula prea mare pentru ei.