Reţete speciale de tochitură oltenească şi mâncare de gutui preparate de bucătarul care a gătit pentru Regelui Mihai şi pentru preşedinţii României
0Celebrul bucătar din Craiova care a gătit pentru Regele Mihai, dar şi pentru preşedinţii României, ne învaţă cum să gătim două preparate olteneşti: mâncare de gutui şi tochitură oltenească.
Bucătarul Ducu Paraschiţa ne recomandă tochitura oltenească, care poate fi servită cu palincă şi mămăliguţă, dar şi mâncarea de gutui. Ambele reţete sunt uşor de preparat.
Tochitura oltenească.
Ingrediente:
-750 grame carne de porc
-500 grame de ceapa
-100 grame de untură
-50 grame de usturoi
-50 grame de bulion
-25 grame de ardei iute pisat
-100 ml de vin alb sec
-50 grame de sare
Mod preparare:
Carnea se taie bucăţele şi se pune la prăjit în untură fierbinte. Ceapa se toacă mărunt, iar când carnea este gata se amestecă împreună. Se adaugă apoi bulionul şi se stinge cu apă. Se lasă la fiert şi se potriveşte punând sare după gust.
Usturoiul se toacă mărunt şi se adaugă fierturii împreună cu piperul, ardeiul pisat şi se mai fierbe timp de câteva minute, după se adaugă vinul şi se lasă la infuzat timp de 10 minute.
Tochitura oltenească se serveşte cu mămăliguţă şi se asezonează cu palincă sau vin rose.
Mâncare de gutui este un preprat simplu şi este pe placul oltenilor.
Ingrediente:
-4 gutui
-4 linguri de zahar
-1 lingură de făină şi ulei
Mod de preparare:
Gutuile de spală şi se taie în patru şi se curăţă de cotoare, iar apoi de taie felii, care se prăjesc în ulei încins şi se scot apoi pe o farfurie.
În uleiul încins de caramelizează zaharul, apoi se stinge cu o cană de apă şi se lasă la fiert 5 minute. După se adaugă făina amestecată cu o cană de apă, iar în momentul în care compoziţia dă în clocot se pun feliile de gutui şi se mai lasă la foc mic 10 minute. Mâncarea de gutui se serveşte caldă.
Cine este Ducu Paraschiţa
Ducu Paraschiţa, în vârstă de 42 de ani, din Craiova, este cunoscut ca bucătarul care a gătit pentru Regele Mihai, dar şi pentru preşedinţii României. Povestea de succes a vestitului bucătar a început la vârsta de 18 ani. Talentul şi pasiunea pentru gastronomie l-au transformat în cel mai apreciat maestru în arta culinară.
„Emil Constantinescu este un pic mai pretenţios. Îmi aduc aminte că mi-a cerut fructe de mare şi creveţi. Cu Traian Băsescu am avut un moment mai aparte: din cauza emoţiilor i-am scăpat farfuria cu sarmale în poală. M-am gândit atunci că o să fiu certat, însă actualul preşedinte a început să râdă, iar imediat am trecut peste acest moment. Ion Iliescu este un alt şef al statului pentru care am avut plăcerea să gătesc. Mi-a cerut mazăre cu sos de piper şi muşchi de vită. Este foarte important pentru un bucătar să aibă în palmares astfel de nume. Practic, este ca o carte de vizită pentru mine“, a mai povestit Paraschiţa. Bucătarul a făcut mâncare şi pentru Regele Mihai, în 2008, la un restaurant cunoscut din Craiova.