VIDEO Aşa arată noul spital militar de campanie, instalat pe stadion, pentru pandemia COVID-19
0Spitalul militar de campanie care a fost instalat la Constanţa, pe Stadionul Portul de pe Bulevardul 1 Mai (zona Gării), va prelua cazurile uşoare şi medii de pacienţi COVID-19.
Spitalul militar de campanie ridicat pe Stadionul Portul din Constanţa va găzdui cazurile uşoare şi medii de pacienţi cu coronavirus. Scopul facilităţii medicale este de a descongestiona Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, principala unitate medicală care preia deocamdată toate cazurile de coronavirus.
Spitalul de campanie este obiectiv militar şi poartă denumirea de „Sistem Medical Modular de Intervenţie şi Tratament” (SMMIT) de la Constanţa. A fost cumpărat de Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale, din Olanda. Suma de achiziţie nu a fost precizată.
Locotenent-colonelul Nicolae-Cătălin Boca este medicul militar care va coordona activitatea integrată a acestui ansamblu medical de la Constanţa.
„Sunt 6 corturi a câte 8 paturi cu separatoare între ele. Alte 3 paturi vor fi într-un salon de la intrare. Vor exista totodată şi 4 paturi de Terapie Intensivă pentru cazurile care se agravează.
Spitalul are 20 concentratoare de oxigen (pentru purificarea aerului) şi 6 ventilatoare (asistenţă respiratorie pentru pacienţii care au nevoie).
Corturile au încălzire, curent electric, aer condiţionat de nivel militar. Mâncarea pentru pacienţi va fi adusă porţionată, Statul Major al Forţelor Navale şi Spitalul Militar Constanţa urmând a se pregăti de prepararea şi de livrarea hranei“, a declarat lt-col. Nicolae Cătălin Boca.
Spitalul militar de campanie pentru Constanţa, instalat pe Stadionul Portul Foto Sînziana Ionescu
Personalul medical va fi format din cadre de la Spitalul Militar, Spitalul Clinic Căi Ferate şi Centrul de Medicină Navală Constanţa. Ministerul Apărării Naţionale a angajat deja personal medical de pregătire medie (asistenţi medicali), pe o perioadă temporară, pentru deservirea acestui spital de campanie de la Constanţa.
Angajările temporare se fac în mai multe oraşe ale ţării, unde este nevoie. Astfel, sunt disponibile funcţii de medici în diferite specialităţi (boli infecţioase, epidemiologie, pneumologie, medicină de urgenţă, medicină de laborator, anestezie şi terapie intensivă, radiologie şi imagistică medicală, igienă, medicină internă, medicină de familie), asistenţi medicali şi farmacişti, în spitalele militare, institutele şi centrele medicale ale MApN, din Bucureşti, Braşov, Craiova, Cluj-Napoca, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara.
Instalarea formaţiunii medicale a Sistemului Medical Modular de Intervenţie şi Tratament (SMMIT) de la Constanţa, cu o capacitate de 55 de paturi, a fost finalizată luni, 30 martie. Rolul acestei formaţiuni este de a trata cazurile uşoare şi medii de COVID-19, pentru descongestionarea altor unităţi medicale, spitale din zona Dobrogei.
Marţi, 31.03.2020, a ajuns, la Constanţa, cel de-al doilea convoi militar cu materialele necesare pentru instalarea taberei de carantinare a SMMIT Constanţa, iar lucrările de asamblare şi montare a zonei de izolare şi triaj (150 paturi), continuă în jurul formaţiunii medicale modulare de tratament, pe Stadionul Portul. Militarii din forţele navale şi terestre se ocupă de montarea unităţii medicale, iar autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice, operatorii economici şi alte entităţi juridice din Constanţa sprijină MApN, pentru asigurarea facilităţilor necesare funcţionării SMMIT.
Spitalul militar de campanie pentru Constanţa, instalat pe Stadionul Portul Foto Sînziana Ionescu
După terminarea activităţilor de montare şi operaţionalizarea logistică, va urma operaţionalizarea medicală care prevede dotarea cu aparatură medicală a facilităţii medicale şi obţinerea acreditării/avizării a SMMIT Constanţa de către Ministerul Sănătăţii.
„În conformitate cu Ordonanţa Militară nr. 04 şi cu ordinul de acţiune al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa trece în coordonarea MApN, în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor / Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, iar activitatea de asistenţă medicală a bolnavilor din cadrul structurii comune constituită din facilităţile SMMIT şi cele ale Spitalului CF Constanţa va fi asigurată de personal medical şi de suport din MApN împreună cu personalul Spitalului Clinic CF Constanţa, sub comanda unui medic militar, desemnat de MApN“, a transmis MApN.
Pe aceeaşi temă: