Povestea motocicletei proiectate şi construite în penitenciar de intelectualii închişi la Aiud. Au folosit motoare americane reciclate
0În închisoarea Aiud, unde erau încarceraţi cei mai mari „duşmani ai poporului“, a funcţionat în perioada 1949 – 1963 o unitate de producţie în domeniul metalurgiei şi lemnului. De departe, cel mai cunoscut produs al fabricii de la Aiud rămâne o motocicletă proiectată şi realizată de deţinuţi.
Statul comunist, aflat sub ocupaţie rusească, a vrut să arate ruşilor cum deţinuţii sunt educaţi prin muncă. Dacă în sud-estul ţării munca se reducea la tăierea stufului, la Aiud s-a înfiinţat în anul 1949 o secţie-fabrică, în cadrul căreia deţinuţii au proiectat şi executat proiecte de utilaje şi maşini unelte pentru prelucrarea lemnului şi a metalului. În această perioadă, aflăm de la Memorialul de la Sighet, s-au realizat maşini de robotat, de frezat, de găurit orizontal şi vertical, de polizat, un strung universal de copiat şi o presă hidraulică de presat la rece, la o presiune de 120 atmosfere.
Una dintre cele mai fanteziste comenzi a venit de la Direcţia Generală a Penitenciarelor, fiind vorba de proiectarea şi fabricarea unei motociclete. Spre surprinderea generală, comanda a fost realizată în perioada 1954 – 1955 de un grup format din trei ingineri de specialitate aeronautică. La fabricarea ei au muncit 40 de deţinuţi.
Ing. Adrian Stambulianu era un fost director tehnic la uzinele IAR Braşov. El a proiectat ideea generală de construcţie, calculele de rezistenţă. Ing. cdor. Constantin Nicolau, fost director al Aeronauticii Militare, a fost responsabil cu proiectarea cutiei de viteze şi a ambreiajului. Ing. Sorin Tulea, fost inginer la Serviciul de încercări avioane din uzinele IAR Braşov a realizat desenele de execuţie. Materialele necesare fabricării motorului au fost extrase din piesele a două motoare de aviaţie Wright şi Cyclone, de fabricaţie americană.
Motocicleta se află acum la Memorialul Sighet, fiind pusă la dispoziţia expoziţiei de ing. Sorin Tulea.
Mai multe amănunte despre produsul-unicat realizat după gratii aflăm din cartea inginerului Tulea „Amintiri din războaie neterminate“. Condamnat pentru că luptase pe frontul de est, el a primit o condamnare de 16 ani de închisoare.
Într-o bună zi, cei trei ingineri au fost chemaţi de directorul penitenciarului care i-a întrebat dacă ar putea să construiască o motocicletă în fabrica penitenciarului. Ei au răspuns pozitiv, însă au cerut o listă de materiale. Spre surprinderea lor, tot ce-au cerut li s-a pus la dispoziţie. Odată finalizată, rodajul a fost făcut în curtea închisorii, sub aplauzele celorlalţi deţinuţi.
Un leu pe zi, plata în fabrica de la Aiud
Din octombrie 1948 şi până în noiembrie 1949, au intrat în Penitenciarul Aiud un număr de 4.009 deţinuţi politici. Munca în fabrică nu era uşoară. Grigore Caraza povesteşte în cartea „Aiud însâgerat“ cum erau trimişi deţinuţii în fabrică:
„Într-unul din saloanele secţiei a II-a, se aflau mai mulţi intelectuali care aveau statut de bolnavi cronici, îndeosebi bătrâni, dar şi tineri cu puterile sleite, ajunşi la limita neputinţei. În toamna anului 1952, căpitanul Dorobanţu, comandantul închisorii, urmat de ofiţerul de serviciu şi mai mulţi gardieni, a trecut prin celule pentru a-i scoate la muncă pe deţinuţii care păreau mai puţin bolnavi.
Intrând în salonul respectiv, a ordonat ca bolnavii să se aşeze pe două rânduri, faţă în faţă, aşa încât să-i poată analiza cu atenţie.
- Ce boală ai? îl întrebă pe primul.
- Sunt bolnav de inimă.
- Şi eu sunt bolnav de inimă! zise Dorobanţu, făcându-i semn gardianului să îl ia în primire.
- Cum te cheamă şi ce boală ai?
- Sunt bolnav de ficat.
- Şi eu sunt bolnav de ficat! Ieşi în p.... mă-tii în fabrică!
Aşa trecea de la un deţinut la altul şi, după ce afla diagnosticul fiecăruia, Dorobanţu replica invariabil: «Şi eu sunt bolnav! Ieşi în p... mă-ti în fabrică!»
Către sfârşitul celor două şiruri de bolnavi, era Cristofor Dancu, un tip cu fizicul
neplăcut, dar de o inteligenţă sclipitoare. Fusese ziarist de mare talie la «Universul» lui Stelian Popescu şi la «Curentul» lui Pamfil Şeicaru, apoi călugăr, licenţiat în Teologie şi în Drept.
Cu toate că Dorobanţu îl ştia foarte bine, îl întrebă cu acelaşi nezdruncinat dispreţ:
- Tu ce boală ai?
- Eu sunt nebun, domnule comandant!
- Şi eu sunt nebun, Dancule!
Ironia biciuitoare a deţinutului parcă îl înecă pe Dorobanţu, cel năpădit până atunci de toate bolile pământului. Se dezmetici în râsetele din salon:
- Îââăă!!! F...-ţi Dumnezeii mă-tii, Dancule! Ieşi în p.... mă-tii afară! Schiţă un gest pentru a-l lovi cu piciorul în spate, dar Dancu se feri cu abilitate.
Înfuriat peste măsură pentru că şi gardienii au cutezat să râdă, Dorobanţu se întoarse brusc, renunţând la a mai merge prin celelalte saloane“.
Şi luptătorul anticomunist a muncit în fabrica închisorii de la Aiud, povestind că primea 1 leu pe zi: „Muncisem în Aiud, în fabrica închisorii, din mai 1951 până prin octombrie 1953, şi toată agoniseala mea în numerar se ridica la circa 250-260 de lei. Dacă cineva îşi poate imagina, atât îmi mai rămăsese din banii pe care îi realizasem în doi ani şi cinci luni de muncă în Aiud! Cu atât am rămas după ce, din câştigul mizerabil obţinut, circa 1 leu pe zi, mi-am plătit mai întâi temnicerul, adică pe cel care mă lovea, mă izola, mă tortura şi chiar avea puterea să dispună de propria-mi viaţă! Pare un paradox, dar în România comunistă faptul era la ordinea zilei. Deci, aceasta era toată averea mea la acea oră, plus zdrenţele de pe mine - ceea ce mai rămăsese după aproape 8 ani de osândă“.
Vă mai recomandăm:
EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini
Se încarcă comentariile...
