Păcatele Înalt Prea Misoginului Teodosie, un arhiepiscop cu convingeri de Evul Mediu
0Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, continuă să vorbească despre femeie ca despre un „păcat“, considerând că „dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”. Derapajele înaltului ierarh al Bisericii Ortodoxe Române sunt taxate nu doar de societatea civilă, ci şi de clerici ortodocşi, dar şi catolici.
Chiar în ziua în care era marcată Ziua egalităţii de şanse între cele două sexe, ierarhul Tomisului a vorbit despre „slăbiciunile“ şi „păcatele“ femeii, explicând de ce reprezentantele sexului frumos nu pot avea acelaşi statut ca urmaşii lui Adam. ÎPS Teodosie a spus că nu se poate vorbi despre discriminare, deşi femeia nu are rol important în Biserică, deoarece aceasta este condiţia ei. „Sigur că nicio femeie nu poate fi preot. De ce? Pentru că aceasta este condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia. Ea a început păcatul şi, iată, se află cu această neputinţă pentru că, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că, dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti care le-a zis înainte de păcat: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul“. Mergând pe aceeaşi linie, Teodosie spune că păcatul originar al Evei, acela de a muşca din fructul cunoaşterii, i-a sortit o viaţă în chinuri. „Ei nu îşi cunoşteau intimităţile înainte de păcat, erau îmbrăcaţi în har strămoşii noştri şi atunci femeii i s-a spus «În dureri vei naşte fii». Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri“, a spus înaltul ierarh la emisiunea „Dialog duhovnicesc“ de la Radio Dobrogea.
Legenda izgonirii din Rai
Nu este prima dată când ÎPS Teodosie vine cu propria sa versiune despre legenda lui Adam şi a Evei. La o slujbă din Postul Paştelui, el le-a povestit credincioşilor propria sa versiune privind legenda izgonirii din Rai a lui Adam şi a Evei. „Cum a invidiat Satana pe strămoşii noştri şi de aceea i-au ispitit. Când a întrebat Diavolul în chip de şarpe pe Eva «Voi de ce nu mâncaţi din toţi pomii Raiului?», ea i-a răspuns: «Noi putem să mâncăm din toţi, dar din pomul cunoştinţei, binelui şi al răului ne-a spus să nu mâncăm că vom muri». În loc să reţină ceea ce a spus Dumnezeu, Satana a venit cu o îmbiere vrednică de luat în seamă: «Nu veţi muri, dar veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul». Şi aşa, înşelată, Eva a gustat şi a dat şi bărbatului său, din curiozitate, că femeile sunt mai curioase. Şi atunci au căzut amândoi“.
De altfel, Biserica Ortodoxă are reguli clare în privinţa urmaşelor Evei. Astfel, conform dogmelor, o femeie care este în perioada menstruaţiei sau în lăuzie nu are voie să intre în biserică. Odată cu predicarea Evangheliei, femeia a dobândit un nou statut, fiindu-i recunoscută demnitatea umană şi egalitatea în plan spiritual şi social cu bărbatul. Însă, tradiţia învechită, care îşi are originile în Vechiul Testament, s-a perpetuat până în zilele noastre.
De la "păcătoasă“ la "dar al lui Dumnezeu“
Dacă ierarhul Tomisului interpretează în acest fel Biblia, în schimb, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, arată că „Sfântul Apostol Pavel spulberă pentru totdeauna mentalitatea din bătrâne veacuri, că femeia ar fi inegală bărbatului“. Mai mult decât atât, el vorbeşte despre rolul importat al femeii, pe care o numeşte „fiinţă dumnezeiască“, „minune“ şi „dar al lui Dumnezeu“, spunând că nu „ne este îngăduit s-o considerăm obiect de batjocură“, conform unei postări pe pagina sa de Facebook cu titlul „Femeia, Înger pe pământ!“.
„Nu ascund bucuria ce mă cuprinde când am prilejul să scriu despre Femeie! Am mai scris despre această fiinţă dumnezeiască! Femeia, ca dar al lui Dumnezeu! Era trecut de miezul nopţii, atunci ca şi acum, când scriu despre minunea numită femeie. Atunci am scris printre lacrimi! Nici nu se putea altfel! Erau de faţă: Maica Domnului, mama mea, toate mamele şi toate fetele din lume! Atunci am scris despre întreita lucrare a Femeii: de Soţie, Mamă şi Gospodină!“.
În aceeaşi notă de dragoste faţă de femeie, el continuă: „Acum voi încerca să scriu despre o altă minune, cea a răsplăţii întreite făcută de Dumnezeu Femeii prin aceea că: Au aflat cele dintâi despre Învierea lui Iisus Hristos; au văzut cele dintâi pe Iisus Cel înviat din mormânt şi au dus cele dintâi vestea cea mare a Învierii lui Iisus, chiar ucenicilor Săi! Cum să nu rămâi fermecat de aşa curaj, credinţă şi dragoste manifestată pentru Iisus Învăţătorul şi Părintele iubitor? Femeile purtătoare de mir au rămas în istoria lumii ca cele mai curajoase şi devotate fiinţe ca şi mamele noastre, ca şi soţiile devotate chemării speciale şi gospodinele care ţin în mâini şi pe umerele lor destinele omenirii!”, a scris IPS Calinic Argeşeanul.
"Noi îl iubim pe PS Teodosie“
Dacă femeia a păcătuit încă de la apariţia sa pe Pământ, nici botezarea unui copil catolic de către o familie de ortodocşi nu este o faptă mai puţin gravă în ochii arhiepiscopului Teodosie. La aceeaşi emisiune duhovnicească, ÎPS Teodosie a fost întrebat ce este de făcut în cazul unor ortodocşi care au botezat într-o familie de catolici. „Au făcut un lucru rău, greşit, mă mir că i-au acceptat catolicii. De aceea, să se spovedească şi să se căiască pentru acest păcat, să-şi primească un canon”, a precizat ierarhul Tomisului.
Părintele Francisc Doboş, fost purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolică Bucureşti, a reacţionat la afirmaţiile făcute de arhiepiscopul Tomisului. „Noi îl iubim pe PS Teodosie. Sunt ferm convins că şi Preasfinţia sa ne iubeşte. Doar suntem creştini. PS. Nu mai fiţi atât de duri cu el“, a scris preotul catolic pe pagina sa de Facebook, dându-i o lecţie de morală creştină.
De altfel, nu este pentru prima dată când IPS Teodosie şi-a atras oprobiul public din partea catolicilor şi nu numai al lor atunci când a făcut remarci nepotrivite pentru un slujitor al Bisericii secolului XXI. Întrebat de un român din străinătate dacă poate merge la o biserică catolică întrucât în zona unde locuieşte el nu este una ortodoxă, Teodosie i-a spus că este „mare păcat“ şi că trebuie neapărat să găsească una ortodoxă, chiar dacă este rusească sau sârbească.
BOR: Femeia, "coroana Creaţiei“
Derapajele lui IPS Teodosie au rămas, de multe ori, netaxate de conducerea Bisericii Ortodoxe Române, însă credincioşii au reacţionat violent pe paginile de socializare. Şi de această dată, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR spune că „nu există o poziţionare a Patriarhiei Române fata de orice formulare absconsă a cuiva din Biserică. Ar fi un prea mult. Eu nu sunt purtătorul de cuvânt (explicativ) al fiecărui ierarh din România“, transmite Vasile Bănescu.
Din punctul său de vedere, este inutil de explicat că „nu există absolut nicio nuanţă de inferioritate a femeii faţă de bărbat în curata Revelaţie biblică“. „Fiind creată ultima, la capătul unui crescendo al iubirii şi înţelepciunii divine care aduce lumea la existenţă, femeia poate fi numită fără rezerve «coroană a Creaţiei», păcatul neascultării de Dumnezeu (ca ratare existenţială a consolidării depline a libertăţii) fiind, în mod egal, unul comun femeii şi bărbatului. Amândoi au însă vocaţia rugăciunii („perpetue”) şi a îndumnezeirii tot în mod perfect egal. Cum altfel?“, se întreabă reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române.
„Astăzi, la mare distanţă istorică de buna, reflexa înţelegere a textului şi contextului biblic dobândită prin cunoaşterea credinţei şi a culturii ramificate, contează însă enorm nuanţele oricărei formulări publice în zona hermeneuticii biblice, mai ales în cazul unor subiecte uşor interpretabile pe partitura socială actuală. Aceste nuanţe şi referinţe contextuale sunt absolut necesare pentru înţelegerea clară, lipsită de confuzii a mesajului creştin autentic, care astfel înţeles nu poate niciodată răni sensibilităţi, ci doar vindeca suspiciuni, mofturi ideologice sau crase neînţelegeri ivite din ignoranţa religioasă“, a completat Vasile Bănescu.
Reclamat la CNCD pentru comentariile la adresa femeilor
Asociaţia VeDem Just a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în urma declaraţiilor făcute de ÎPS Teodosie Petrescu cu privire la femei, afirmaţii pe care le consideră discriminatorii. Membrii asociaţiei solicită CNCD constatarea comiterii contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 15 din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
„Ţinând cont de eforturile la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene, de implementare a strategiilor de promovare a drepturilor şi combatere a discriminării de orice natură, considerăm că este foarte important ca declaraţiile şi informaţiile emise de reprezentanţii instituţiilor şi entităţilor publice să conţină informaţii corecte, neutre, de susţinere a acestor drepturi, iar comunicările în spaţiul public să nu se transforme în incitare la discriminare de orice fel“, se arată într-un comunicat al asociaţiei.
Ierarhul care l-a înviat de două ori pe Iisus
Figură controversată a Bisericii şi sursa „Mache“ a Securităţii, conform dosarului aflat la Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ÎPS Teodosie şi-a permis întotdeauna să sfideze legea lumească şi pe cea a clericilor. Anul trecut, de Paşte, a ţinut o a doua Înviere la Constanţa, nu a purtat niciodată mască, a organizat pelerinaje şi procesiuni religioase, i-a împărtăşit pe credincioşi cu aceeaşi linguriţă şi, mai nou, a afirmat că vaccinul autentic este Sfânta Împărtăşanie. Când s-a pus în discuţie schimbarea modului în care sunt botezaţi copiii, după decesul bebeluşului de la Suceava, arhiepiscopul Tomisului s-a opus spunând că nu pot fi schimbate canoanele vechi de peste 1.000 de ani.