Misterele lui Ovidius, după 2.000 de ani: de ce a fost exilat printre „barbarii“ din Tomis şi unde a fost înmormântat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest an se împlinesc 2.000 de ani de la moartea lui Publius Ovidius Naso, poetul exilat la Pontul Euxin. Locul în care a fost înmormântat marele poet al Antichităţii rămâne un mister.

Constănţenii, urmaşii vechilor localnici de la Tomis, pe care Ovidius îi numea „barbari“, au dat numele marelui port universităţii şi unui liceu din oraş. Insula de pe lacul Siutghiol îi poartă numele.

  

Publius Ovidius Naso s-a născut la 20 martie 43 î.Hr la Sulmona şi a murit în anul 17 d. Hr la Constanţa, în vechiul Tomis. În anul 8 î.HR, pe când poetul se afla pe insula Elba, împăratul Octavian Augustus a semnat actul de exilare a lui Ovidius. A fost îmbarcat pe o corabie şi a părăsit Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată.

Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut ceea ce nu trebuia să vadă – incestul împăratului cu fiica sa. 

Când a murit Ovidius, oraşul Tomis era foarte mic. „O cetate la marginea lumii“, spune muzeograful Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă al Constanţei. „Tomisul nu era colonie romană, ci doar un centru de comerţ. La vremea aceea, mai importantă era Histria“, spune ea.

Misterul Tomisului: mormântul lui Ovidius

Un om de vază, aşa cum era Ovidius, ar fi trebuit să fie înmormântat în apropierea zidului de incintă al cetăţii. În acea vreme, zidul cetăţii era la nord de piaţa Ovidiu de astăzi. Însă Tomisul a evoluat spectaculos în secolele următoare, iar în perioada romană, zidurile sale ajungeau până la intersecţia străzilor Mircea cu bulevardul Ferdinand şi până în apropiere de poarta 3 a Portului Constanţa. Astfel, există pericolul ca mormântul să fi dispărut, sunt de părere arheologii. 

În semn de cinstire, dobrogenii i-au ridicat o statuie în piaţa care îi poartă numele. A fost realizată din bronz de italianul Ettore Ferrari, în 1887. La dezvelirea ei a participat cel dintâi prefect al Constanţei, Remus Opreanu, cel care iniţiase „Comitetul pentru statuia lui Ovidiu“. 

Serbarea a fost prezidată de ministrul Instrucţiunii Publice, Dimitrie Sturdza. La inaugurare au fost de faţă autorităţi locale, deputaţi şi senatori, intelectuali din toate părţile ţării, precum şi locuitori ai Constanţei, care au umplut până la refuz Piaţa Independenţei. 

FOTO Misterul lui Ovidius. Poetul, surghiunit la Pontul Euxin pentru un scandal secret al Romei
FOTO Misterul lui Ovidius. Poetul, surghiunit la Pontul Euxin pentru un scandal secret al Romei

Chipul lui Ovidius a fost realizat după o stampă veche, întrucât nu au existat imagini cu chipul marelui poet latin. Poetul este sculptat în poziţie meditativă, îmbrăcat în togă romană. Epitaf pe statuia din vechiul Tomis îi sunt propriile versuri trimise din exil soţiei sale: „Sub astă piatră zace Ovidiu / Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată / Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”. 

În discursul său, Remus Opreanu a spus că ceea ce a făcut ca vechiul Tomis, un oraş neînsemnat de frontieră din Imperiul Roman, să trăiască în veci iubit şi venerat în memoria tuturor, este faptul că aici şi-a petrecut exilul, suferind şi plângând, în nemuritoare versuri, Ovidius, „una din gloriile lumii antice“

În cursul ocupaţiei germano-bulgare (1916-1918) statuia a fost dată jos de pe soclu de armata bulgară, pentru a fi luată ca pradă de război. Mai mulţi ofiţeri germani s-au opus, iar statuia a fost repusă pe soclu în 1918. O replică identică este amplasată, din 1925, şi în Sulmona, oraşul unde s-a născut Ovidius. 

Legenda Insulei lui Ovidiu

O tradiţie locală este legată de lacul Siutghiol, din apropierea Constanţei, care era numit de localnici Lacul lui Ovidiu, iar mica insulă din mijlocul lui Insula lui Ovidiu. Această tradiţie a fost materializată de primii ofiţeri topografi români între anii 1880 – 1884.

De originea numelui acestei insule se leagă şi o legendă, aflăm din „Legende dobrogene“, volum apărut în 1946 şi scris de  T. Cergău şi E. Papazissu. Când Dumnezeu şi Sf. Petru umblau pe pământ, într-o seară au ajuns într-un sat cu oameni răi, care au refuzat să le dea adăpost şi hrană. 

Mai mare în satul acela era un străin venit din depărtări, tocmai de la Rîm, care se numea Ovidiu. El avea un suflet bun şi o minte tare isteaţă. Ovidiu era în gazdă la o văduvă bătrână şi săracă, singura ei avere fiind o vacă stearpă. Femeia le-a oferit adăpost, dar nu avea ce să le dea de mâncare. Atunci ei i-au spus să mulgă vaca cea stearpă, care, în mod miraculos, a umplut cu lapte toate vasele din casă. 

A doua zi, străinii au dispărut, iar satul, cu excepţia casei văduvei, se găsea sub un lac de apă dulce şi albă ca laptele. Văzând acest lucru, bătrâna a sus: „Cheamă repede pe Ovidiu, să vadă şi el minunea. Acesta, văzând minunea, a încremenit pe loc şi s-a prefăcut într-o statuie, iar locul unde au fost casa şi ograda văduvei poartă numele de Insula lui Ovidiu“. 

Mormântul lui Ovidius nu se ştie unde se află. „Probabil că l-am descoperit, dar nu am ştiut că era al lui“, spun istoricii. Nu se ştie dacă marele poet a fost incinerat sau doar înmormântat. La vremea respectivă, în secolul I, erau două rituri de înmormântare: de incineraţie şi de inhumaţie, spun experţii arheologi. Fiecare alegea modul de înmormântare în funcţie de credinţa lui. 

Constanţa, sub ocupaţie germano-bulgară: statuia lui Ovidius, dată jos de pe soclu, cazinou şi hoteluri bombardate
Constanţa, sub ocupaţie germano-bulgară: statuia lui Ovidius, dată jos de pe soclu, cazinou şi hoteluri bombardate

Constanţa, în Primul Război Mondial Arhivă arh. Radu Cornescu

Versuri Publius Ovidius Naso

„Când însă vine iarna cea tristă şi cumplită,

Şi geru-mbracă ţara în albul lui veşmânt

Şi când la miazănoapte e crivăţ şi ninsoare

Atunci să-i vezi pe barbari de viscol doborâţi!

Nici soarele, nici ploaia nu pot topi zăpada,

Şi crivăţul o-nghiaţă; ea-n veci nu se mai ia;

Nu s-a topit cea veche şi vine alta nouă

Şi-n multe părţi rămâne omăt din dou ierni.

Şi-aşa de tare-i vântul, că dezgoleşte case

Şi turnurile nalte le surpă la pământ.

Atunci, de frig, barbarii îşi pun pe ei cojoace,

Îşi pun iţari, nu-şi lasă decât obrazul gol

Iar ţurţurii de gheaţă le zuruie în plete,

De albă promoroacă ascânteie barba lor.

Aice vinu-ngheaţă şi el păstrează chipul

Ulciorului, şi nu-l bei, ci-l fărâmi în bucăţi

Când crivăţul sălbatic, cu aspra lui suflare,

Îngheaţă apa mării ori Istru-n volburat

Indată ce s-aşterne câmpia cea de gheaţă,

Dau barbarii năvală pe caii lor cei iuţi“.

Vă mai recomandăm:

Moment în timp. 2056 ani scurşi de la naşterea lui Ovidius, poetul Romei rămas pentru vecie la Tomis

FOTO Misterul lui Ovidius. Poetul, surghiunit la Pontul Euxin pentru un scandal secret al Romei

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite