Jurnalul izolării sociale, cu schiţe în cerneală: „Arta adevărată a fost făcută în perioade de criză cu mijloace minime de exprimare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mask Covid-19 Autor Florin Stoiciu
Mask Covid-19 Autor Florin Stoiciu

Renumitul artist plastic Florin Stoiciu, maestru al gravurii româneşti şi profesor de Arte Plastice la Universitatea Ovidius din Constanţa, a realizat o serie de lucrări inspirate de perioada de izolare determinată de pandemia Covid-19. În lipsa contactului direct cu studenţii săi, profesorul s-a gândit la o metodă prin care să îi ţină pe aceştia în priză.

Cea mai potrivită metodă de pedagogie a părut a fi cea a lucrului la un proiect de actualitate, care să dea frâu liber imaginaţiei artistului şi privitorilor şi care să ţină artistul ocupat făcând ceea ce ştie mai bine - să creeze.

Cum exemplul personal este cel mai bun exemplu, profesorul Florin Stoiciu a început de la 1 aprilie un jurnal vizual, desenat pe filele unui caiet avut la îndemână. Totul este făcut în cerneală albăstruie marca Pelikan („cea mai bună din lume“ – spune el), culoare căreia-i poate fi dat un dublu înţeles: „Da, situaţia este albastră“, dar şi „Albastrul este culoarea care îndeamnă la calm, deci să ne păstrăm calmul“.

Atelierul său este la Bucureşti, dar izolarea l-a prins pe Stoiciu în casa de la Constanţa. Fără ustensilele de lucru, a creat un atelier ad-hoc în camera de zi. Pe un caiet vechi cu foaie velină a început să schiţeze zilnic desene în care masca, principalul accesoriu al acestor zile (care la Stoiciu se regăseşte în toată creaţia), este motivul principal al seriei Mask Covid-19, alături de jocul de şah, mozaic, nuduri, jocul de X şi O, statui, piedestale, icoane, cai. 

GALERIE FOTO SERIA MASK COVID-19

„O bună prietenă a mea a exclamat, după ce am postat prima lucrare din noul ciclu cu măştile Covid-19: «Florine, ţi-a venit momentul ăsta aşa ca o mănuşă». Posibil. Eram uşor obosit din punct de vedere creator, chiar am repetat una sau două din nişte compoziţii mai vechi. De multe ori am spus studenţilor că arta adevărată a fost făcută în perioade de criză şi cu mijloace minime de exprimare: «Minimum de mijloace, maximum de expresie» devenise deja un dicton al meu.

Dacă stau să mă gândesc bine, m-am apucat de acest travaliu şi datorită studenţilor. Momentul de început al cursurilor virtuale a creat o stare de lene şi somnolenţă în rândul viitorilor practicieni din domeniul artelor vizuale. Chiar dacă mediul online nu îmi era străin, nici mie, nici studenţilor, distanţarea socială a creat o modificare în comportamentul creator al acestora. Prin exemplul meu, am încercat la început să-i motivez şi să-i determin să lucreze ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. De multe ori cred că exemplul personal este mult mai puternic în etapele de învăţare mai mult decât prezentarea artificială a unui curs teoretic. Vorbesc de artele vizuale, ca să fiu bine înţeles.

În cadrul Facultăţii de Arte de la Universitatea Ovidius din Constanţa, locul în care îmi desfăşor activitatea ca profesor universitar, timp de mai mulţi ani, mai exact de când a apărut WhatsApp, după terminarea cursurilor fizice continuăm dezbaterile referitoare la lucrări pe această platformă online. Orice mijloc de exprimare vizuală, fie că este virtual sau tradiţional, poate fi folosit inteligent în mecanismul creator. La urma urmei, mediul online reprezintă pentru toată lumea un alt mod de exprimare. Despre gravura virtuală am scris şi în teza mea de doctorat din anul 2006, deci… nimic nou sub soare“, spune profesorul de la Universitatea Ovidius. 

Seria de lucrări Mask Covid-19 Autor Florin Stoiciu

Pentru cine vrea să caute sensuri în lucrările din vremea izolării, artistul Florin Stoiciu lasă portiţa deschisă: „Fiecare lucrare are o poveste, dar de fiecare dată când sunt întrebat ce reprezintă am acelaşi răspuns: «Eu fac imaginea, voi faceţi povestea». Eu sunt cel care creează. Vin şi pun diferite stări, emoţii, empatii uitate, într-un tot unitar. Practic, creez noi compoziţii, într-un concept nou, actual. Da, lucrările mele pot reprezenta şi nişte ghicitori. Mai bine zis, în timp ce lucrez, ele devin nişte ghicitori. Nu mi-am pus problema aşa. Am lăsat pe observator să găsească răspunsul. De multe ori, şi eu sunt surprins de interpretările vizitatorilor mei virtuali.“

În câteva dintre compoziţiile din această serie, Stoiciu s-a folosit de interpretări după forme figurate de mari artişti: Dürer, Masaccio, Cranach, Rubens, Leonardo da Vinci.

„Nu strică, din când în când, să repetăm un demers artistic foarte cunoscut. Formele sunt perfecte. Povestea: clară şi precisă. Aducerea lor într-o nouă paradigmă creează alt înţeles. Ceea ce credeam că este anacronic, vedem cât de actual poate să devină în momentul de faţă.

Piedestalurile semnifică soclurile unor statui vii. Am îngheţat timpul pentru a putea fi contemplat în toată complexitatea sa şi de precursorii noştri. Mozaicul reprezintă armonia unei vieţi. Lucruri bune şi lucruri rele, care, împletite armonios, creează stări şi sentimente mai mult sau mai puţin plăcute. Calul este pentru mine simbolul inteligenţei şi al purităţii. Este prietenul de nădejde al omului atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război. Uneori apare aici ca o piesă într-un şah imaginar alături de persoana umană.

X şi O este jocul stupid pe care îl jucam când eram copii. Întotdeauna mizam pe neatenţia adversarului pentru a face o linie de X sau O, pe orizontală, verticală sau diagonală. Atunci când realizam această linie, mă puteam considera câştigător. De fapt nu câştigam pentru că eram mai inteligent, ci pentru simplul fapt că aşteptam greşeala adversarului. Cam aşa se întâmplă şi în societatea noastră astăzi. Toată această nebunie a coronavirusului este pentru mine un joc de X şi O.

La motivul şahului, de exemplu, am îmbinat partea ştiinţifică reprezentată de un medic din prima linie a războiului actual şi tabla de şah care face de multe ori imposibilă decizia lui. Nu strică din când în când, să ne readucem în memorie că undeva, cineva ne priveşte şi ne îndrumă chiar şi în această grea încercare a umanităţii“, explică el. 

Seria de lucrări Mask Covid-19 Autor Florin Stoiciu

Lucrări cu motivul „masca“ semnate de artistul gravor Florin Stoiciu sunt expuse la muzeele de Artă Vizuală Contemporană din Bucureşti şi din Galaţi, precum şi la Muzeul de Artă din Iaşi. Lucrările din ciclul MASK-COVID-19 sunt practic schiţele unor viitoare gravuri. Deocamdată acestea pot fi văzute pe pagina de Facebook a artistului.

„Un demers asemănător l-am mai făcut în urmă cu 9 ani, când nu era pandemie. Demersul s-a numit «O lucrare, o expoziţie», 9 zile de lucru, 7 etape, şi este expus pe Youtube. Atunci încercam să îmbin demersul tradiţional de expunere cu prezentarea unei reprezentaţii a bucătăriei interioare a procesului de creaţie.

În demersul actual este posibil să fac o expoziţie virtuală însoţită de un catalog virtual. Despre expunerea tradiţională nu pot şti acum dacă va fi posibil în condiţiile actuale. Drept urmare voi face o expoziţie virtuală online pe canalul meu de filme youtube. Intenţia mea, ca de obicei, este să transform tot demersul într-un act pedagogic şi în final, tot volumul să fie un punct de reper, posibil un curs pentru studenţii mei.

Nu mi-am propus un număr de lucrări. De fapt, niciodată nu îmi propun aşa ceva, pentru simplul motiv că un număr anume ar putea să mă forţeze să finalizez seria superficial. Aşa, atunci când îmi mai apare o idee, iau caietul şi desenez ceva. Poate caietul ar fi răspunsul la această întrebare. Atât timp cât voi mai avea stare, hârtie şi cerneală, voi continua. Promit să mă opresc din creaţie atunci când practic nu voi mai avea ce spune... “ 

Seria de lucrări Mask Covid-19 Autor Florin Stoiciu

Pe aceeaşi temă: 

Povestea fascinantă a maestrului gravurii româneşti. Florin Stoiciu: „Dacă rămâneam la Mănăstirea, trebuia să mă fac agricultor, cum era toată lumea“

Mask 2014 - un nou vernisaj la Muzeul de Artă Galaţi

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite