Fostul șef al ISCIR Constanța, pedeapsă cu suspendare după ce a recunoscut că a luat mită. Lua șpagă pentru a da atestate pentru utilaje
0Fostul șef al ISCIR Constanța, Mihai Cornel Popescu, acuzat că aluat mită pentru a facilita obținerea unor avize și calificări necesare utilizării unor instalații și utilaje industriale, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, în urma căruia a scăpat cu pedeapsă de doi ani și patru luni de închisoare, cu suspendare.

Potrivit DNA – Serviciul Teritorial Constanța, ancheta a vizat trei persoane. Pe lângă Popescu, procurorii au încheiat acorduri de recunoaștere și cu un inspector din cadrul CNCIR Constanța, George Adrian Carataș, acuzat de luare de mită în formă continuată, precum și cu un angajat al unei firme, cercetat pentru complicitate.
Potrivit anchetatorilor, între octombrie 2025 și ianuarie 2026, Popescu ar fi primit 2.400 de lei de la reprezentantul unei societăți comerciale pentru a declara admiși mai mulți angajați la examene privind operarea unor instalații și utilaje, inclusiv pentru obținerea atestatului RSVTI. În unele situații, banii ar fi fost primiți prin intermediul angajatului firmei implicate. De asemenea, Popescu ar fi permis accesul la informații confidențiale, precum subiecte și baremuri de corectare.
„Sumele ar fi fost primite pentru a-i declara admiși pe angajați ai societății în vederea utilizării unor instalații/utilaje din cadrul depozitului acesteia, pentru a declara admis un angajat care susținuse examenul de extindere de grupă necesară manipulării unor utilaje, precum și pentru a-i declara admiși pe patru candidați care au susținut examenul pentru obținerea atestatului de operator R.S.V.T.I. (Responsabil cu Supravegherea și Verificarea Tehnică a Instalațiilor)”, explică DNA, într-un comunicat.
În două dintre situații, inculpatul ar fi primit sumele de bani prin intermediul inculpatului G.M., angajat al societății respective.
„În același context și în aceeași perioadă, inculpatul Popescu Mihai Cornel ar fi permis unor angajați ai societății accesul la informații confidențiale privind organizarea și desfășurarea examenelor menționate, respectiv subiectele și baremele de corectare aferente”, arată DNA.
Prins în flagrant
Pe 28 ianuarie 2026, Popescu a fost prins în flagrant în timp ce primea 700 de lei.
Într-un alt episod, Carataș ar fi primit bunuri în valoare de peste 2.100 de lei pentru a întocmi rapoarte de inspecție favorabile utilajelor unei firme.
„În perioada 22 septembrie – 17 decembrie 2025, inculpatul Carataș George Adrian, în calitate de inspector în cadrul C.N.C.I.R. Constanța, ar fi primit de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor în cauză) bunuri în valoare totală de 2.102,57 lei, în legătură directă cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru a întocmi rapoarte de inspecție favorabile cu privire la utilajele societății respective. Procurorii anticorupție au propus instanței de judecată confiscarea sumei de 1.700 lei de la inculpatul Popescu Mihai Cornel, primită efectiv de acesta cu titlul de mită și a sumei de 2.102,57 lei de la inculpatul Carataș George Adrian, reprezentând contravaloarea bunurilor efectiv primite cu titlul de mită”, se mai arată în comunicat.
„Și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor”
DNA solicită confiscarea sumelor primite cu titlu de mită și a instituit sechestru asupra banilor celor doi funcționari. Toți cei trei inculpați au recunoscut faptele, iar dosarele au fost trimise la Tribunalul Constanța, cu propunerea menținerii măsurilor asigurătorii:
„Facem precizarea că cei trei inculpați și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupție ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt. În prezența avocaților, cei trei inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora”, mai transmite DNA.
- pentru inculpatul POPESCU MIHAI CORNEL o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani;
- pentru inculpatul CARATAȘ GEORGE ADRIAN o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani;
- pentru inculpatul G.M. o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
De asemenea, față de cei trei inculpați s-a dispus, pentru o perioadă de 2 ani, pe lângă pedepsele principale aplicate, și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
„Cei trei inculpați au declarat că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității. Dosarele de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției privindu-i pe cei trei inculpați au fost înaintate la Tribunalul Constanța, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, se arată în comunicatul DNA.























































