Disputa administrării plajelor turistice pe litoralul românesc. Primăriile s-au săturat de Apele Române
0Administrarea plajelor turistice, realizată acum de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), instituție subordonată Ministerul Mediului, este solicitată de primăriile riverane Mării Negre.

ABADL licitează și închiriază aceste plaje operatorilor privați care le amenajează cu șezlonguri și beach baruri, impunând tarifele și condițiile dorite pentru a face profit. Privații au obligația ca un procent de 30% din plajele închiriate să fie lăsate libere pentru cei care vor să facă plajă pe cearșaf sau direct pe nisip, fără a achita nicio taxă. Doar că, în vârf de sezon, mulți privați nu respectă acest lucru sau amenajează spațiul liber în spatele zonei de șezlong (departe de apă), ori în zone de lângă diguri etc.
Discuția administrării plajelor turistice a plecat în aceste zile și de la faptul că foarte multe contracte de închiriere a plajelor au expirat, iar ABADL trebuie să organizeze o serie de licitații pentru sectoarele libere de contract. Doar că, de doi ani, ABADL derulează un amplu proiect de reducere a eroziunii costiere (lărgirea plajelor) ceea ce face ca România să obțină cel puțin 200 de hectare noi de teritoriu (plaje noi în stațiunile litoralului). Or, aceste teritorii trebuie să parcurgă un traseu juridic pentru a intra în patrimoniul statului, apoi să fie cuprinse în planurile urbanistice ale administrațiilor locale riverane Mării Negre.
Primăriile cer administrarea în totalitate a plajelor
Primăria municipiului Mangalia a demarat o inițiativă, la care s-au alăturat mai mulți primari din localități riverane Mării Negre, prin care solicită Guvernului României și Ministerului Mediului trecerea plajelor turistice din administrarea ABADL în administrarea UAT-urilor. Cer acest lucru deoarece consideră că primăriile știu cel mai bine cum să integreze plajele în planurile de dezvoltare ale localităților și, în plus, s-ar elimina intermediarii, acei operatori privați de plaje care impun regulile lor doar pentru profit.
„Cerem acest lucru deoarece în ultimii zece ani, sezon de sezon, toate reproșurile, toate discuțiile, toate problemele care apar în zona administrării plajelor se opresc în primul rând la primării”, spune Dragoș Angelescu, viceprimarul Mangaliei.
Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari (de care aparține Mamaia Nord), arată că este interesat de această inițiativă și o echipă din cadrul administrației locale lucrează la un text cu propuneri și observații pe marginea proiectului. Edilul explică faptul că diferitele proiecte cu fonduri nerambursabile pot fi mai ușor de accesat de către primării dacă administrarea plajelor ar fi armonizată cu deciziile autorităților locale.
„Considerăm că administrarea sectoarelor de plajă trebuie să se poată face de către UAT-urile de pe raza administrativă a cărora se regăsesc, întrucât ele sunt cele dintâi cunoscătoare ale priorităților de investiții și, mai ales, ale nevoilor locuitorilor și turiștilor. Suntem direct interesați ca turiștii să găsească toate condițiile pentru petrecerea unui sejur reușit pe litoralul românesc, dar și ca locuitorii orașului nostru să aibă acces neîngrădit la plaje”, spune Florin Chelaru.
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, spune că orașul susține acestă inițiativă doar parțial.
„Sunt de acord cu inițiativa, sub rezerva faptului că numai plaja Mamaia, care a fost extinsă și pentru care Ministerul Mediului a declanșat procedura de elaborare a PUZ ului, aș prefera să o preluăm cu tot cu PUZ”, spune Vergil Chițac.
Robert Șerban, primarul orașului Eforie, este de acord cu găsirea unei soluții de trecere a plajelor în administrarea UAT-urilor. El spune că plajele pot fi integrate în proiectele orașului și orice beneficiu adus de ele s-ar reinvesti în localitate.
Ministerul Mediului nu susține astfel de inițiative
În schimb, ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că înțelege doleanțele primarilor, dar că acest lucru „nu este posibil”.
„De-a lungul timpului au fost forte multe încercări de trecere a administrației de la Apele Române la unele primării, dar niciodată Ministerul Mediului și Apele Române nu au susținut aceste încercări deoarece plajele trebuie administrate de ABADL”, a explicat ministrul.
El nu exclude ca Ministerul Mediului să aibă o discuție serioasă cu primarii, dar acest lucru se va întâmpla peste câțiva ani când proiectul de reducere a eroziunii costiere va fi finalizat, iar noile plaje vor face parte din planuri de urbanism.

Inițiativă legislativă: plaje publice
Și în Parlament există o inițiativă legislativă prin care UAT-urile riverane mării ar putea închiria la prețuri foarte mici 30% din plaje pentru a le transforma în plaje publice. Inițiativa aparține unui deputatului de Constanța Bogdan Bola.
Concret, propunerea legislativă prevede ca statul român, prin Ministerul Mediului, să încheie contracte de concesiune cu autoritățile publice locale din UAT-uri riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, pentru o cotă de până la 30% din suprafața plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială.
Pentru aceste plaje, primăriile ar achita o redevență de 2% din valoarea de inventar a plajelor, undeva la 0,08 lei/mp de plajă, un efort financiar mic pentru o administrație locală.