Cine e beneficiarul construcţiei care a fost autorizată ilegal de primarul şi viceprimarul Constanţei pe plaja din Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva Adevărul
Foto Arhiva Adevărul

DNA a început urmărirea penală împotriva lui Radu Mazăre şi Decebal Făgădău pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu. Cei doi sunt acuzaţi că au emis ilegal autorizaţie de construire şi certificat de urbanism pentru un imobil ridicat de o firmă a omului de afaceri Florin Cârstocea pe plaja din Mamaia.

„Riviera Residences” din staţiunea Mamaia este un imobil de 6 etaje cu apartamente de lux, situat la numai câţiva metri de mare. Conform procurorilor DNA, autorizaţia de construire şi certificatul de urbanism pentru această clădire au fost emise în mod ilegal de către reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Construcţia aparţine societăţii comerciale RHC City Crown SRL (dezvoltator), iar constructorul acesteia a fost Petroserv SA. Conform datelor de la Registrul Comerţului, RHC City Crown are obiectul de activitate „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”. Asociaţii acestei firme sunt: Petroserv SA, Petrogrup SRL, Rig Service SA. Florin Cârstocea este administratorul societăţii. De fapt, omul de afaceri este acţionar în toate aceste societăţi comerciale care deţin părţi sociale în RHC City Crown SRL.

Florin Cârstocea, 57 de ani, este cunoscut prin investiţiile sale în domeniul turismului, energiei eoliene, imobiliar, a ambarcaţiunilor, dar şi a platformelor de foraj, a operării şi mentenanţei instalaţiilor de petrol şi gaze. În anul 2010, la împlinirea vârstei de 50 de ani, Cărstocea şi-a sărbătorit ziua de naştere în clubul Bamboo din Mamaia, iar la eveniment a cântat trupa Smokie. Printre invitaţi s-a numărat şi primarul de atunci al Constanţei, Radu Mazăre. Averea omului de afaceri era aproximată la peste 40 de milioane de euro.



„Riviera Residence” este prezentat de către proprietari ca fiind un proiect exclusivist, un imobil de 6 etaje cu apartamente de lux, „orientate astfel încât să nu se piardă farmecul peisajului”. Pe de o parte, cei care închiriază apartamentele de aici au posibilitatea să privească Marea Neagră de la numai câţiva metri sau, pe de altă parte, să vadă Lacul Suitghiol.

Procurorii DNA Constanţa au început urmărirea penală împotriva lui Radu Mazăre, Decebal Făgădău, Nicoleta Constantin, Antonela Dinescu, Elena Luiza Tănase, în calitatea lor de reprezentanţi ai primăriei Municipiului Constanţa, instituţie care a emis ilegal atât autorizaţia de construire a imobilului (2009 şi 2013), cât şi certificatul de urbanism pentru firma administrată de Florin Cârstocea.

image


                                  Riviera Residences este situată pe plaja din Mamaia

image

Prima autorizaţie emisă în anul 2009 a fost desfiinţată de către magistraţii Curţii de Apel Constanţa în anul 2012. Pentru a evita o dispoziţie a instanţei de demolare a imobilului, primăria Constanţa a emis în anul 2013 o altă autorizaţie de construire semnată de viceprimarul de la acea vreme Decebal Făgădau.

În iulie 2013, primarul Radu Mazăre a semnat cu încălcarea prevederilor legale certificatul de urbanism în favoarea proprietarilor imobilului Riviera Residence.

Procurorii DNA au început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, faptă asimilată infracţiunilor de corupţie împotriva lui Decebal Făgădău, Nicoleta Constantin şi Antonela Dinescu, iar împotriva lui Radu Mazăre, Elena Luiza Tănase pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Cum arată clădirea din Mamaia pentru care Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, fostul şi actualul primar al Constanţei, sunt urmăriţi penal de DNA


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite