Cele patru „puncte florentine“ care îi separă pe catolici de ortodocşi

Patru puncte principale, îndelung dezbătute de cele două Biserici, îi despart pe catolici de ortodocşi. De-a lungul vremii, au fost mai multe încercări de reconciliere.

Sinodul de la Ferrara-Florenţa (1438 - 1439) a fost unul dintre momentele în care catolicii şi ortodocşii s-au întâlnit la aceeaşi masă pentru a discuta punctele principale ale doctrinei care-i separă. Oficial, cele două Biserici s-au separat în anul 1054, anul Schizmei Mari. 

În cadrul sinodului s-au discutat patru puncte, numite florentine (după locul desfăşurării întâlnirii), care separă şi astăzi cele două Biserici creştine. Fiecare parte are câte o explicaţie.

Primatul papal

Primatul papal, spun catolicii, se întemeiază pe primatul primit de Sfântul Apostol Petru asupra Bisericii de la Iisus Hristos, primat  preluat apoi de către episcopul Romei.

Declaraţia solemnă care defineşte rolul lui Petru în Biserică, arată Biserica Romano-Catolică, este afirmaţia Mântuitorului: „Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea… Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri” (Matei 16,18-19).

Din acest citat s-ar desprinde trei idei principale:

• Petru va fi fundamentul pe care se va sprijini edificiul Bisericii;
• el va avea cheile împărăţiei cerurilor pentru a deschide sau a închide pentru cel care i se va părea just;
• în sfârşit, el va putea să lege sau să dezlege în sensul că va putea stabili sau interzice ceea ce va considera necesar pentru viaţa Bisericii, care este şi rămâne a lui Cristos. Este mereu Biserica lui Cristos şi nu a lui Petru.

În schimb, Biserica Ortodoxă susţine principiul sinodalităţii şi sobornicităţii, potrivit cărora conducerea BO nu este individuală, ci se face de către toţi episcopii întruniţi în sinod.

Filioque

Conform credinţei catolice, Duhul Sfânt este a treia persoană a Preasfintei Treimi. Este Dumnezeu, unul şi egal cu Tatăl şi cu Fiul. El „purcede de la Tatăl” (Ioan 15,26), care, început fără de început, este originea întregii vieţi trinitare. Şi purcede şi de la Fiul (Filioque), prin darul veşnic pe care Tatăl îl face Fiului. Trimis de Tatăl şi de Fiul întrupat, Duhul Sfânt călăuzeşte Biserica „în tot adevărul” (Ioan 16,13).

Purcederea „şi de la Fiului” a Duhului Sfânt nu este acceptată de către ortodocşi. Aceştia susţin că Duhul Sfânt purcede doar de la Tatăl: „Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci” (Crezul sau Simbolul Credinţei).

Purgatoriul

„Purgatoriul este starea celor care mor în prietenia lui Dumnezeu, însă, deşi sunt siguri de mântuirea lor veşnică, încă mai au nevoie de purificare pentru a intra în fericirea cerească”, spune Biserica Catolică.

În virtutea comuniunii sfinţilor, credincioşii care încă mai sunt pelerini pe pământ pot ajuta sufletele din purgatoriu, oferind pentru ele rugăciuni, îndeosebi jertfa euharistică, dar şi pomeni, indulgenţe şi fapte de pocăinţă.R
Biserica Ortodoxă respinge credinţa existenţei unui loc intermediar situate între Rai şi Iad.

Azima

Conform învăţăturii de credinţă catolice „în vechea alianţă Euharistia este prevestită mai ales în cina pascală anuală, celebrată în fiecare an de evrei cu pâine azimă, ca amintire a plecării neaşteptate şi eliberatoare din Egipt. Isus o vesteşte în învăţătura sa şi o instituie celebrând cu apostolii săi Ultima Cină în timpul unui ospăţ pascal. Biserica, fidelă faţă de porunca Domnului: Faceţi aceasta în amintirea mea (1Corinteni 11,24), a celebrat mereu Euharistia, mai ales duminica, ziua învierii lui Isus.”

„Obiceiul de folosire a azimei a fost preluat din tradiţia iudaică în care se folosea la cina pascală. Evangheliile adeveresc faptul că Mântuitorul a instituit Sfânta Euharistie nu la Paştele iudaic, căci nu era vremea acestuia, ci la un Paşti special; deci nu avea cum să folosească azimă pentru că nu era timpul ei de consum. Evanghelistul Ioan spune că Mântuitorul a instituit Euharistia cu pâine dospită, căci răstignirea Sa a avut loc înainte de Paşti. Ceilalţi evanghelişti precizează că la Cina cea de Taină nu s-a mâncat azimă şi s-a numit Cină, şi nu Paşti. Un alt argument e faptul că la Paşti nimeni nu pleca din casă până a doua zi, şi totuşi Hristos, Cel ce este "Pâinea vieţii", a mers cu ucenicii la Ghetsimani pentru începutul Pătimirilor Sale”, spun ortodocşii, conform Ziarului Lumina.

Pe aceeaşi temă:

Ce se întâmplă cu sufletul în primele 40 de zile după moarte. Explicaţiile unui mare duhovnic ortodox

Reguli speciale instituite de Biserică pentru Săptămâna Luminată. Ce se întâmplă cu cei care mor în această perioadă